Dublul standard de calitate al alimentelor, confirmat de CE: Produsele au o compoziție diferită de la o țară la alta

NewMoney 24/06/2019 | 14:39 Ştiri
Dublul standard de calitate al alimentelor, confirmat de CE: Produsele au o compoziție diferită de la o țară la alta

Comisia Europeană a desfășurat o campanie de testare a produselor alimentare comercializate în UE, iar rezultatele arată că multe dintre ele au o compoziție diferită de la o țară la alta, deși sunt vândute sub mărci identice sau similare. 

Studiul se bazează pe testarea de produse alimentare din întreaga Uniune Europeană aplicând aceeași metodologie, pentru a înțelege mai bine dublul standard de calitate al produselor și au fost analizate aproape 1 400 de produse alimentare din 19 state membre ale UE.

Rezultatele arată că 9 % din produsele comparate aveau o compoziție diferită, deși partea din față a ambalajului era identică. Alte 22 % din produse aveau o compoziție diferită, în pofida faptului că partea din față a ambalajului era similară.

Studiul nu a demonstrat existența unui model geografic consecvent. Pe baza noii metodologii elaborate, autoritățile naționale competente vor fi de acum înainte în măsură să efectueze analize de la caz la caz pentru a detecta practicile înșelătoare interzise în temeiul legislației UE privind protecția consumatorilor.

Tibor Navracsics, comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, responsabil cu Centrul Comun de Cercetare, a declarat: „Unii europeni au senzația că produsele alimentare de marcă pe care le cumpără sunt diferite, posibil inferioare, față de cele disponibile în alte țări. Comisia și-a invitat oamenii de știință să contribuie la evaluarea obiectivă a amplorii acestui fenomen pe piața unică. Rezultatele sunt mixte: pe de o parte, mă bucur că nu s-a găsit nicio dovadă a unui decalaj între est și vest în ceea ce privește compoziția produselor alimentare de marcă, dar, pe de altă parte, mă îngrijorează constatarea că până la o treime din produsele testate aveau o compoziție clar diferită, deși erau comercializate sub mărci identice sau similare.”

Věra Jourová, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: „În cadrul pieței unice europene nu vor exista standarde duble. Noile legi care sancționează standardele de calitate duble și consolidează competențele autorităților de protecție a consumatorilor ne oferă instrumentele de care avem nevoie pentru a pune capăt acestei practici. Atunci când își vor face cumpărăturile, consumatorii europeni vor putea avea încredere deplină că ceea ce văd este și ceea ce cumpără.

Principalele constatări

Studiul a evaluat 1 380 de mostre din 128 de produse alimentare diferite, provenite din 19 state membre. Acest eșantion nu este, însă, reprezentativ pentru marea diversitate de produse alimentare de pe piața UE. Studiul a constatat că:

  • În marea majoritate a cazurilor, compoziția corespundea modului în care erau prezentate produsele: 23 % din produse aveau partea din față a ambalajului și compoziția identice, iar 27 % dintre produse indicau, prin aspectul diferit al părții din față a ambalajului, faptul că în diferite țări ale UE compoziția lor era diferită.
  • 9 % din produsele prezentate ca fiind aceleași în întreaga UE aveau în realitate o compoziție diferită: partea din față a ambalajului era identică, dar compoziția produselor era diferită.
  • Alte 22 % din produse erau prezentate în mod similar, dar aveau o compoziție diferită: partea din față a ambalajului era similară, însă compoziția produselor era diferită.
  • Utilizarea aceluiași ambalaj sau a unui ambalaj similar pentru produse cu compoziție diferită nu urmărește un model geografic consecvent. De asemenea, diferența de compoziție a produselor testate nu constituie neapărat o diferență în ceea ce privește calitatea produsului.

La sondaj au participat următoarele state membre: Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania și Țările de Jos.


Foto: Mediafax