Ştiri

Din buget lipsesc 7 miliarde de lei. Pensiile speciale ar putea fi impozitate progresiv

Rectificarea bugetară va avea loc pe data de 31 iulie, iar până atunci ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, trebuie să vină cu o analiză referitoare la măsurile pe care le va lua, astfel încât, până la sfârşitul anului, să se încadreze în deficitul bugetar de 3%, au declarat joi surse politice pentru Agerpres.

Data rectificării bugetare a fost decisă miercuri în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

„În şedinţa CExN s-a stabilit că până pe 31 iulie ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, trebuie să vină cu o analiză cum se prezintă bugetul şi ce măsuri va lua pentru ca, până la sfârşitul anului, să se încadreze în deficitul bugetar de 3%. Pe 31 iulie se va face şi rectificarea bugetară”, au precizat sursele citate.

Conform acestora, pentru reducerea cheltuielilor bugetare se ia în considerare un proiect potrivit căruia pensiile speciale vor fi impozitate progresiv. Alte măsuri care sunt avute în vedere sunt eliminarea unor programe sociale ce nu sunt eficiente şi restructurarea unor agenţii de stat.

Ministrul Finanţelor a anunţat, în şedinţa PSD de miercuri, că din buget lipsesc 7 miliarde de lei, pe care Guvernul trebuie să îi găsească pentru a acoperi deficitul.

Tot în şedinţa de miercuri s-a stabilit ca săptămâna viitoare să fie convocat un nou Comitet Executiv Naţional în care se va vorbi despre o remaniere guvernamentală, care să privească nu doar miniştrii, ci şi secretarii de stat, în condiţiile în care premierul urmează să prezinte o evaluare a fiecărui minister în parte.

Pe de altă parte, s-a decis ca noua conducere a Partidului Social Democrat – Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici şi Mihai Fifor – să meargă în fiecare filială judeţeană pentru a analiza rezultatele de la alegerile europarlamentare.

NewMoney

Recent Posts

Acord istoric: Miniştrii Energiei din G7 au convenit închiderea centralelor pe cărbune

Miniştrii Energiei din ţările bogate din G7 au ajuns la un acord pentru a-şi închide…

10 ore ago

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul NATO de la Washington. Ucraina, amânată de la aderare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat  pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste…

11 ore ago

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar în ţările UE

Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…

12 ore ago

Peste 900 de secţii de votare pentru românii din străinătate, la europarlamentare

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…

12 ore ago

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

13 ore ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

14 ore ago

Acest website folosește cookies