Ştiri

DualStore.ro estimează o creștere de 30% a vânzărilor de stații electrice și panouri solare portabile

DualStore.ro, magazin online de telefoane și gadgeturi și producătorul trotinetelor și bicicletelor electrice iSEN, a lansat anul acesta o nouă categorie de produse: stații electrice portabile – baterii externe de mare capacitate – și panouri solare portabile. Categoria se adresează utilizatorilor cu nevoia crescută de mobilitate și țintește simultan, pe lângă piața din România și piața din Ucraina, unde furnizarea electricității este limitată.

DualStore.ro listează stații de încărcare, panouri solare portabile și accesorii pentru acestea, de la 5 producători, începând din luna martie a acestui an. Categoria generează deja circa 5% din vânzările totale ale magazinului online.

Până la finalul anului viitor, DualStore.ro estimează o creștere cu aproximativ 30% a vânzărilor de stații electrice și panouri solare portabile.

„Vânzările de stații electrice și panouri portabile vor înregistra o creștere accelerată în anii următori, datorită faptului că oferă o alimentare continuă cu energie electrică și nu doar o sursă de curent constantă în cazul unei întreruperi. Pe DualStore.ro vânzările au crescut de la o lună la alta și ne așteptăm la un vârf în ultimele două luni din an, una dintre cele mai bune perioade din an pentru retailul online.

Produsele din noua categorie sunt folosite preponderent de către utilizatorii care au case de vacanță și în campingurile unde energia electrică de la rețea nu poate fi accesată, pentru alimentarea electrocasnicelor mari și a utilajelor electrice”, spune Ioana Szentlaszloi, cofondator DualStore.ro.

Bateriile de capacitate 2000Wh sunt cele mai bine vândute produse din categorie, datorită raportului foarte bun preț/ calitate/ specificații.

Cele mai multe dintre produsele din această categorie, comercializate pe DualStore.ro, sunt ale brandului Oukitel, care oferă modele de stații electrice cu capacități între 500Wh și 16,384Kw (care oferă posibilitatea de alimentare la 220v a mașinii de spălat, a cuptorului microunde, laptopului, frigiderului, iluminat corespunzător, încărcare de la priză de 220V, priza auto etc.) și panouri solare de 200W și 400Wh.

Flagship-urile categoriei sunt stațiile portabile de încărcare electrică Oukitel P2001E (listată la prețul de 5.299 lei) și Oukitel Abearl P5000E (13.499 lei), datorită capacității mari oferite care facilitează posibilitatea de alimentare simultană a electrocasnicelor mari (precum mașină de spălat rufe, frigider etc.). Oukitel Abearl P5000E se evidențiază și datorită capacităților de încărcare rapidă și încărcare solară.

Andrei Dumitru

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o oră ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 ore ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 ore ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

6 ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

6 ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

18 ore ago

Acest website folosește cookies