Ştiri

ELCEN pune presiune pe Primăria Capitalei: Termoenergetica a acumulat datorii de 800 de milioane lei

ELCEN a transmis luni că arte de recuperat de la Termoenergetica aproximativ 800 de milioane lei, aferente lunilor de consum iulie-decembrie 2022. ”Un demers sănătos este ca municipalitatea să recunoască toate datoriile”, a transmis compania recent ieşită din insolvenţă.

”În acest moment, Termoenergetica a acumulat datorii în valoare de cca. 800 milioane lei către ELCEN, aferente lunilor de consum iulie-decembrie 2022. Pierderile din reţeaua de termoficare operată de Termoenergetica (aflată în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti), adică apa care se scurge în pământ, reprezintă un factor major în ceea ce priveşte acumularea acestor datorii uriaşe”, a transmis, luni, ELCEN, într-un comunicat de presă.

Sursa citată de News.ro a precizat că, potrivit unor date transmise chiar de către Termoenergetica, pierderile pe reţea în perioada 2020-2022 totalizează 553 milioane lei, însă lipseşte o hotărâre de Consiliu General prin care PMB să recunoască efectiv plata acestor pierderi.

”Un demers sănătos pentru buna funcţionare a sistemului de termoficare din Bucureşti este ca municipalitatea să recunoască toate datoriile. Blocarea financiară a ELCEN ar pune în pericol orice proiect de restructurare sau retehnologizare”, a mai transmis compania.

Potrivit reprezentanţilor acesteia, în condiţii anterioare similare, determinate de neplata sau plata cu mari întârzieri a subvenţiei de către PMB, ”datoriile acumulate de RADET către ELCEN de-a lungul anilor au împiedicat orice investiţii majore în grupuri energetice noi, moderne în cadrul ELCEN”. ”Datoria RADET de 3,7 mld lei către ELCEN a determinat intrarea ELCEN în insolvenţă în 2016”, a mai transmis compania.

Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN), principalul furnizor de agent termic pentru sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din Bucureşti, a anunţat, joi, că Tribunalul Bucureşti a decis închiderea procedurii de insolvenţă în cazul companiei şi reintroducerea acesteia în circuitul economic.

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a afirmat că ieşirea ELCEN S.A. din insolvenţă va duce la o situaţia financiară ce va permite ”ELCEN şi Termoenergetica să atragă fondurile europene pentru producţia şi transportul energiei termice”.

Elena Marinescu

Recent Posts

Lensa a ajuns la venituri de peste 207 milioane de lei în 2023. Compania are o rețea de 81 de magazine în piața locală

Retailerul de optică Lensa a înregistrat venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând astfel…

21 de minute ago

AeroVacanțe introduce pentru această vară 14 curse charter către Lesbos, a treia cea mai mare insulă din Grecia

AeroVacanțe, parte a grupului Aerotravel, mizează în 2024 pe destinații noi, mai accesibile pentru români,…

2 ore ago

EY: Investiţiile străine directe europene în România se confruntă cu primul declin în ultimii 3 ani

Investiţiile străine directe (ISD) europene se confruntă cu primul declin în ultimii trei ani, numărul…

2 ore ago

Grupul de turism rtk se lansează în România

rtk romania, subsidiara locală a rtk international (cu o rețea de peste 3.000 de agenții…

3 ore ago

Listarea Premier Energy Group, la BVB: Ţelul nostru e să devenim unul dintre liderii regionali în zona Balcanică

Premier Energy Group vrea să ajungă la peste 1.500 de MW energie instalată în surse…

3 ore ago

TEILOR lansează DAAR, un nou brand de bijuterii, cu un portofoliu axat pe diamantele create în laborator

Grupul TEILOR anunță lansarea unui nou brand de bijuterii, DAAR, pe piața din România. Cu…

3 ore ago

Acest website folosește cookies