Probleme pentru Elon Musk. De ce a ajuns miliardarul american să doarmă în propria fabrică

Sebastian Popescu 04/04/2018 | 14:00 Ştiri
Probleme pentru Elon Musk. De ce a ajuns miliardarul american să doarmă în propria fabrică

Elon Musk spune că a început să doarmă din nou în fabrică, după ce Tesla nu a reușit să își atingă ținta de producție a noului Model 3 și, prin urmare, nu poate să onoreze numărul foarte mare de precomenzi.

Peste 500.000 de oameni erau pe lista de așteptare a noului autoturism electric, în luna noiembrie, potrivit Business Insider. Cu un preț de 35.000 de mii de dolari, acesta este considerat primul model produs de Tesla care este destinat maselor.

Citește și: Pilotul automat face din nou victime. O mașină semi-autonomă Tesla X, implicată într-un accident mortal

Ca să onoreze un volum atât de mare de comenzi, Musk stabilise o țintă de producție de 2.500 de mașini pe săptămână. Dar, fabrica Tesla a produs doar 2.020 în ultimele șapte zile, fapt ce a întarziat destul de mult livrarea comenzilor. Însă, Elon Musk este încrezător că fabrica din California va putea să livreze 5.000 de mașini săptămânal în cel mult trei luni, conform CNBC.

„În urmă cu un an, i-am cerut lui Doug (Doug Fields, vicepreședintele Tesla, n.r.) să se ocupe și de partea de dezvoltare și de producție. A fost de acord că Tesla trebuie să coreleze mai bine cele două departamente, ca să nu dezvoltăm mașini care să fie foarte greu de construit. Acum, însă, este mai bine să le separăm, astfel că am început să dorm din nou la fabrică. Industria auto e un iad…”, a transmis Elon Musk.

 

Nu este prima dată când Elon Musk își mută locuința în fabrica Tesla. În urma problemelor de producție ale Model X de la sfârșitul anului 2015, Musk le-a spus investitorilor că și-a luat un sac de dormit și s-a mutat în fabrică, astfel încât să poată rezolva cât mai rapid problemele care persistau.