Divizia imobiliară a Alpha Bank a investit 16 milioane de euro într-un ansamblu rezidențial în cartierul Colentina

NewMoney 17/10/2017 | 18:52 Ştiri
Divizia imobiliară a Alpha Bank a investit 16 milioane de euro într-un ansamblu rezidențial în cartierul Colentina

Alpha Real Estate Services, divizia imobiliară a băncii elene Alpha Bank, a inaugurat complexul rezidenţial Poseidon Residence, aflat în București, pe malul lacului Plumbuita din cartierul Colentina.

Poseidon Residence, un bloc cu 17 etaje și 156 de apartamente, a intrat în portofoliul Alpha Real Estate Services (ARES) în noiembrie 2013, după ce dezvoltatorul său, Copper Beech Capital, a intrat în faliment. La momentul achiziției, proiectul imobiliar – cunoscut inițial sub numele de Blue Tower – era finalizat în proporție de 70-75% și se afla în conservare din 2009.

Costul de achiziție a fost de 11 milioane de euro, iar investițiile pentru finalizare s-au ridicat la 5 milioane de euro – aproximativ 4,5 milioane de euro pentru costurile de construcție și circa 500.000 de euro pentri costuri auxiliare de proiectare, autorizații, taxe, consultanți etc.

În momentul de față, sunt deja vândute 65 de apartamente, iar ARES estimează că până la finele anului 2018 vor fi contractate toate cele 156 de apartamente. Majoritatea sunt tip duplex de trei camere și au un preț de pornire de la 115.000 de euro plus TVA. La ultimele niveluri ale blocului, 48 de apartamente nu au fost finisate, pentru a le permite viitorilor cumpărători să-și personalizeze spațiul de locuit cu finisaje la alegerea lor.

„Pentru noi, Poseidon Residence este un proiect special, deoarece este primul proiect de mari dimensiuni în care a ARES a preluat rolul de dezvoltator imobiliar. Spre deosebire de un proiect imobiliar construit de la zero, în care riscurile de dezvoltare sunt relativ limitate, Poseidon Residence a reprezentat o provocare mult mai complexă, deoarece a trebuit reconstituit istoricul construcției, a fost necesară o nouă autorizație de construcție, s-a impus actualizarea proiectului tehnic în baza modificărilor legislative din ultimii opt ani, proiectul s-a lansat sub un alt brand și concept și multe alte activități care au solicitat la maximum experiența și implicarea echipei”, afirmă Iulian Călin, General Manager al Alpha Real Estate Services.

În 2015, înaintea începerii lucrărilor de finalizare a complexului, au avut loc discuții cu mai mulți investitori în vederea vânzării complexului în stadiul existent la acea dată, însă prețurile înaintate de aceștia se situau sub valoarea asociată de ARES proiectului. „Așadar, am luat decizia de a ne implica direct în dezvoltare și, în momentul de față, putem confirma că această decizie generează pentru ARES venituri de două-trei ori mai mari față de scenariul în care complexul ar fi fost vândut în stadiul nefinalizat”, adaugă Iulian Călin.

„Bucureștiul încă duce o mare lipsă de proiecte rezidențiale noi de calitate, aflate în interiorul orașului, în zone cu acces facil către punctele de interes pentru bucureșteni și cu multiple facilități la îndemâna locatarilor”, spune Iulian Călin, adăugând că piața rezidențială post-criză a arătat că blocurile de locuințe cu peste zece etaje vor fi din ce în ce mai rare, din cauza investiției importante de capital necesare și a costurilor mari de construcție – atât pentru structura de rezistență, cât și pentru numărul mare de locuri de parcare subterane sau pentru instalații de tipul sistemelor de securitate la incendiu.


Sursă foto: Alpha Bank Real Estate Services