E sau nu e criză? Pandemia a adus tulburări nemaiîntâlnite în dinamica economiei

De regulă, crizele economice se manifestau printr-o prăbușire a consumului și o lipsă acută de lichiditate. Astăzi, pandemia de COVID-19 a adus o explozie a cererii și o mie de probleme care decurg din asta.

Una dintre anecdotele pe care guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, le-a relatat cu mai multe ocazii reflectă poate cel mai bine pa­radoxul pe care pandemia l-a instalat în mersul eco­nomiilor lumii. Potrivit guvernatorului, fostul premier britanic John Major ar fi avut curiozitatea să vor­bească telefonic, direct, cu fostul președinte rus Boris Elțîn în timpul tentativei de lovitură de stat din august 1991. (O grupare de politicieni și militari ruși au pus atunci la cale, fără succes, răsturnarea de la putere a lui Mihail Gorbaciov, pe atunci președintele Uniunii Sovietice.) John Major l-a rugat pe președin­tele rus, care nu vorbea engleza fluent, să caracteri­zeze situația de la Moscova printr-un singur cuvânt. „Good“, a fost răspunsul lui Elțîn. Nedumerit, premie­rul britanic a cerut descrierea evenimentelor în două cuvinte. „Not good“, a venit replica finală a președin­telui.

Parafrazând anecdota, în plin val 4 al pandemiei, cererea de mărfuri pare de nestăvilit, iar valoarea activelor bursiere și imobiliare atinge record după record. Pe de altă parte, blocajele containerelor în porturile lumii, sincopele de producție pe fondul crizei de materii prime, componente și microprocesoare sau explozia prețurilor la energie în Europa sunt aspecte mai puțin luminoase ale perioadei pe care o trăim. În primele luni ale anului trecut, când virusul bloca o întreagă planetă, cei mai mulți dintre analiști s-au temut că majoritatea industriilor (cu excepția poate a serviciilor medicale private) vor avea de sufe­rit pe fondul nesiguranței generale și al șomajului în creștere.

Criză pe mare

Pandemia este departe de a se fi încheiat, însă din toamna lui 2020, când majoritatea restricțiilor de circulație au fost ridicate, populația lumii a pivotat pe nevăzute de la cumpă­tare la exces. Laurențiu Ilie, fondatorul retailerului de ustensile de bucătărie premium KitchenShop, povestea acum câteva luni că prețul unui container importat din China crescuse de patru ori față de nivelul de dinaintea pandemiei, până la 15.000-18.000 de euro, pe fondul supraîncălzirii consumului global. De asemenea, cererea de microprocesoare și componente electronice (produse în Asia) este atât de ridi­cată, încât mai multe fabrici de automobile, printre care și Uzina Dacia de la Mioveni, au fost nevoite să-și oprească tem­­porar activitatea.

Cum s-a ajuns aici? De exemplu, în Ro­mânia, la sfârșit de 2020, depozitele în lei (acestea dețin ponderea) ale populației erau cu 15,4% mai mari decât în perioada similară a lui 2019, potrivit BNR. De notat că în ultimii ani „normali“ de dinaintea pandemiei, ritmul de acumulare a fost cu circa 25% mai mic. O parte din aceste economii s-au mutat fie în consum, fie în investiții – imobiliare sau companii listate. Și cum exemplul României nu este nici pe departe singular, putem avea o parte din explicație.

De asemenea, să nu uităm de celebrele stimulente, așa-zișii „bani din elicopter“, pe care guvernul Statelor Unite le-a acordat în mai multe tranșe. Și aici vorbim de sume de ordinul miilor de miliarde de dolari. În mod paradoxal, virusul – sau mai bine spus frustră­rile pe care acesta le-a indus – a stimulat (prea mult) economia, iar lucrurile, după unii, sunt scăpate de sub control.

Dr. Doom

Pesimistul de serviciu care a atras aten­ția asupra riscurilor pe care le implică noua logică economică a fost, ușor de bănuit, același Nouriel Roubini, profesorul de economie care a anticipat încă din 2006 marea criză care avea să apară doi-trei ani mai târziu, ceea ce i-a adus supranumele de Dr. Doom. În opinia sa, infuzia exagerată de bani pe care autorită­țile americane o fac în economie (pe lângă „banii din elicopter“, banca centrală FED a reînceput să finan­țeze suplimentar și băncile pentru ca acestea să poată da credite ieftine) va aduce o inflație devastatoare. Iar răul este amplificat de o politică monetară relaxată.

Pe de altă parte, blocajele de pe lanțul de aprovizio­nare vor reduce creșterea potențială și vor crește cos­­turile de producție. Din suprapunerea celor două forțe va rezulta, spune el, o stagflație (inflație combi­nată cu stagnare economică) similară cu cea care a lovit America în anii ’70. Și, cel mai grav, totul va culmina cu o „gravă criză a datoriilor“.

