Finalul de an e, de regulă, un prilej pentru bilanțuri, concluzii și predicții. În schimbul acestui exercițiu formal, vă supun spre analiză conflictul (de final de an) dintre două mari filosofii investiționale. Dincolo de spectacolul argumentelor, acesta ne poate da idei despre cum să ne raportăm la bani (ai noștri sau ai altora, dacă suntem investitori profesioniști) în aceste vremuri.
O „NEBUNIE“. Charlie Munger (97 de ani), partener cu Warren Buffett în conglomeratul Berkshire Hathaway, afirma recent că actuala efervescență („nebunie“, în termenii săi) de pe burse o depășește pe cea din perioada bulei „dot-com“. În urmă cu 20 de ani, exuberanța creată de apariția comerțului online și de intensficarea comunicațiilor a generat supraevaluarea și, ulterior, colapsul multor companii care se urcaseră pe val. „Nu pot să fiu parte din acest boom nebunesc. Toată lumea se înghesuie (să investească, n.r.), dar eu am o atitudine diferită. Vreau să fac bani vânzând oamenilor lucruri care sunt bune pentru ei“, declara Munger într-un interviu publicat pentru prima dată de trei publicații australiene – Sohn, The Australian și The Australian Financial Review.
Mai departe, experimentatul investitor ne spune că o companie bună se poate transforma foarte ușor într-o companie proastă atunci când prețul acțiunilor sale crește nejustificat, într-o perioadă în care toată lumea vrea să se îmbogățească de pe bursă. Ce-i drept, S&P 500, indicele celor mai mari companii din Statele Unite, a crescut cu 25% în ultimul an și s-a dublat față de minimele atinse la începutul pandemiei, în martie 2020, iar prețurile locuințelor se află într-o cursă nemaivăzută în ultimii 50 de ani.
De asemenea, partenerul lui Warren Buffett, probabil cel mai reputat investitor din lume, nu ar cumpăra niciodată criptomonede – instrumente care nu ar fi trebuit inventate, în opinia sa. „Credeți-mă, oamenii care cumpără criptomonede nu se gândesc la consumator, ci la ei înșiși. Nu mi-aș dori ca vreunul dintre ei să se căsătorească cu cineva din familia mea.“ Vorbe pătimașe. Privind cifrele reci, în vară existau peste 11.000 de criptomonede, față de 6.000, cu un an în urmă. Numărul investitorilor (al conturilor, mai exact) se triplase față de 2018, până la 100 de milioane, iar valoarea lor de piață cumulată explodase până la 1.600 de miliarde de dolari.
Dacă ne uităm în propria ogradă, boomul nu e chiar atât de alarmant. BET, principalul indice al Bursei de Valori București, se apreciase cu aproape 30% la început de decembrie față de perioada similară din 2020. Iar numărul investitorilor crescuse și el în septembrie cu peste 20%, până la 75.000 de conturi. Raportat la media ultimelor două decenii, e un randament de peste două ori mai mare. Însă dacă facem o comparație cu 2019, creșterea e mai mică. Privită mai în detaliu, realitatea nu mai e așa de liniștitoare: companiile, mai ales cele nou-listate pe piața secundară AeRO, sunt evaluate la niveluri greu de imaginat înainte de pandemie.
Revenind, Warren Buffett și Berkshire Hathaway sunt două simboluri ale stilului investițional pasiv. Oracolul din Omaha nu investește decât în ce înțelege, nu se lasă ademenit de val și „stă“ pe acțiuni importante zeci de ani la rând. La un moment dat a pariat un milion de dolari pe profeția că de-a lungul unui deceniu indicele S&P 500 va aduce un randament superior celui generat de un coș de fonduri de hedging (cu apetit speculativ ridicat), după scăderea costurilor de administrare. În 2017 a câștigat pariul.
Pe de altă parte, Peter Lynch, o altă legendă a finanțelor, contestă teoria lui Buffett și a apropiaților acestuia și îi avertizează pe investitorii pasivi că strategia lor este pierzătoare. Argumentul principal e că, de-a lungul celor 13 ani (între 1977 și 1990) în care a condus fondul Fidelity’s Magellan, a obținut un randament anual de 29% sau, cum îi place să spună, a reușit să bată piețele. Mai mult decât atât, Lynch se arată îngrijorat de creșterea numărului investitorilor care optează pentru fonduri conservatoare, în loc să aleagă administratori de bani mai agresivi cum este el însuși.
CINE ARE DREPTATE? Lui Charlie Munger i se pare că prea mulți investesc riscant (în active supraevaluate), în vreme ce Peter Lynch crede că tot mai mulți sunt prea cuminți. Cine are dreptate? Pentru moment, și unul, și altul. Doar viitorul „știe“ adevărul. Cu alte cuvinte, vom vedea în anii următori în ce măsură creșterile de azi, alimentate masiv de stimulentele guvernamentale acordate în criza COVID-19 și de dobânzile reduse, sunt sustenabile.
Într-o discuție din vara trecută, unul dintre antreprenorii care și-au vândut o parte din companie pe bursa românească îmi spunea că o prăbușire precum cea din 2008-2009 este puțin plauzibilă, întrucât guvernele și piețele au descoperit secretul creșterilor fără de sfârșit. Se poate și asta.
