Ştiri

Eleving Group obține o investiție de 10 milioane de euro din partea ACP Credit pentru a-și extinde operațiunile în România

Eleving Group, compania fintech globală care operează în domeniul finanțării consumatorilor și achiziționării vehiculelor, obține o investiție de 10 milioane de euro pentru dezvoltarea operațiunilor pe piața din România. Finanțarea a fost acordată de ACP Credit, principalul furnizor de servicii financiare din Europa Centrală pentru afacerile de pe piața mijlocie și este acordată companiei Mogo România, o subsidiară a Grupului Eleving pe piața locală.

Conform CEO-ului Eleving Group, Modestas Sudnius, finanțarea marchează atingerea unui obiectiv cheie, întrucât, în afara platformei Mintos, acesta este primul partener de finanțare extern integrat pe piața din România.

„Eleving Group este prezent în România din 2016, devenind una dintre cele mai mari și de succes piețe, nu doar datorită istoricului de rezultate financiare foarte bune, dar și a numărului semnificativ de consumatori recurenți. Investiția atrasă ne va ajuta să deschidem noi oportunități de finanțare, mai ales prin prisma faptului că Mogo România îndeplinește criteriile legate de guvernanță, transparență, AML și legale, importante pentru orice partener internațional de încredere care operează pe piețele de capital. Mai mult de atât, această finanțare ne va ajuta să facem încă un pas important în atingerea obiectivelor noastre, consolidând poziționarea pe piața românească”, declară Modestas Sudnius.

Conform înțelegerii, fondurile securizate vor fi utilizate pentru a finanța pasivele platformei Mintos și pentru a crește portofoliul Mogo România.

„Observăm o creștere privind cererea pentru împrumuturile specializate pentru achiziția de mașini în regiunile în care operăm. Mai mult decât atât, colaborarea noastră a determinat încrederea că Eleving Group înțelege mediul de business și poate valorifica eficient potențialul pieței de finanțare a autoturismelor din România. Acești doi factori ne redau convingerea că această cooperare va fi una fructuoasă și că vom asista la povestea de succes a unei noi companii care operează în România”, adaugă Ciprian Nicolae, Managing Partner al ACP Credit.

Pentru echipa locală, tranzacția reprezintă o nouă oportunitate de dezvoltare accelerată.

„Această finanțare marchează o reușită importantă pentru Mogo România, reprezentând stimulentul creșterii noastre accelerate pe piața locală. Ne propunem să rămânem un partener de încredere pentru clienții noștri, adresând totodată standardele de sustenabilitate și digitalizare, importante în strategia noastră de eficientizare și consolidare a proceselor noastre interne”, declară Marilena Tetici, Director Financiar și Director General Adjunct al Mogo România.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

24 de ore ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o zi ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

o zi ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies