Dr. Adrian Streinu-Cercel: Klaus Iohannis categoric a fost dezinformat

Elena Marinescu 23/04/2020 | 22:36 Ştiri
Dr. Adrian Streinu-Cercel: Klaus Iohannis categoric a fost dezinformat

Medicul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, afirmă că preşedintele Klaus Iohannis a fost dezinformat în privinţa planului propus pentru pensionari. Streinu-Cercel afirmă că nu s-a referit niciodată la carantinarea persoanelor peste 65 de ani, ci doar la izolarea la domiciliu, urmată de stabilirea altor măsuri, cum ar fi un program în trepte, pentru evitarea aglomerărilor.

„Documentul nu face referire la aşa ceva. Eu mă refer strict la document, nu mă refer la vorbe. Categoric a fost dezinformat (Klaus Iohannis, n.r.), pentru că dacă informaţia era corectă, pe cale de consecinţă nu avea cum să preia acest element. Repet: documentul nu face vorbire de carantină. Această chestiune a carntinării este una foarte interesantă, pentru că legislaţia pentru carantină este foarte discretă la majoritatea ţărilor europene, pentru că înseamnă îngrăjirea anumitor drepturi.

Când te joci cu drepturile omului, de gândeşti de şapte ori până să vii cu o soluţie concretă. Dar în acelaşi timp, obiectivul numărul 1, să ne aducem cu toţi aminte, a fost cum protejăm persoanele peste 65 de ani. A fost în capul listei. Ce modalităţi adoptăm în aşa fel încât aceste persoane să nu se îmbolnănească”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, într-un interviu pentru Antena 3.

Reputatul medic a lansat şi o scrisoare deschisă după controversele apărute în spaţiul public.

Scrisoare deschisă

În ultimele zile, am fost întrebat de ce nu reacționez, în contextul în care am fost ținta unor atacuri fără precedent, urmare a interpretării eronate și tendențioase a documentului intitulat „Programul Vacanța Mare de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID-19”. Pentru că situația continuă să fie prezentată distorsionat, fac următoarele precizări.

Acesta a fost un document de lucru elaborat la începutul pandemiei ca o propunere de intervenție de sănătate publică adresată tuturor categoriilor la risc și a fost propus spre dezbatere la momentul respectiv, astfel că este cu atât mai surprinzătoare apariția sa în spațiul public la acest moment, când, dată fiind evoluția epidemiei, propunerile cuprinse în document în mod evident nu mai sunt de actualitate.

Majoritatea materialelor apărute în presă pe această temă oferă o interpretare distorsionată și malițioasă a măsurilor propuse în acest draft. De exemplu, mesajul din presă legat de „carantinarea forțată” a persoanelor vârstnice, este profund eronat. Conceptul din materialul original specifică recomandarea ca vârstnicii să fie protejați prin izolarea la domiciliu singuri sau cu persoane de aceeași vârstă: „indiferent cum se cheamă conceptul „casă” – propria locuință, locuința de vară, apartament închiriat etc., respectiv dacă nu au unde – instituționalizați prin rechiziționare de hoteluri etc”. De aici reiese clar că intenția era de protecție a persoanelor vârstnice care au nevoie de această protecție socială, nicidecum ideile tendențioase apărute recent în presă. Acesta fiind doar un exemplu de interpretare distorsionată a ideilor din acest material.

Modul în care a fost discutat acest document în spațiul public este un exemplu clar de fake news, măsurile fiind prezentate ca propuneri pentru perioada de relaxare, în condițiile în care, din textul materialului se poate vedea cât se poate de clar că el se adresa etapei de trecere de la transmiterea locală spre cea comunitară.

Consider că prezentarea distorsionata în presă a acestor informații a fost făcută cu scopul evident de a induce panică în segmentul de populație cel mai expus, cu posibile consecințe nefaste în ceea ce privește aderența populației la măsurile întreprinse până acum. În contextul actual, propagarea unor informații false cu scopul vădit al dezinformării populației este extrem de periculoasă.

Așa cum am menționat în mai multe rânduri, măsurile luate până acum au fost cele mai potrivite pentru țara noastră, iar încercarea de a induce informații false poate duce în pericol rezultatul eforturilor depuse până în acest moment.

Având în vedere perioada dificilă prin care trecem – pandemia SARS-CoV-2 – reiterez importanța ca în aceste momente eforturile noastre, ale tuturor, să fie concentrate asupra îngrijirii pacienților și prevenirii îmbolnăvirilor. Sunt aici pentru dumneavoastră, așa cum am fost și până acum .

Vă asigur de întreaga mea considerație,

Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel     23.04.2020

Scrisoare deschisă streinu cercel

Profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei anti-COVID a Ministerului Sănătății, după ce în presă a apărut planul care prevederea izolarea timp de mai multe săptămâni a persoanelor vârstnice, a anunțat joi ministrul Nelu Tătaru.

Întrebat când crede că se va termina pandemia cu noul coronavirus, dr. Cercel a declarat că vom fi nevoiți să învățăm să trăim în condiții cu restricții până în anul 2022, atunci când, cel mai probabil, pandemia de coronavirus va fi eradicată.
„Vaccinul va fi disponibil în toamna anului 2021, iar abia ulterior, în anul 2022, vom scăpa de pandemie”, a mai spus prof. Adrian Streinu-Cercel.