Foarte pe scurt, acest moment va veni atunci când robinetul cu dolari se va opri: fără creștere econo­mică, datoriile vor deveni împovărătoare, chiar dacă inflația va rămâne la niveluri ridicate. De remarcat că datoria privată este pe creș­tere la nivel global, inclusiv în România. În general, această tendință este considerată și de alți analiști indicatorul unei viitoare crize financiare. În paranteză fie spus, ponderea datoriei private în produsul intern brut (PIB) nu e la niveluri alarmante.

Un episod de stagflație s-a petrecut deja în cursul acestei veri. Statele Unite, Europa și China au înregistrat creșteri sub aștep­tările investitorilor, iar prețurile bunurilor de consum au luat-o razna. În Zona Euro, inflația a fost de 3% în luna august, ceea ce reprezintă un record pentru ultimul deceniu, potrivit The Economist. În Statele Unite, creșterea economică a fost revizuită negativ în trimestrul al treilea față de trimestrul al doilea, iar inflația va fi mai mare decât era așteptat cu trei luni în urmă.

Comisia Europeană nu vede viitorul atât de sumbru. Prognoza de vară, în comparație cu cea de pri­mă­vară, este mai optimistă pentru absolut toate sta­tele Uniunii Europene. De exemplu, economia româ­nească este cotată cu o creștere de 7,4% pentru în­tre­gul an 2021, mai mult cu 2,3 puncte procentuale decât în primăvară. De subliniat că această estimare o depășește inclusiv pe cea făcută de Comisia Nați­nală de Strategie și Prognoză. Însă doar timpul ne va arăta cine are cu adevărat dreptate.

Ce putem constata cu ochiul liber este că valul 4 al pandemiei nu mai afectează economiile în felul în care au făcut-o precedentele. Populația s-a obișnuit cu ideea că există un virus cu potențial ucigaș și nu mai are reținere în a circula liber și a merge la restaurant sau în centrele comerciale. Iar distribuția pe scară largă a vaccinurilor anti-COVID-19 a accentuat această relaxare. Partea proastă e că inflația chiar nu ia nicio pauză.

Pe de altă parte, guvernele nu-și mai permit să în­chidă sectoare întregi de activitate și să le spună an­ga­jaților să stea liniștiți acasă pentru că vor primi sti­mulente. Există însă și excepții – e vorba de Noua Zeelandă și Australia, două țări care își propun eradicarea totală a virusului. Iar recentele restricții au adus recesiune, după cum era ușor de anticipat.

Diferențe locale

Schimbând din nou planul dis­cuției, criza românească include multe din dezechilibrele apărute la nivel global, însă are și câteva parti­cu­larități. Vlad Năstase, directorul companiei de con­sultanță Concilium, crede că, în ceea ce privește pe­ri­colele semnalate de Nouriel Roubini, „partea amu­zantă este că statul român nu a pompat foarte mulți bani în economie (în comparație cu Statele Unite, n.r.)“. Cu alte cuvinte, riscul unei aterizări dureroase este mai mic.

Injecția de bani în economie, teoretic, de-abia de acum încolo ar trebui să înceapă, după aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) de către Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Cele aproape 30 de miliarde de euro care ar urma să hrănească în următorii șase ani domenii precum sănătatea, educația, energia, construcțiile și transportul, precum și piața de capital ar trebui să reprezinte o plasă de siguranță în cele mai pesimiste scenarii. Însă, „istoric vorbind, (guvernele, n.r.) nu au fost capabile să atragă bani europeni într-un ritm decent“, observă același Năstase.

Pe de altă parte, inflația la sfârșitul anului (5,6%) va fi mai mult decât dublă față de ultimul trimestru din 2020, potrivit proiecțiilor BNR, însă și creșterea eco­nomică – dacă dăm crezare prognozelor oficiale – va fi robustă (cea mai mare din UE, conform calculelor Comisiei Europene). După unii analiști, precum Va­lentin Tătaru, economistul-șef al ING România, inflația ar putea ajunge la 6% deja din această toamnă.

Costurile suportate de companii sunt într-o creș­tere accelerată, din ce în ce mai greu de digerat, mai ales de companiile de talie mică. Un sondaj publicat de Consiliul Național pentru Întreprinderi Mici și Mij­locii din România la începutul lui septembrie arăta că peste 70% dintre antreprenorii chestionați spuneau că au resimțit o creștere a costurilor cuprinsă între 10 și 30%. Scumpirea energiei și a materiilor prime, pre­cum și creșterea costurilor cu forța de muncă și transportul sunt principalele cauze.

Criza forței de muncă, a cărei rezolvare nu se între­vede nici măcar pe termen mediu, este însă adevărata bombă cu ceas care poate submina creșterea econo­mică și, implicit, capacitatea de absorbție a fondurilor europene. Domeniile cu deficite ridicate de spe­cia­liști sunt arhicunoscute – construcțiile, HoReCa, serviciile medicale și tehnologia.

Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank, declara pentru NewMoney în cursul acestei veri că nu neapărat actualul context pandemic este cauza acestei crize. „E o problemă structurală veche, care se accentuează. De 30 de ani, sporul natural e negativ și avem o problemă foarte gravă cu emigrația“, spunea Dumitru.

