Dragnea anunţă noi creșteri de salarii și pensii precum și reducerile de taxe și impozite. Opoziția avertizează că Guvernul nu mai are bani și trăiește pe datorie

Sebastian Popescu 24/05/2018 | 11:05 Ştiri
Dragnea anunţă noi creșteri de salarii și pensii precum și reducerile de taxe și impozite. Opoziția avertizează că Guvernul nu mai are bani și trăiește pe datorie

Măsurile de reducere a impozitelor şi taxelor şi de creştere a salariului minim şi a pensiilor vor continua, a afirmat liderul PSD Liviu Dragnea într-un interviu pentru Reuters și preluat de News.ro, comentând că „au fost prea mulţi ani de austeritate”. De asemenea, spune că ar putea deveni opţionale contribuţiile la fondurile private de pensii şi anunţă că majoritatea companiilor de stat vor fi listate la bursă.

Acest anunț al liderului PSD vine în ciuda avertizărilor făcute de preşedintele Comisiei economice din Senat, Florin Cîțu, care spunea miercuri că Guvernul nu mai are bani pentru a achita pensiile și salariile românilor și este nevoit să se împrumute la UE în fiecare lună. Potrivit acestuia, guvernanții au împrumutat deja în primul trimestru peste 5 miliarde de lei, iar până la finalul anului datoria va ajunge la 74 de miliarde de lei.

Citește și: Preşedintele Comisiei economice din Senat: „Nu sunt bani pentru pensii și salarii! Guvernul trăiește pe datorie”

Guvernul român îşi va menţine însă politica de reducere a taxelor şi de creştere a salariului minim şi a pensiilor până în 2020 în încercarea de a îmbunătăţi standardul de viaţă a declarat preşedintele PSD Liviu Dragnea pentru Reuters.

De asemenea, conform Reuters, în privinţa contribuţiilor la sistemul privat de pensii, Dragnea a afirmat că Guvernul ar putea decide ca acestea să devină opţionale, în condiţiile în care în prezent sunt obligatorii pentru persoanele sub 35 de ani, iar orice modificare ar putea afecta piaţa de capital, având în vedere că fondurile de pensii se numără printre cei mai mari investitori.

Dragnea este văzut ca cel mai puternic politician din România, deşi nu poate deveni premier din cauza unei condamnări pentru fraude electorale, comentează Reuters.

„Necesitatea relaxării fiscale, atât pentru sectorul privat, cât şi pentru angajaţi, a fost stringentă. Şi va continua, pentru că vom reduce atât numărul taxelor, cât şi cuantumul lor”, a declarat liderul PSD pentru Reuters, adăugând că vor continua şi investiţiile pentru a genera venituri la buget şi că acţiuni ale companiilor de stat vor fi vândutepe bursa de la Bucureşti în următorii doi ani.

Guvernul a oscilat în ceea ce priveşte impozitele anul trecut, provocând incertitudine printre investitori şi a redus într-un final impozitul pe venit şi contribuţiile de asigurări sociale, care au fost transferate la angajat, comentează Reuters, citând apoi declaraţia lui Dragnea: „Nu am putut aştepta ani de zile pentru a face shimbările pe care le-am promis prin programul nostru”.

Citește și: Au trecut 47 de ani de la inaugurarea celui mai puternic simbol capitalist din centrul Bucureștiului comunist

De asemenea, Livu Dragnea afirmă că Guvernul îşi va respecta ţinta de deficit fără alte măsuri suplimentare şi susţine ca va fi o creştere economică de 5,5%, în pofida unei creşteri mai mici decât se aştepta în primul trimestru, respectiv de 4%, precizează Reuters, comentând că măsurile fiscale deja adoptate au provocat îngrijorarea Comisiei Europene cu privire la posibilitatea ca ţintele bugetare să nu fie respectate.

Liderul PSD a dat asigurări că vor fi reduse contribuţiile de asigurări sociale, la sub 35%, faţă de 37,25% cât sunt în prezent, iar Taxa pe Valoarea Adăugată va fi redusă la 18%, nefiind însă sigur dacă acest lucru se va întâmpla anul viitor sau în 2020.

El a mai anunţat şi intenţia Guvernului de a reduce impozitul pe profit în 2020, de la 16% la 10% pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mare de un milion de euro.

Conform lui Dragnea, partidul de guvernământ va elabora măsuri de sprijinire a bursei începând de anul viitor, inclusiv de scutire de impozitul pe venit a angajaţilor din domeniul pieţei de capital şi al brokerajului. Totodstă, este analizată şi decizia de a elimina taxa de 5% pe dividende.

Citește și: România pierde din viteză. Creșterea puternică a industriei din luna martie s-a mai domolit în aprilie

El a adăugat că salariul minim ar urma să ajungă la cel puţin 300 de euro până în 2020, iar pensia minimă la 200 de euro. „Vorbim despre un nivel al salariilor şi pensiilor care poate părea ridicol în occident”, a spus Dragnea, adăugând că „au fost prea mulţi ani de austeritate”.

El a calmat temerile privind potenţialul impact al unor stimulente asupra inflaţiei.

Dragnea a mai afirmat că Guvernul intenţionează să se concentreze pe stimularea veniturilor prin investiţii, promovarea schemelor de ajutor, utilizarea fondurilor europene şi iniţierea parteneriatului public – privat pentru lucrările de infrastructură, precum şi listarea la bursă a companiilor de stat. „Începând cu 2019 – 2020, o majoritate covârşitoare a companiilor de stat vor fi listate la bursă”, a afirmat Dragnea.

În ceea ce priveşte informaţiile referitoare la suspendarea contribuţiilor la Pilonul ll de pensii, negate ulterior de reprezentanţii Executivului, Liviu Dragnea a declarat: „Am anunţat că vrem să prezentăm o analiză riguroasă în 2018 a tuturor datelor necesare ca românii să înţeleagă dacă şi cât pot câştiga din sistemul de pensii, acordându-le posibilitatea să opteze în cunoştinţă de cauză”.

Citește și: Cele 5 cărți pe care Bill Gates le recomandă pentru această vară: „Este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată”


Foto: Mediafax