Elon Musk a dezvăluit Tesla Bot, un robot umanoid pentru muncă fizică

Andrei Dumitru 20/08/2021 | 14:53 Fapt Divers
Elon Musk a dezvăluit Tesla Bot, un robot umanoid pentru muncă fizică

Elon Musk, fondatorul şi directorul general al Tesla, a prezentat joi un proiect de robot umanoid metalic, care va fi capabil să îndeplinească sarcini repetitive şi va fi realizat folosind aceeaşi tehnologie ca şi în cazul vehiculelor semi-autonome ale companiei.

El a promis pentru anul viitor un prim prototip al „Tesla Bot”, care va avea cinci degete la mâini şi o siluetă androgină alb-negru.

„Tesla este cu siguranţă cea mai importantă companie de robotică din lume, deoarece maşinile sunt roboţi semi-conştienţi pe roţi, cu un computer de bord dedicat conducerii autonome”, a argumentat Elon Musk în cadrul unui eveniment online dedicat progreselor companiei sale în materie de inteligenţă artificială.

„Este logic să dai o formă umanoidă”, a adăugat el.

Scopul prezentării, care s-a axat în principal pe dezvoltarea tehnologiilor de conducere autonomă, a fost de a atrage noi ingineri.

Tesla face obiectul unor anchete în legătură cu sistemele sale de asistenţă a conducătorului auto „Autopilot” şi „Full Self driving” (FSD). Ele sunt acuzate că îi induc în eroare pe şoferi, care cred că vehiculele se pot conduce aproape singure.

Acest subiect nu a fost însă abordat în timpul conferinţei de două ore şi jumătate, care a inclus întrebări din partea publicului, difuzate în direct online.

Elon Musk, care a afirmat că „Tesla Bot” va fi „prietenos”, a vorbit şi despre „implicaţiile profunde pentru economie”, deoarece „economia se bazează pe muncă”. El prevede astfel o lume în care efortul fizic nu va mai fi obligatoriu, ci „o alegere”.