Oportunitatea

La antipod, inflația a creat pentru unii o imensă oportunitate. E vorba despre avalanșa de companii românești care listează pe piața de ca­­pital fie acțiuni, fie obligațiuni, antrepre­norii intuind nevoia investitorilor (inclusiv a celor de retail) de a găsi forme de plasament mai rentabile decât simplele de­pozite bancare.

Majoritatea covârșitoare a listărilor de până acum au fost un succes. Ceea ce rămâne de văzut însă este capacitatea companiilor emitente de a livra perfor­manțe financiare care să justifice prețul actual al acți­u­nilor sau să le dea posibilitatea să returneze principalul când obligațiunile vor fi ajuns la maturitate.

Câștigători ai acestei oportunități sunt și dezvoltatorii imobiliari sau cel puțin o parte dintre ei – cei de pe segmentul premium și de lux al pieței rezidențiale. Oricum, chiar dacă oferta va depăși cererea, vestea bună este că proiectele rezidențiale s-au făcut mai mult cu banii clienților sau ai dezvoltatorilor și mai puțin pe credit, spre deosebire de 2007-2008, observă Vlad Năstase.

Dragoș Diaconu, fondatorul integratorului de teh­no­logie Arctic Stream, care a vândut 20% din compa­nie cu peste patru milioane de euro, spunea cu puțin înainte de listarea pe AeRO că are sentimentul că piețele au găsit mecanisme prin care episodul 2008-2009 nu se va mai repeta niciodată.

În contrast, Doru Lionăchescu, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania, observa într-o intervenție recentă la summitul Romanian Business Leaders că investitorii români (departe de a fi un caz izolat) au pierdut sentimentul riscului.

Ce-i drept, atunci când evaluarea companiilor lis­tate este de multe ori total desprinsă de metodele cla­sice folosite înainte de pandemie, nu putem decât să constatăm că prețul acțiunilor este pur și simplu rezultatul unei licitații între vânzători și investitori.

Paradoxal, în anumite cazuri, investitorii fug de in­flație pe piața de capital, unde, indirect, alimentează tot inflația. Confruntate cu o acută criză de specialiști, unele companii tehnologice folosesc o parte din banii obținuți de pe bursă pentru a disloca elite profesionale din alte locuri. Or, creșterea competiției într-o piață și așa sufocată duce natural la creșteri salariale.

Surprize de iarnă

Marea necunoscută care riscă să dea peste cap, pe de o parte, bugetele companiilor și ale gospodăriilor, iar pe de alta, prognozele privind creșterea PIB-ului și a inflației este impactul real al ma­jo­rării prețului la energie. Dar asta, mai grav, este o problemă generală a Europei. Supraîncălzirea cererii a fost un catalizator pentru creșterea consumului industrial de gaze naturale, iar scumpirea acestora ar putea avea efect de bumerang.

Anumite companii ener­­gointensive ar putea să-și reducă producția, ceea ce va afecta implicit creșterea economică. Prin ri­co­șeu, și prețul energiei electrice (produsă din gaze) va avea o traiectorie asemănătoare. Una peste alta, taxa­rea producției de energie intens poluantă (căr­bune) s-a dublat față de anul trecut, ceea ce face lucrurile și mai complicate.

Nu este exclus ca această iarnă să fie cea mai scumpă din istorie atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei industriali. Rezervele reduse care au rămas după iarna trecută, lipsa vântului sau problemele de furnizare pe care le-au avut Rusia sau Norvegia – două dintre principalele surse ale Europei – se numără printre factorii care duc la creșterea prețului la gaze.

În concluzie, luată separat, România pare mai puțin expusă riscurilor care amenință economiile dezvoltate, precum cea americană (prin definiție, exportatoare de crize), însă lucrurile sunt întotdeauna nuan­țate. Anecdota de la începutul acestui text ilustrează cel mai bine ideea. De altfel, întrebat despre predicția lui Nouriel Roubini că o mare criză planează la ori­zont, guvernatorul Mugur Isărescu, citat de HotNews, a spus că speră ca „domnul Roubini să nu aibă dreptate“.

• SCURT ISTORIC. Particularitatea crizei generate de pandemia de COVID-19 vine din faptul că are la bază cauze sanitare. Marile dezechilibre economice din ulti­mul secol au pornit din zona financiară.
• MAREA DEPRESIUNE. S-a declanșat în 1929, prin pră­bușirea bursei din New York, iar efectele ei s-au resimțit preț de un deceniu. Din 1922 până în 1929, economia americană a crescut cu doar 42%, în vreme ce activele bursiere s-au apreciat cu 218%.
• CRIZA ASIATICĂ.  În 1997, economiile statelor din Asia de Est au fost lovite după o perioadă de acumulare a unor deficite externe mari, de supraevaluare a pieței de capital și de control al cursului de schimb.
• MAREA RECESIUNE. A dat primele semne în 2007, în Statele Unite, pe fondul inundării pieței cu active financiare toxice (aveau la bază credite imobiliare neperformante). A fost cea mai mare criză globală după cea din 1929.

Acest articol a apărut în numărul 124 al revistei NewMoney
FOTO: Getty