Elevii din București nu vor face cursuri lunea viitoare

NewMoney 01/10/2020 | 15:09 Ştiri
Elevii din București nu vor face cursuri lunea viitoare

Elevii din Bucureşti nu vor face cursuri luni, de Ziua Mondială a Educaţiei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Roxana Cercel, informează Agerpres.

„Luni, în Bucureşti, conform Contractului colectiv de muncă, este zi nelucrătoare”, a spus Cercel.

Astfel, luni nu se vor face nici cursuri online.

Anual, la 5 octombrie, în lume este celebrată ziua educaţiei şi a celor care activează în acest domeniu.