După inițiativa Administrației Biden Cancer Moonshot, ARCUB și ICR New York se implică în lupta împotriva cancerului prin spectacolul-eveniment “Cancer, coregrafiat”

NewMoney 04/04/2023 | 17:54 Ştiri
După inițiativa Administrației Biden Cancer Moonshot, ARCUB și ICR New York se implică în lupta împotriva cancerului prin spectacolul-eveniment “Cancer, coregrafiat”

În zilele de 6 și 7 aprilie, la ARCUB are loc avanpremiera spectacolului de dans contemporan „Cancer, Coregrafiat”, conceput de Cosmin Manolescu & Paradis Serial și coprodus de Fundația Gabriela Tudor, în colaborare cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București şi cu Institutul Cultural Român New York.

Spectacolul are loc la Hanul Gabroveni înainte de premiera internaţională de la New York și se bazează pe textul dramaturgei Cătălina Florescu, autoarea mai multor cărți în zona de medicină umanistă.

Proiectul lui Cosmin Manolescu și al Cătălinei Florescu este o punere în scenă a durerii și a viziunilor unui personaj masculin, de data aceasta, care se confruntă cu un cancer de sân, o formă rară ce afectează și bărbații. Genul de dramă mai puțin cunoscută și mediatizată în România.

“Spectacolul-eveniment, cred eu, unic în lume până la această dată, se află la intersecția dintre destinele noastre întrerupte de boală/moarte și a dorinței noastre de a sensibiliza și educa, de a invita foști/actuali pacienți să ni se alăture, de a introduce în programa școlară (pre)universitară subiecte așa-zis tabu, de a fi împreună. Acest cuvânt, „împreună”, este esența mesajului nostru. Tot aici se află și explicația pentru faptul că există o virgulă între cele două cuvinte din titlul “Cancer, Coregrafiat”, detaliază Cătălina Florescu.

Oricât ar fi de greu să vorbești deschis despre boală, informațiile cenzurate, tăcerea, manipularea pot face mult mai mult rău, mai crede autoarea stabilită în SUA de mai bine de două decenii.

Chiar la începutul lunii martie, la Ambasada SUA din România a avut loc o masă rotundă organizată de Fundatia Renașterea şi Serviciul Comercial al Ambasadei. La evenimentul organizat cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Infecţiei cu HPV a fost prezent şi Alexandru Rafila, Ministrul Sănătăţii, participanţii au discutat potenţiale soluţii pentru creşterea eficienţei eforturilor de prevenţie şi a ratei de vaccinare extrem de scăzute în România.

Și Uniunea Europeană a lansat studiul inedit “Culture and Health” care, pe baza unor cercetări consistente, subliniază cât de importantă este abordarea unor probleme de sănătate publică prin intermediul artelor.

“Când Cătălina mi-a propus să lucrăm împreună la acest proiect, i-am spus că pentru mine acesta nu este doar un simplu spectacol, ci un eveniment de conștientizare și de reflecție, ca un spațiu de dialog, sprijin și chiar de întâlnire. Procesul de vindecare nu poate exista doar în izolare. Avem nevoie să ne întâlnim, să discutăm, să putem plânge și, de ce nu, chiar dansa”, a spus și Cosmin Manolescu pentru care evenimentul are o puternică încărcătură personală – pierderea Gabrielei Tudor, cauzată în egală măsură și de un cancer galopant pentru care a fost responsabil un malpraxis al medicului ei curant, dar și sistemul medical extrem de precar din România.

N-am fost deloc pregătit în acel moment și, din păcate, nu suntem deloc pregătiți, mai ales aici, în țară, pentru acest tip de confruntare.

Spectacol este coprodus de Fundația Gabriela Tudor, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București şi Institutul Cultural Român New York în cadrul proiectului „Copacul vieții”, proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare ([email protected]) sau la numărul de telefon 0722322366. La rezervarea locului, spectatorii interesați vor fi rugați să dedice o piesă muzicală pentru o persoană dragă.