Documente necesare dacă pleci în vacanţă în Grecia. Mare atenţie cum completezi declaraţia

NewMoney 29/06/2020 | 13:56 Ştiri
Documente necesare dacă pleci în vacanţă în Grecia. Mare atenţie cum completezi declaraţia

Turiştii care vin în Grecia – începând de miercuri, 1 iulie – sunt obligaţi să completeze un chestionar online – cu 48 de ore înainte – şi să obţină un cod QR care stabileşte dacă este necesar să fie supuşi unui test de depistare la sosire, relatează AFP.

Guvernul grec a pus astfel capăt testelor de depistare aleatorii ale călătorilor, în funcţie de ţara de origine, care au creat confuzie în rândul turiştilor. Ei nu ştiau dacă aveau obligaţia să petreacă o noapte la hotel pentru a fi testaţi sau a fi plasaţi în carantină după ce au aterizat, de la 15 iunie, la Atena şi Salonic.

Grecia, care a fost relativ cruţată de pandemia COVID-19, soldată cu 191 de morţi, efectuează o vastă campanie de promovare vizând să relanseze turismul, care reprezintă un sfert din PIB-ul ţării, oferindu-le asigurări atât eventualilor turişti, cât şi grecilor care se tem de o creştere a epidemiei odată cu întoarcerea turiştilor.

Documente necesare pentru intrarea în Grecia

Astfel, pe lângă documentele obișnuite (carte de identitate sau pașaport și actele mașinii) turiștii vor trebui să completeze un chestionar online cu datele personale, modalitatea de intrare în țară, locul de intrare, adresa de la cazare, persoanele cu care călătoresc și/sau persoane de contact.

Chestionar online trebuie completat cu 48 de ore înainte de sosire. Această declaraţie se găseşte pe site-ul travel.gov.gr.

Acest chestionar este obligatoriu până la 31 august

Fiecare persoană va primi apoi un cod QR personal, stabilit în funcţie de datele furnizate, care va fi verificat pe telefonul mobil sau pe hârtie, imprimat la sosire.

În funcţie de codul respectiv de bare, persoana respectivă va fi trimisă către ieşire sau spaţiul de depistare.

În cazul depistării, ea este necesar să se izoleze, în aşteptarea rezultatului testului, potrivit acestui nou protocol emis de Protecţia Civilă.

Prin această nouă ”procedură de algoritm, vom avea şanse să putem detecta majoritatea cazurilor importate”, a apreciat, la Skai TV, Dimitris Paraskevis, un membru al Comitetului de experţi de la Ministerul grec al Sănătăţii.

Începând de la 1 iulie, toate aeroporturile din Grecia se redeschid zborurilor internaţionale, porturile de la Patras şi Igumeniţa urmează să primească din nou feriboturi din Italia, iar alte celelalte porturi din ţară urmează să fie redeschise vaselor de croazieră.