Dezvoltarea afacerilor din e-commerce are ca efect și creșterea segmentului de ”Buy Now Pay Later”. Plățile amânate devin o obișnuință printre români

NewMoney 10/07/2024 | 14:26 Ştiri
Dezvoltarea afacerilor din e-commerce are ca efect și creșterea segmentului de ”Buy Now Pay Later”. Plățile amânate devin o obișnuință printre români

Plățile amânate și opțiunea de a împărți plata în mai multe rate au devenit deosebit de populare în rândul clienților de magazine online. Cu alte cuvinte, trendul ascendent al plăților amânate este alimentat de dorința consumatorilor, în special al celor din Gen Z și Millenials, de a avea acces la bunuri și servicii cât mai variate. 

În acest context, PayPo, prezent pe segmentul Buy Now Pay Later (BNPL), pe piața din Europa Centrală și de Est, a anunțat că se asociează cu EuPlătesc.ro, un procesator de plăți cu o experiență de 18 ani pe piața din România, cu scopul de a oferi clienților săi modalități de plată flexibile.

Introducerea opțiunilor de plată amânată a apărut ca o schimbare favorabilă pentru afacerile de e-commerce care urmăresc să maximizeze vânzările și să sporească satisfacția clienților. Cercetări efectuate pe acest segment au arătat faptul că retailerii care oferă astfel de soluții au înregistrat o creștere medie de 20-40% a ratelor de conversie, evidențiind impactul semnificativ al plăților amânate asupra performanței vânzărilor. În plus, această soluție simplifică semnificativ procesul de checkout, conducând la o rată mai mică de abandon a coșului de cumpărături, cu până la 25%.

”Prin oferirea unor modalități de plată flexibile, comercianții vor atrage un segment mai larg de clienți, în mod special pe cei care sunt reticenți în a face achiziții mari, imediat. Este o oportunitate excelentă de a construi o legătură cu clienții, de a le câștiga încrederea și de a-i fideliza.” a declarat Raul Durma, General Manager of PayPo în Romania.

Implementarea opțiunilor de plată amânată sau plata în rate necesită un echilibru delicat între oferirea de flexibilitate clienților și menținerea securității și încrederii care stau la baza operațiunilor de comerț electronic de succes.

Soluțiile de finanțare BNPL sunt ușor de accesat, permițând consumatorilor să amâne plata inițială și să distribuie costul total al achiziției în rate egale. Această opțiune le permite clienților să achiziționeze produse de valoare mai mare, în timp ce comercianții beneficiază de un nou instrument care poate răspunde mai eficient nevoilor consumatorilor.