Ştiri

DNA s-a autosesizat în uma declaraţiilor fostei directoare a Tarom

DNA s-a autosesizat în uma declaraţiilor fostei directoare a Tarom Mădălina Mezei referitoare la solicitarea ministrului Răzvan Cuc de a ţine avioanele la sol în ziua moţiunii de cenzură, Mezei urmând să fie audiată luni.

”Am fost contactată de DNA şi mă voi duce, luni, la ora 10:00, la DNA să declar, sub jurământ, tot ce am declarat şi public”, a declarat Mezei, vineri, la B1 TV.

Întrebată de ce a dezvăluit faptul că ministrul Răzvan Cuc i-ar fi cerut să ţină avioanele la sol pe 10 octombrie abia după ce a fost schimbată din funcţie şi nu imediat ce i s-a solicitat acest lucru, Mădălina Mezei a răspuns: ”Eu nu am făcut această declaraţie. Au apărut nişte informaţii în spaţiul public şi nu am făcut decât să le confirm. Obiectivul meu a fost să ţin avioanele în aer şi m-am asigurat prin toate mijloacele că voi evita o astfel de situaţie”.

Ea a precizat şi că ministrul Transporturilor i-a adresat solicitarea cu o zi înaintea moţiunii de cenzură.

Mădălina Mezei a anunţat pe Facebook ca organizează vineri, la ora 16:00, o conferinţă de presă în faţa sediului TAROM de la Aeroportul Otopeni.

Premierul Viorica Dăncilă a dispus Corpului de Control al prim-ministrului începerea unei acţiuni de control la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., pentru a verifica aspectele legate de revocarea din funcţie a managerului general Mădălina Mezei.

Mădălina Mezei, revocată din funcţia de director general al Tarom, a declarat pentru HotNews.ro că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să ţină avioanele companiei la sol, inventând probleme tehnice, pentru ca parlamentarii să nu ajungă la votul moţiunii de cenzură.

Cuc a afirmat, pe Facebook, că „minciunile pe care le aruncă acum pe piaţă, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziţia de director general, nu au nicio acoperire”.

„Dacă cineva i-ar fi cerut aşa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, şi să spună lucrurilor pe nume”, a susţinut Cuc, care i-a transmis lui Mezei: „întoarceţi-vă acolo unde ştiţi cel mai bine activitatea: la ticketing şi protocol”.

Consiliul de Administraţie al Tarom a precizat joi seară că Mădălina Mezei a fost revocată din funcţia de director general al companiei întrucât nu a reuşit să ducă la îndeplinire hotărârile CA, ale AGA şi nici anumite obligaţii care îi reveneau.

„Fostul director general al Tarom, totodată, a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier, una din componentele esenţiale în procesul de redresare al Companiei, prin neimplementarea Memorandumului privind vânzarea în regim buy-back a vechilor aeronave ATR şi preluarea prin leasing operaţional a unor aeronave noi, tot de tip ATR”, arată reprezentanţii Tarom.


Sursa: News.ro
FOTO: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies