Ştiri

DOCUMENT. Persoanele vaccinate cu doza de rapel, exceptate de la carantină. Contacții direcți ai bolnavilor COVID-19 vor putea ieși din carantină din a zecea zi

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de luni, 18 ianuarie, Hotărâre nr 4 prin care persoanele care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu a doua doză (doza de rapel) sunt exceptate de la carantină la intrarea în România, dacă au trecut cel puțin 10 zile dela vaccinarea cu a doua doză, potrivit unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de urgență.

Același regim se aplică și în cazul persoanei care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză. De asemenea, regula se aplică și dacă efectuează un test în a 8-a zi, rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.

Cele mai importante prevederi din această hotărâre sunt următoarele:

– Instituirea excepţiei de la carantinare pentru persoanele care au fost vaccinate cu a doua doză (doza de rapel), dacă aceste persoane intră în România la mai mult de 10 zile după vaccinarea cu a doua doză. Acelaşi regim se aplică şi în cazul persoanei care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză;

– Instituirea posibilităţii ca şi persoanele care sunt contact direct cu un pacient pozitiv cu virusul SARS-COV-2 să iasă din carantină în ziua a 10-a, dacă efectuează un test în a 8-a zi, rezultatul acestuia este negativ şi nu prezintă simptomatologie specifică;

– Persoanelor care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord li se aplică excepţiile de la măsura carantinei stipulate în Hotărârea numărul 1/2021 şi Hotărârea numărul 3/2021, dar şi excepţia de la carantinare în cazul în care au fost depistate pozitiv la testul COVID-19, dacă au trecut mai mult de 14 zile de la data confirmării, dar nu mai mult de 90 de zile de la acest moment.

– De asemenea, şi pentru persoanele care intră în România din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină, la fel ca pentru persoanele care sosesc în România din celelalte state aflate pe lista de risc epidemiologic, pentru situaţii deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naştere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenţii/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecţiuni oncologice, insuficienţă renală cronică – în program de hemodializă), ş.a.m.d.

– Persoanele care vin din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi sunt exceptate de la măsura carantinării, respectiv persoanele vaccinate sau cele care au fost confirmate cu SARS-COV-2 şi sunt în perioada cuprinsă între 14 şi 90 de zile de la momentul confirmării, nu trebuie să prezinte rezultatul testului COVID-19 la intrarea în România.

Elena Marinescu

Recent Posts

Inspectorii ANSVSA au pus sub sechestru sute de kilograme de produse alimentare

Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…

o zi ago

SWIFT RESPONSE 24: Exerciţiu multinaţional cu 5.000 de militari, dintre care 2.000 de paraşutişti

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…

2 zile ago

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai

Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…

2 zile ago

GHID. Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiţii în industrie

Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…

2 zile ago

Klaus Iohannis a depus o cerere de pensionare

Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…

2 zile ago

Cotaţiile la cacao s-au prăbuşit cu 27% în două zile

Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…

2 zile ago

Acest website folosește cookies