Dublul standard

A început ca o glumă. Ca un fel de frustrare a Estului față de Vest. Este vorba despre dublul standard al produselor, adică despre diferențele de calitate între mărfurile cu aceeași marcă vândute în Europa de Vest față de cele din Est. Nu a părut o temă serioasă, mai ales că nu exista nicio dovadă în sensul exis­tenței unui dublu standard. Erau doar niște studii promovate de o universitate din Praga și susținute activ, ulterior, de miniștri ai executivului de la Budapesta. La campa­nie s-au alăturat și oficialități de la București și de la Var­șovia. Astfel, s-a creat un front comun estic împo­triva companiilor multinaționale acuzate că aplică un standard de calitate diferit unor produse pe care le comercia­lizează pe piețele din Est față de cele din Vest.

Totul semăna, mai degrabă, cu o teorie a con­­spirației, întrucât dovezi clare nu existau (sau, eventual, erau la o scară redusă), dar ideea a prins în rândul publicului. Sunt nenumărați români care îți pot spune cu mâna pe inimă că o băutură carbo­ga­zoasă, o marcă de iaurt sau un brand de cafea au alt gust (mai bun) în Germania față de România. Sau că, în anii ’90, când pri­mele produse occidentale intrau în România, acestea aveau o calitate mai bună decât astăzi, când unele dintre ele sunt fabricate în România sau în alte țări ale Europei de Est. Există consu­matori care jură cu mâna pe inimă că o marcă de șampon cumpărată din Germania îi scapă de mă­treață, în vreme ce produsul cumpărat din România nu are același efect.

Proiect de lege. Inițial, marii producători au explicat că eventualele diferențe de rețetă ar ține de gusturile diferite ale consumatorilor europeni la care ei nu fac decât să se adapteze. Explicația nu a convins. Tema dublului standard s-a oficializat din momentul în care a fost preluată de Parlamentul European. Forul legislativ european lucrează, de cele mai multe ori, profesionist. Raportorii unei inițiative legislative se infor­mează din toate sursele, stau de vorbă cu părțile implicate, cu asociații de lobby specializate și iau o de­cizie. Promovarea unei legi de către Parlamentul European arată că tema nu a fost doar una populistă, ci reală. O lege a dublului standard este deja un lucru serios, chiar dacă actul legislativ trebuie confirmat de Consiliul de Miniștri al Uniunii Europene și apoi implementat, în decurs de doi ani, în legislația națională a fiecărui stat membru. Avem un pachet legislativ numit „un nou meca­nism comercial pentru consumatori“. Cei care cred că tema dublului standard s-a rezolvat se bucură prea devreme. Pe de o parte, pentru că implementarea acestei legislații va dura cel puțin doi ani, deoarece este de așteptat că statele vest-europene vor duce până la limita ma­xi­mă de timp preluarea acestui pachet legislativ. Pe de altă parte, pentru unele state, va fi complicat de aplicat. Pentru că acest proces ar trebui să demareze sus­ținut de dovezi, nu doar de vorbe. Iar dovezile trebuie găsite prin intermediul unor laboratoare de testare a calității, recunoscute la nivel european. Câte astfel de laboratoare are România în acest moment? Nu știm.

În plus, legea presupune o bună colaborare între state și între instituțiile care cercetează calitatea produselor. În sensul că pentru a compara mărcile de pe diverse piețe, trebuie să ai informațiile de pe piețele occidentale. Or, acest lucru se poate face doar printr-o bună colaborare între instituțiile europene sau, eventual, prin crearea unei rețele europene de laboratoare de testare a produselor. Sunt, așadar, o serie de obstacole de ordin practic care trebuie depășite pentru ca pachetul de legi care luptă cu dublul standard să fie, într-adevăr, aplicabil.

Nevoia de echilibru. Până atunci, în România avem deja un dublu standard în ceea ce privește discursul public la adresa investitorilor străini. Ei sunt cei răi, ei externalizează profitul, ei pleacă cu banii din țară, exploatează an­gajații și practică tot felul de comisioane oneroase. În schimb, oamenii de afaceri români sunt terorizați de DNA, sunt discri­minați în afaceri și defavorizați la licitațiile publice.

Mai mult, ofensiva temei dublului standard îi face pe unii politicieni români să delireze, spunând că străinii ne otrăvesc copiii cu produsele aduse din afara țării. Totul se întâmplă doar pe baza unor vorbe, fără nicio probă științifică, fără vreun test al vreunui laborator care să confirme că unele produse din import sunt cu adevărat un atentat pentru sănă­ta­tea populației. Doar cu operațiuni heirupiste, precum controlul importului de legume și fructe camion cu camion, care ajunge să blocheze vămile și riscă să destabilizeze comerțul.

În ultimă instanță, este posibil ca legea dublului standard să ajungă să influențeze prețurile la care se vând produsele pe piețele est-europene. După cum este posibil ca, dincolo de gusturile consumatorilor, marile companii să-și fi adaptat producția pentru

Est și în funcție de costuri. Chiar și în această situa­ție, avem nevoie de mai mult echilibru. Investitorii sunt buni fie că sunt străini, fie că sunt români. Ei creează locuri de muncă, plătesc taxe și impozite și dezvoltă economia. De aceea, au nevoie de un tratament corect și, dacă se poate, de prezumția de nevinovăție.

Constantin Rudnițchi, realizator de emisiuni la Radio RFI România și la TVR1. De asemenea, a fost redactor-șef adjunct al revistei economice Capital.
d