Demis din Guvern după o spătămână, Remus Borza avertizează: Economia României este „pe buza prăpastiei”

NewMoney 12/06/2019 | 15:16 Ştiri
Demis din Guvern după o spătămână, Remus Borza avertizează: Economia României este „pe buza prăpastiei”

Deputatul Remus Borza, demis săptămâna trecută din Guvern, a făcut o radiografie a economiei românești în cadrul emisiunii „În fața ta”, de la Digi24 și a explicat greșelile făcute de guvernanți în ultimii ani, care au dus la un deficit bugetar ce va ajunge anul acesta la 35 de miliarde de euro.

Borza a fost adus în Guvernul Dăncilă pe 30 mai, pentru a ocupa funcția de consilier pe probleme economice al premierului, în locul lui Darius Vâlcov. El a fost demis rapid, după aproximativ o săptămână, după ce ea declarat că trebuie redus numărul angajaților la stat, pentru că sistemul este supradimensionat.

Fostul consilier al premierului spune că guvernanții repetă aceleași greșeli din 2007-2008, în condițiile în care va urma în scurt timp o nouă criză financiară, iar România se află „pe buza prăpastiei”.

Guvernul a sacrificat în ultimii 3 ani investițiile pentru a crește excesiv de mult veniturile unor categorii socio-profesionale, susține el. „Doar în ultimii 3 ani cheltuielile de personal și de asistență socială au crescut cu 73 miliarde de lei”, a punctat Borza, citat de Republica.ro.

Deputatul consideră că mărirea salariului minim pe economie a fost o măsură corectă, în condițiile în care suntem departe de restul statelor din UE. Problema o reprezintă creșterea mult prea mare a salariilor de la stat în raport cu cele din mediul privat, precum și numărul mult prea mare de bugetari (1.370.000), raportat la nevoi (800.000), spune Borza.

„Suntem singura țară din Europa care-și plătește mai bine bugetarii, salariații din domeniul public, decât salariații din mediul privat: vorbim de un salariu mediu de 704 euro vs 534 euro. Asta a creat un dezechilibru pe piața forței de muncă, o migrație dinspre privat spre public.

Aparatul bugetar este supradimensionat. Asta spun de vreo 10 ani. Sunt convins 100 la sută că nu vor”, a explicat Remus Borza, potrivit Republica.ro.

„Creșterile de venituri, pe zona de personal și de asistență socială n-au făcut altceva decât să degradeze 2 indicatori: inflația – avem o inflație de 4-4,1 la sută, dublă față de media europeană – și deficitul de balanță comercială, care a ajuns la niște dimensiuni apocaliptice. În 2017 am avut 12,57 miliarde de euro, în 2018 – 15 miliarde de euro, iar anul ăsta o să raportăm cu mândrie patriotică un 16,9 miliarde de euro deficit de balanță comercială.

Aceste creșteri excesive ale unor categorii socio-profesionale eu dezechilibrat economia țării și au dus la o îndatorare excesivă”, susține el.

În opinia sa guvernarea iresponsabilă din ultimii ani a dus la această situația în care deficitul bugetar va ajunge la 36 de miliarde de lei anul acesta. Economia României bazată pe consum este vulnerabilă, soluția fiind redirecționarea resurselor către investiții.

„E multă inerție și multă prostie. Nu putem crește doar pe consum, doar pe importuri, căci asta e marea vulnerabilitate a economiei românești. Trebuie să creștem pe producție.

Modelul este greșit, pentru că a venit cu un exces de lichiditate în piață”, a explicat el.

„Viitorul nostru atârnă de un fir de ață. Trebuie să avem această revelație măcar într-al 12-lea ceas: avem o mare amenințare – evaziunea fiscală. Pierdem în fiecare an 16 miliarde de euro. Asta înseamnă 15 autostrăzi Pitești-Sibiu, 13 autostrăzi Comarnic-Brașov. Evaziunea și contrabanda pe zona de produse agricole, importul de legume și fructe, alcool și tutun”, a adăugat el.

În cele câteva zile în care a fost consilierul Vioricăi Dăncilă, Borza spune că i-a transmis premierului schimbările de care este nevoie pentru redresarea economiei, însă nu a avut succes.

„Am crezut că măcar într-al 12-lea ceas PSD se poate reinventa, recredibiliza, că a învățat ceva din acest vot de blam al cetățenilor”, spune el.


Foto: Mediafax