Economia Italiei înfloreşte cu infuzii din turism. Câţi bani au intrat în visteria Guvernului de la Roma

Elena Marinescu 16/01/2020 | 19:50 Ştiri
Economia Italiei înfloreşte cu infuzii din turism. Câţi bani au intrat în visteria Guvernului de la Roma

Turiştii străini care au vizitat Italia au petrecut în total 360 de milioane de nopţi în primele zece luni din 2019, în creştere cu 4,4% faţă de perioada similară din 2018. Aceştia au cheltuit aproximativ 40 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă un avans de 6%, potrivit datele prezentate Ministerul Turismului şi de Agenţia naţională de turism ENIT, transmite ANSA.

„Vrem să dăm un nou rol central sectorului turismului din Italia, care contribuie cu aproape 13% la Produsul Intern Brut şi unde lucrează 4,2 milioane de persoane. Aceste date ne fac lideri europeni la turism”, a apreciat Lorenza Bonaccorsi, subsecretar de stat în ministerul Turismului.

De altfel, Colosseum-ul din Roma ocupă primul loc în topul celor mai vizitate obiective turistice ale lumii, în anul 2019, realizat de cunoscuta platformă a iubitorilor de călătorii – TripAdvisor.

Pe locul al treilea se află Vaticanul,  cu Piata și Basilica San Pietro.

Conform datelor Eurostat, Spania, Franţa, Italia şi Germania sunt cele mai căutate destinaţii turistice din Uniunea Europeană.

Cele mai populare destinaţii din UE în sezonul de iarnă 2018-2019

Potrivit Eurostat, printre ţările cele mai atractive din acest punct de vedere se numără: Spania (care a fost responsabilă pentru 20% din totalul înnoptărilor petrecute de non-rezidenţii din UE în hoteluri şi facilităţi de cazare), Italia şi Marea Britanie (fiecare cu 12%), Austria (10%), Germania şi Franţa (fiecare cu 9%).

Potrivit Agerpres, în aceste şase state turismul în sezonul de iarnă a fost responsabil pentru aproape trei sferturi (72%) din toate nopţile petrecute de non-rezidenţi în hotelurile din UE.

Potrivit statisticilor, România a înregistrat cel mai mare avans din UE în acest domeniu. Creşterea înregistrată în România este de aproape patru ori mai mare decât media din Uniunea Europeană, unde în sezonul de iarnă 2018-2019 au fost înregistrate 18,9 milioane înnoptări, cu 2,6% mai multe decât în sezonul de iarnă 2017-2018.

În doar două state membre UE numărul înnoptărilor a scăzut în sezonul de iarnă 2018-2019 comparativ cu sezonul de iarnă 2017-2018: Grecia ( minus 8,3%) şi Malta (minus 3,5%).