Două antreprenoare din Constanța au descoperit elixirul tinereții

Cristina Dobreanu 24/03/2017 | 16:12 Oameni
Două antreprenoare din Constanța au descoperit elixirul tinereții

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Așa cum alchimiștii încercau odi­ni­oară să descopere calea către preface­rea me­ta­­lului obișnuit în aur, două an­tre­pre­noare din Constanța caută să descifreze puterile plantelor. Au pus elixi­rele obținute în sticluțe mici sau creme și au pornit într-o aventură în lumea dermato-cosmeticelor organice.

„Copilăria m-a dus către aceste produse“, povestește Elena Oancea (57 de ani), fondatoarea brandului Careless Beauty. Undeva în timp, în urmă cu 50 de ani, într-un sat din județul Tulcea, vii­toarea an­tre­prenoare descoperea pu­terea vinde­că­toare a plantelor. După 1990, la Con­stan­ța, acolo unde s-a mutat după că­să­torie, a pus bazele unui cabinet în care trata diferite afecțiuni ale pielii cu ajutorul cremelor pe care le prepara sin­gură. „Am făcut școala de cosmetică și, în mod special, m-a pasionat cosmetica naturală. Practic, am îmbinat metodele vechi ale bunicilor cu stu­dii­le“, precizează antreprenoa­rea, care se descrie drept chimist-estetician, două elemente de care avea nevoie pen­tru a putea asocia efectele plan­telor cu specificitățile pielii.

A studiat mai bine de 40 de plante, le-a recoltat și le-a uscat, a creat diverse combinații pe care le-a testat pe mai multe tipuri de ten și apoi le-a brevetat. Produsele sale nu conțin sub­stanțe chimice de sinteză, iar anii de studiu se măsoară acum în patru brevete. În mod natural, fiica ei, Adina (30 de ani), a moștenit pasiunea mamei, are studii în domeniul farmaciei și esteticii și acum lucrează cot la cot cu ea. Po­vestea lor sea­­­mănă, pe alocuri, cu cea a Christinei Valmy, considerată una dintre figurile emblematice ale esteticii mo­der­ne, și a fiicei sale, Marina. Cele două au creat peste Ocean o afacere cu vân­zări de 86 de milioane de dolari anual. Singura excepție: de această dată, acți­u­nea se petrece în România.

EXTINDEREA NU MERGE CA UNSĂ. Astăzi, toată familia este implicată în afacere: împreună cu fiica ei se ocupă de munca de cercetare și de producția pro­priu-zisă din micul laborator aflat la 30 de kilometri de Constanța, în Topraisar, în timp ce fiul ei cel mare se ocupă de zona de vânzări și marketing. Soțul este „șef“ peste terenul destinat culti­vă­rii plan­telor și arbuștilor, iar o cum­nată se ocupă de cabinetul din Con­stanța. Ca­bi­nete mai are la București și la Timișoara.

La fel ca pentru toți producătorii din zona produselor cosmetice organice, marea problemă este creșterea businessului, care a ajuns anul trecut la venituri de doar 45.000 de euro. Cele două antreprenoare vor să exporte produsele în Eu­ropa, în special în Franța și Marea Britanie. Și-ar dori ca jumătate din cremele produse să ajungă pe piețele europene. Exportul nu se poate face însă decât limitat, pentru a permite o creștere trep­tată a producției. Prin definiție, acest do­meniu implică multă muncă manuală, timp îndelungat pentru procesare și, prin urmare, canti­tăți reduse de produse.

Ca­len­darul Careless Beauty începe primăvara cu recoltarea ghioceilor și se încheie în octombrie, când este cu­leasă cătina. În total au șapte hec­tare de teren, situate atât în zona Toprai­sar, cât și în Nehoiu, județul Buzău, însă mai bine de o treime nu este cul­tivat. „O luăm treptat“, punctează Adina.

Recoltarea este urmată de un proces de uscare desfășurat exclusiv la umbră, fiindcă „temperaturile ridicate distrug multe proprietăți ale plantei“. Apoi, ur­mează o perioadă de macerare. Practic, ceea ce este cules la începutul acestui an intră în producția propriu-zisă abia la începutul anului următor.

„Gândul m-a dus către tot ce este greu, dar care are impact“, mărturisește Elena Oancea. Și capacitatea maximă a laboratorului este redusă: circa 200-300 de creme pe lună, din fiecare din cele 22 de produse pe care compania le are în portofoliu, dar unul din­tre atuuri este termenul de valabilitate mare al pro­du­selor – 24 de luni.

Cele două antreprenoare chiar au refuzat să vândă produsele în Coreea de Sud, cunoscută drept piața cu gusturile cele mai sofisticate în materie de produse cosmetice, cu toate că acestea au fost bine primite la un târg de profil și au și pri­mit comenzi în acest sens. „Voiau cantități enorme și le-am spus că nu se poate în acest moment“, spune fiica fondatoarei.

În aceste condiții, se concentrează mai degrabă pe piața europeană, pe care se poate intra și mai ușor decât pe cele extra-comunitare. Produsele Careless Beauty se comercializează în magazinul online și în cele trei cabinete proprii, la prețuri între 63 și 280 de lei. Pentru export tarifele vor fi însă mai mari și vor porni de la 25-30 de euro.

