Ştiri

Demisii şi cercetări disciplinare la instituţiile din toată ţara în cazul „azilelor groazei”

Şeful Inspecţiei Muncii, Dantes Bratu, şi directorii executivi ai Agenţiilor pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din Bucureşti, Arad, Constanţa, Giurgiu, Hunedoara, Maramureş, Teleorman şi Vrancea sunt cercetaţi disciplinar de Comisiile de Disciplină ale Ministerului Muncii şi ANPIS.

Aceştia au fost suspendaţi din funcţii pe perioada cercetării disciplinare. Pe de altă parte, directorul AJPIS Bacău a demisionat.

”Comisia de Disciplină a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi Comisia de Disciplină a Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) s-au sesizat şi au dispus cercetarea disciplinară a inspectorului general de stat al Inspecţiei Muncii (IM), Dantes Bratu, respectiv a directorilor executivi ai AMPIS Bucureşti, AJPIS Arad, AJPIS Constanţa, AJPIS Giurgiu, AJPIS Hunedoara, AJPIS Maramureş, AJPIS Teleorman şi AJPIS Vrancea”, a transmis Ministerul Muncii.

Potrivit sursei citate de News.ro, ocupanţii acestor posturi sunt suspendaţi din funcţiile de conducere pe perioada cercetării disciplinare. De asemenea, directorul executiv al AJPIS Bacău şi-a înaintat demisia către conducerea ANPIS.

Premierul Marcel Ciolacu a cerut joi, în şedinţa de Guvern, ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii, dar şi a directorilor Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială din Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Teleorman, Hunedoara, Vrancea şi Bucureşti, în urma finalizării controalelor la centrele de îngrijire a bătrânilor, copii şi persoane cu dizabilităţi, de la nivel naţional.

Şeful Guvernului a mai spus că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desfiinţăm instituţii cu totul şi a anunţat că secretarul de stat Bogdan Despescu a dispus deja controale la Inspectoratele Judeţene de Poliţie din Arad, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi la nivelul Poliţiei Capitalei.

Premierul a mai cerut preşedinţilor de Consilii Judeţene, în subordinea cărora se află Direcţiile Generale de Asistenţă Socială, din judeţele amintite, să înceapă să schimbe toţi directorii din funcţie.

Premierul Ciolacu cere „decizii ferme”

”Este a treia şedinţă de guvern în care discutăm situaţia din centrele pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi. Suntem la finalul controlului la nivel naţionale pe care l-am cerut în şedinţa de Guvern şi deja există date şi fapte clare care ne obligă pe toţi să luăm anumite decizii ferme”, a spus premierul în deschiderea şedinţei de Guvern.

Marcel Ciolacu a arătat că există ”o situaţie de netolerat, judeţe unde s-au găsit centre fără autorizaţie, centre care funcţionau clandestin, toate sub ochii funcţionarilor statului român, plus alte centre cu probleme grave, închise sau cu activitatea suspendată”.

”Din punctul meu de vedere este inadmisibil acest lucru. Cele mai multe astfel de cazuri sunt în Arad, Giurgiu, Constanţa, Marmamureş, Teleorman, Hunedoara, Vrancea şi Bucureşti, mai ales în Sectorul 1. Solicit noului ministru al Muncii, doamna Simona Bucura Oprescu, ca toţi şefii Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, celebrul AJPIS, din aceste judeţe, plus şeful agenţiei municipale Bucureşti, să fie urgent suspendaţi din funcţie, până la finalizarea anchetelor disciplinare, totul legal”, a spus premierul Ciolacu.

Şeful Executivului a mai spus că ”a descoperit că există o problemă uriaşă şi cu munca la negru”. ”Câteodată erau condiţii de Evul Mediu în aceste centre în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. Din punctul mei de vedere, este clar că Inspecţia Muncii nu şi-a făcut datoria.

Doamna ministru, vă cer să luaţi aceeaşi măsură şi în cazul şefului acestui instituţii. Părerea mea este că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desfiinţăm instituţii cu totul, care şi-au dovedit incapacitatea de a face faţă cerinţelor în acest moment”, a spus Ciolacu.

Elena Marinescu

Recent Posts

Mugur Isărescu: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede România în pragul…

43 de minute ago

Premier Restaurants România va deschide 7 restaurante McDonald’s în România, în 2024

Premier Restaurants România, operatorul restaurantelor McDonald's din țară, are în plan deschiderea a șapte noi…

o oră ago

Acțiunile FORT intră la tranzacționare pe piața AeRO, începând cu 17 mai

Compania de cybersecurity FORT SA anunță debutul tranzacționarii pentru acțiunile sale (simbol BVB: 4RT) pe…

2 ore ago

Magnus Carlsen, câștigătorul primei etape a Grand Chess Tour: “Dacă am o zi bună, am o șansă”. Urmează etapa de la Bucureşti

Prima etapă a Grand Chess Tour (GCT) s-a încheiat cu o serie spectaculoasă de zece…

2 ore ago

Febra speculativă a Gamestop, reprodusă și în 2024. Ce a stat, de fapt, la baza efervescenței din piață?

Febra speculativă a Gamestop și altor acțiuni „meme" de la începutul anului 2021 pare, cu…

2 ore ago

BERD: Economia Rusiei, peste nivelul de dinainte de Războiul din Ucraina

Economia rusă s-a dovedit mai rezistentă decât s-a prevăzut şi urmează să crească în acest…

2 ore ago

Acest website folosește cookies