Ştiri

Două avioane militare ruseşti, interceptate în apropierea spaţiului aerian al României

Potrivit unui anunț al NATO, aeronave de vânătoare de tip CF-188 Hornet ale detașamentul canadian dislocat în România, în colaborare cu Forțele Aeriene Române, au interceptat două avioane rusești Su-24 care operau în apropierea spațiului aerian românesc, deasupra Mării Negre. Aeronavele rusești au fost atent monitorizate.

Detaşamentul canadian trimis în România de la începutul lunii septembrie a efectuat prima operaţiune de interceptare, în cadrul misiunii intense de poliţie aeriană. Avioane de tip CF-188 Hornet, alături de colegii din Forţele Aeriene Române au interceptat două avioane ruse de tip Suhoi Su-24 care zburau pe 23 septembrie deasupra Mării Negre, în apropierea spaţiului aerian al României„, a comunicat vineri Alianţa Nord-Atlantică.

„Sunt foarte mândru de faptul că întreaga Forţă de reacţie – Echipa România a demonstrat abilităţi militare de nivel mondial, adaptate în mod ideal executării misiunii intense de Poliţie Aeriană.

Prin toate eforturile de susţinere a operaţiunilor aeriene zi şi noapte, această identificare vizuală a aeronavelor este un exemplu extraordinar despre modul în care Canada ajută NATO şi România să protejeze integritatea spaţiului Alianţei Nord-Atlantice„, afirmă locotenent-colonelul Corey Mask, comandantul Forţei de Reacţie Aeriană din Canada, citat de Antena 3.

Elena Marinescu

Recent Posts

Noi demersuri pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen

Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat că în urmă cu două zile…

12 ore ago

Semnal de alarmă: Orientul Mijlociu se află în pragul unui conflict regional generalizat

"Orientul Mijlociu se află la marginea prăpastiei unui conflict regional generalizat", avertizează  secretarul general al…

12 ore ago

Ministerul Finanţelor: Ultima ediţie FIDELIS a marcat trei recorduri

Ministerul Finanţelor anunţă că ultima ediţie FIDELIS a marcat trei recorduri, respectiv cea mai mare…

13 ore ago

România dă lovitura în UE: repornește exploatarea magneziului. Mina din Bihor, redeschisă după 10 ani

Pentru prima oară în zece ani, se va deschide o nouă exploatare de magneziu în…

14 ore ago

Semnal pozitiv de la vârful FMI: Risc redus de recesiune globală

Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de…

14 ore ago

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populaţiei

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari şi cele…

15 ore ago

Acest website folosește cookies