NIȘA. În ultimii ani, pe fondul unei cereri în creștere, pe piața locală a cosmeticelor au apărut tot mai mulți jucători mici care mizează pe car­tea „organică“ – produse din plante cultivate fără îngrășă­minte și recoltate prin metode naturale, fără substanțe chimice de sinteză în com­poziție și certificate ca atare de autorități.

Careless Beauty – la fel ca alții – ră­mâne astfel pe o nișă a unei piețe a produselor cosmetice și de parfumerie estimate la 1,2 miliarde de euro în 2016 și dominate de producători autohtoni precum Farmec, Gerocossen sau Cosmetic Plant, dar și de branduri internaționale cum ar fi Olay, L’Oréal, Nivea, Lancôme sau Dove.

În România, consumul anual de cosmetice și parfumerie este de aproximativ 40 de euro de persoană, în timp ce în Franța este de patru ori mai mare, potrivit unei analize a furnizorului de infor­mații de afaceri KeysFin. La nivelul lui 2015, doar trei din zece gos­po­dării autoh­tone cum­părau o cremă de față sau de corp într-un an. Comparativ cu țările din regiune, România se situa pe ultimul loc în ceea ce pri­vește îngrijirea pielii, arată un stu­diu al companiei de con­sul­tanță GfK.

Explicația dată atunci era faptul că, pen­tru românce, îngrijirea pielii se află pe ultimul loc în topul priorităților, fiind cu mult devansată de îndeplinirea atri­bu­­țiilor casnice și de serviciu sau edu­ca­ția personală. „Numai 10% consideră că este foarte important să aibă grijă de pielea lor. De asemenea, un alt motiv esențial pentru care acestea nu folosesc produse de îngrijire este lipsa conș­tien­tizării importanței prevenirii efectelor îmbătrânirii asupra pielii“, explică Mă­dălina Cârstea, custom re­search&stra­tegy director GfK România.

La nivel global, piața de produse cosmetice urmează să ajungă la aproape 430 de miliarde de dolari până în 2022. Segmentul produselor organice a fost în con­tinuă creștere în ultimii ani, mai ales pe segmentele de îngrijire a feței și a pă­rului. De altfel, o treime din totalul pieței de produse cosmetice organice este re­prezentată de produsele pentru îngrijirea feței. Un studiu de anul trecut al Grand View Research arată că această nișă ar putea ajunge la 15,98 miliarde de dolari până în 2020, urmând să treacă de 25 de miliarde de dolari până în 2025.

Înapoi în România, pe Elena Oancea nu o interesează însă competiția cu cei mari din industrie și nici nu se vede pe ace­lași raft al magazinelor cu ei. „Pe mine nu mă interesează să îmi stea produsul la raft. Eu știu că are o concentrație mare, că se produce foarte greu, că se con­servă doar prin combinarea substan­țelor active“, mărturisește antreprenoarea. Până la urmă, ca orice mic producător, creația este mai impor­tantă decât expunerea pe care o are.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Made in Romania” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Cu o industrie care înflorea înainte de 1989, românii nu se lasă nici acum mai prejos atunci când vine vorba de producția de cosmetice.[/vc_column_text][vc_column_text]

  • Farmec. Cel mai mare producător autohton, compania clujeană Farmec, a avut anul trecut vânzări de 43,8 milioane de euro, în creștere cu 14% față de 2015. Produsele sub marca Gerovital, Aslavital sau Farmec sunt comercializate în 30 de țări, iar compania are șapte magazine Gerovital în Italia, Spania, Ungaria, Franța și Grecia.
  • Cosmetic Plant. Înființat tot la Cluj-Napoca, în 1991, producătorul a avut anul trecut afaceri de 2,3 milioane de euro, în creștere cu 17% față de 2015. La nivel național, produsele sale sunt disponibile în rețelele de hipermarketuri, dar și în magazinele naturiste, farmacii și drogherii, iar la export, cele mai importante două piețe sunt Republica Moldova și Ungaria.
  • Gerocossen. Înființat în 1990, producătorul de cosmetice naturale, cu afaceri de 2,2 milioane de euro în 2016, are în portofoliu mai multe produse de înfrumusețare, dar și vopsea de păr. Cosmeticele realizate de producător ajung pe piețele din Italia, Spania, Portugalia, Elveția, Maroc sau Emiratele Arabe Unite.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

 


FOTO: Adina și Elena Oancea vor să ducă brandul Careless Beauty în Franța și Marea Britanie Sursa foto: Laszlo Raduly

Cristina Dobreanu a debutat în presa scrisă acum 12 ani, la România liberă. Apoi a scris la revistele de business și after business Income Magazine și Forbes România, și la portalul de business Profit.ro. A participat, în 2010, la proiectul “Study and information Programme for Young Journalists from South East Europe”, (Berlin, Germania), realizat de Konrad Adenauer Stiftung. Este specializată pe politică externă și macroeconomie, dar acoperă din punct de vedere editorial subiecte legate de lumea antreprenorială.