Ştiri

Elevii vor putea intra gratuit la muzee şi spectacolele organizate de instituţiile publice

Senatul a adoptat, în şedinţa de luni, o propunere legislativă de modificare a Legii învăţământului preuniversitar prin care le este acordată gratuitate elevilor la spectacolele organizate de instituţiile publice pe teritoriul României şi la accesul în muzee.

„Elevii români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român beneficiază de gratuitate pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru de operă, de film, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţiile publice pe teritoriul României”, se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari USR, PNL, PSD şi UDMR.

Aceeaşi gratuitate se acordă şi elevilor din ţară pentru acces la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film şi alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţiile publice, în limita bugetelor aprobate, potrivit Agerpres.

Potrivit expunerii de motive, „gratuitatea elevilor transformă instituţiile culturale în principalul furnizor de educaţie şi elimină barierele financiare care se referă la acces şi alte taxe cum ar fi fotografierea obiectivelor”.

Elena Marinescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

22 de ore ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

23 de ore ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

23 de ore ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o zi ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

o zi ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies