Ştiri

E oficial! Angajaţii din sistemul sanitar, obligaţi să se testeze periodic pentru COVID-19 dacă nu s-au vaccinat (DOCUMENT)

Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat metodologia de supraveghere a persoanelor cu COVID-19, inclusiv măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS-COV 2 şi a introdus testarea periodică obligatorie a personalului medical nevaccinat, pe cheltuiala proprie a salariaţilor din sistem.

Într-un DOCUMENT publicat de Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile se precizează că „în vederea supravegherii, prevenirii şi limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale cu SARS-CoV-2, personalul medico-sanitar și auxiliar asimptomatic se va testa prin test rapid antigenic la interval de 3 zile sau prin test RT-PCR o dată la 7 zile„.

În document se specifică faptul că este vorba de mai multe categorii de persoane:

– nevaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau cu schemă de vaccinare incompletă și care nu a avut niciodată boală;

– nevaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau cu schemă de vaccinare incompletă și care a trecut prin boală, dar la care au trecut mai mult de 180 zile de la dată primului test pozitiv.

Conducerea unității medico-sanitare are obligația verificării rezultatului testării și a instituirii măsurilor care se impun. Testarea periodică poate înceta dacă personalul face dovadă vaccinării complete.

Citeşte şi: Încep presiunile în sistemul sanitar! Cadrele medicale nevaccinate, obligate să plătească testarea pentru COVID

Personalul medico-sanitar și auxiliar asimptomatic vaccinat împotriva SARS-CoV-2 cu schemă completă, precum și cel care a trecut prin boală, dar la care au trecut mai puțin de 180 zile de la dată primului test pozitiv, documentat cu bilet de externare din spital și/sau buletinul de analiză cu rezultat pozitiv, nu necesită testare periodică.

Cadrele medicale testate pozitiv vor fi izolate

De asemenea, CNSCBT precizează că persoanele pozitive simptomatice sau asimptomatice din rândul personalului sanitar vor respecta procedurile de izolare impuse şi pentru restul persoanelor infectate. În acest context, unităţile sanitare îşi vor efectua propria anchetă epidemiologică şi vor adopta măsuri de limitare a infecției, acţiuni ce intră în responsabilitatea directă a managerului.

Ministerele cu reţea sanitară proprie pot stabili protocoale de testare pentru personalul propriu, în funcţie de specificul activităţii.

Potrivit sursei citate, testările pot fi realizate prin RT-PCR și/sau test antigenic rapid pentru SARS-CoV-2, în unități sanitare, unități pentru persoane instituționalizate, spitale/secții de îngrijire bolnavi cronici, unități închise (ex.penitenciare) și alte unități avizate pentru testare. Testul RT-PCR este considerat ”standard de aur”.

Avertisment pentru medicii nevaccinați

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, miercuri seară, că a fost definitivat ordinul care va impune testarea periodică a personalului medical nevaccinat, dar şi obligativitatea plăţii testelor. Ea a afirmat că a prezentat premierului Florin Cîţu principiile după care se ghidează proiectul, urmând ca acesta să intre în transparenţă. Mihăilă a precizat că sănătatea pacientului trebuie să fie pe primul loc.

Am prezentat premierului principiile după care ne ghidăm atunci când dorim să introducem această testare. Am definitivat forma ordinului care implementează cum se realizează testarea. Ea va avea legătură înclusiv cu incidenţa infecţiei cu Covid în judeţul în care personalul medical respectiv îşi desfăşoară activitatea.

Doar peste o anumită incidenţă, această testare va deveni obligatorie şi de asemenea am avansat discuţiile cu INSP pentru a armoniza metodologia de testare pe care o elaborează INS cu Ordinul pe care l-am pregătit. În următoarele zile, săptămâni, el va fi pus în transparenţă într-o primă etapă, apoi va intra în vigoare”, a declarat Ioana Mihăilă la TVR1.

Mihăilă: Costul testărilor să fie suportat de fiecare persoană în parte

Ministrul Sănătăţii a adăugat că sănătatea pacientului este prioritară şi a propus acest proiect deoarece personalul medical este cel care intră în contact direct cu bolnavii. ”Cred că atâta vreme cât vaccinul este extrem de sigur şi disponibil gratuit trebuie să ne gândim şi la binele pacientului. Când ne gândim la aceste aspecte, acest lucru îl avem în cap, pacientul sănătatea lui trebuie să fie pe primul loc. Din acest motiv dorim ca perosnalul medical care vine în contact direct cu pacientul să fie fie vaccinat, fie testat periodic”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, în 19 iunie, că se ia în calcul impunerea testării periodice pentru personalul medical nevaccinat, iar costul testărilor să fie suportat de fiecare persoană în parte. ”Nu putem obliga şi nici nu este dorinţa noastră să obligăm pe cineva să se vaccineze”, a afirmat Mihăilă, precizând, însă, că pacienţii au dreptul să fie trataţi de personal vaccinat sau testat pentru siguranţă.

Elena Marinescu

Recent Posts

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

9 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

9 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

9 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

11 ore ago

Se reia programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Timp de trei luni, vor circula 30 de trenuri directe spre litoral

CFR Călători anunţă că se reia programul estival de transport ”Trenurile Soarelui”. Turiştii vor avea…

11 ore ago

Auchan anunță oferă mai mulți bani pentru reciclarea ambalajelor cu simbol SGR

Auchan anunță că acordă un bonus suplimentar pentru ambalajele reciclate, pe o perioadă de 4…

12 ore ago

Acest website folosește cookies