Domino fiscal: cine pierde și cine câștigă de pe urma măsurilor anunțate de Guvern

Alexandra Pele 30/10/2017 | 16:16 Ştiri
Domino fiscal: cine pierde și cine câștigă de pe urma măsurilor anunțate de Guvern

Schimbările fiscale propuse de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) vor duce la o reducere a impozitelor datorate de multe dintre companiile cu o cifră de afaceri de sub un milion de euro, însă, corelate cu majorarea salariului minim, acestea ar putea duce la o pierdere masivă de locuri de muncă, reiese dintr-o analiză realizată de Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) și lector al Institutului Bancar Român (IBR).

Creșterea salariului minim va anula o parte din optimizarea fiscală generată de schimbarea impozitării, în unele industrii anulând-o complet. „Se pot pierde 112.153 de locuri de muncă, deci aproximativ 2% din forța de muncă angajată din cauza dispariției interesului fiscal (impozitul pe cifra de afaceri datorat în prezent de companiile cu afaceri de sub jumătate de milion de euro este diferențiat în funcție de numărul de angajați, n.r.), iar majorarea salariului minim pe economie poate anula până la jumătate din optimizarea fiscală respectivă”, spune Guda.

Începând de anul viitor, toate companiile cu afaceri de sub un milion de euro vor plăti un impozit de 1% din cifra de afaceri. În același timp, salariul minim brut pe economie va crește la 1.900 de lei, de la 1.450 de lei în prezent.

Impozit pe cifra de afaceri datorează la ora actuală doar companiile cu afaceri de sub 500.000 de euro. Companiile care nu au angajați datorează un impozit de 3%, iar cei care au cel puțin un angajat un impozit de 1%.

Anul trecut, un număr de 396.034 au înregistrat o cifră de afaceri de sub jumătate de milion de euro, în timp ce 19.664 de companii au avut o cifră de afaceri cuprinsă între 500.000 și un milion de euro. În consecință, aproape 90% dintre companiile active din România (care au raportat venituri) vor fi afectate de modificările aduse Codului Fiscal.

”Impactul noilor reglementări fiscale, prin comparație cu sarcina fiscală actuală, diferă în funcție de veniturile înregistrate, numărul de angajați și marginea de profitabilitate brută”, spune Iancu Guda.

  • Companiile cu venituri sub jumătate de milion de euro și zero angajați vor fi influențate pozitiv: vor plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri, față de 3% în prezent. Un număr de 104.097 de companii se regăsesc în această situație. Comparând cu datele din acest an, impozitul datorat va fi de trei ori mai mic, respectiv 114 mililiona de lei.
  • Companiile cu venituri de sub jumătate de milion de euro și cel puțin un angajat (291.937) nu vor fi afectate de măsură, acestea plătind și acum un impozit de 1% din cifra de afaceri.
  • Companiile cu venituri între 500.000 și un milion de euro plătesc la ora actuală un impozit pe profit de 16%. Trecerea la impozitul de 1% din cifra de afaceri le va afecta diferit, în funcție de nivelul profitabilității:
    • Companiile care înregistrează pierderi vor avea costuri fiscale mai mari, ele datorând până acum impozit doar în situația în care raportau profit. Circa 2.177 de companii se află în această situație. Acestea ar datora începând de anul viitor un impozit de circa 68 de milioane de lei.
    • Companiile care au marje de profit (brut) între 0% și 6,25% vor înregistra costuri fiscale mai mari deoarece impozitul de 16% aplicat profitului brut este inferior impozitului de 1% aplicat cifrei de afaceri. Circa 8.240 de companii se află în această situație. Acestea ar datora în noul scenariu un impozit de 260 de milioane de lei (față de 110 milioane de lei în prezent).
    • Companiile cu marje de peste 6,25% (9.247) vor avea costuri fiscale mai mici, situația lor fiind în oglindă față de cea a companiilor descrise mai sus. Acestea ar urma să plătească impozite de 292 de milioane de lei, față de 915 milioane de lei cât au plătit până acum.

Astfel, din totalul celor 415.698 de companii cu venituri de sub un milion de euro, în jur de 70% vor plăti un impozit identic cu cel actuall, 27% vor înregistra un impozit inferior și doar 3% vor plăti un impozit mai mare.

”Impozitul total plătit de toate companiile care înregistrează o cifră de afaceri sub un milion de euro urmează să scadă de la 2,4 miliarde de lei (aferent activității desfășurate în 2016) la 1,8 miliarde de lei (conformă estimărilor realizate în baza noului impozit, impactul bugetar negativ asupra încasărilor impozitului asupra acestor companii fiind de 631 de milioane de lei”, reiese din analiza președintelui AAFBR.

 

Corelată cu majorarea salariului minim brut, modificarea ar putea duce la descurajarea păstrării unor angați. În prezent, impozitul pe cifra de afaceri aplicat companiilor cu afaceri de sub jumătate de milion de euro diferă în funcție de numărul de angajați. Practic, cu cât au mai mulți angajați, companiile datorează un impozit mai mic.

”În noul context, în care impozitul pe cifra de afaceri este de 1% pentru toate companiile cu venituri de sub un milion de euro (indiferent de numărul de angajați) și salariul minim brut pe economie crește la 1.900 de lei, probabil aceste companii vor anula majoritatea contractelor de muncă”, spune Guda.

Aproximativ o treime din forța de muncă angajată este plătită la nivelul salariului minim pe economie.

În acest context, între 34% și 47% din optimizarea fiscală adusă de măsura privind impozitarea la cifra de afaceri este anulată de majorarea cheltuielilor de personal ca urmare a creșterii salariului minim brut.

”O situație specială este a sectoarelor de activitate în care majorarea salariului minim pe economie va genera costuri superioare optimizării fiscale, respectiv: fabricarea produselor textile, a articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte (unde costurile cu salariile cresc de două ori peste nivelul optimizării); industria alimentară și a băuturilor și transporturi. De asemenea, în cazul companiilor care activează în sectorul altor activități de servicii personale, precum și comerțul cu amănuntul, majorarea cheltuielilor salariale anulează aproape în întregime optimizarea fiscală”, se arată în analiza citată.

ANAT: 85% dintre agențiile de turism vor fi afectate

Impozitarea cu 1% a afacerilor companiilor de sub un milion de euro va afecta circa 85% dintre agențiile de turism din România, punându-le în situaţia să renunţe la investiţii şi la dezvoltarea afacerii, se arată într-un comunicat transmis de Asociația Națională a Agențiilor de Turism.

“La un milion de euro rulaj anual, cu un comision de 70.000, se scade TVA 19%, 13.000 de euro, se scad cheltuielile (de funcționare, cu salariile, chiria, publicitatea) și nu se știe câți bani mai rămân. Va putea o agenție să plătească 10.000 de euro anual? Greu de crezut și puțin probabil”, spune Alin Burcea, președintele ANAT.

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.