Deloitte: Producătorii globali de semiconductoare vor investi 300 de milioane de dolari în acest an în inteligenţa artificială

Andrei Dumitru 25/04/2023 | 14:18 Ştiri
Deloitte: Producătorii globali de semiconductoare vor investi 300 de milioane de dolari în acest an în inteligenţa artificială

Cei mai mari producători globali de semiconductoare vor cheltui anul acesta 300 de milioane de dolari pe soluţii bazate pe inteligenţă artificială dedicate proiectării cipurilor, investiţie care se va majora cu 20% anual în următorii patru ani, potrivit raportului Deloitte, care arată că piaţa comerţului social se extinde rapid, iar cererea de servicii de streaming video pe bază de publicitate va creşte.

”Cei mai mari producători globali de semiconductoare vor cheltui anul acesta 300 de milioane de dolari pe soluţii bazate pe inteligenţă artificială (artificial intelligence – AI) dedicate proiectării cipurilor, investiţie care se va majora cu 20% anual în următorii patru ani”, potrivit raportului Deloitte TMT (Technology, Media and Telecommunications) Predictions 2023.

Instrumentele AI oferă companiilor producătoare de cipuri posibilitatea să economisească timp şi resurse financiare, să combată deficitul de personal şi să producă modele de semiconductoare mai performante decât cele realizate prin metodele tradiţionale. Totodată, aceste soluţii pot contribui la securitatea lanţului de aprovizionare şi la prevenirea unei noi crize de cipuri, asemenea celei declanşate în 2020 de creşterea semnificativă a cererii în contextul transformării digitale accelerate de pandemie.

În ceea ce priveşte piaţa comerţului social (comerţ electronic pe platformele de socializare), raportul Deloitte estimează că aceasta va depăşi 1 trilion de dolari la nivel global în 2023, valoare determinată de achiziţiile realizate de peste 2 miliarde de oameni pe reţelele de socializare. Reprezentând aproximativ 20% din populaţia globală, generaţia Millennials domină, în prezent, piaţa comerţului social.

Însă nu trebuie trecută cu vederea nici maturizarea generaţiei Z, care atinge o vârstă la care o bună parte dintre reprezentanţii acesteia au la dispoziţie mai multe resurse financiare, subliniază raportul. Generaţia Z tinde să fie prezentă, în mod constant, pe reţelele de socializare şi reprezintă, în momentul de faţă, cea mai mare cohortă generaţională, ocupând peste 30% din populaţia lumii.

„Deşi domeniile tehnologie, media şi telecomunicaţii continuă să se confrunte cu o parte dintre provocările cauzate de pandemie, precum criza globală a semiconductoarelor şi, mai nou, reducerile de personal ale companiilor Big Tech, vedem, totuşi, diverse oportunităţi care nu doar că pot ajuta acest sector să depăşească circumstanţele dificile, ci şi să crească şi să prospere. Dintre ele, inteligenţa artificială se remarcă prioritar, contribuind deja la transformarea anumitor sectoare de activitate şi acaparând discursul public recent prin arealul imens de potenţiale scenarii de utilizare pe care îl prefigurează. Bineînţeles, necesitatea reglementării în acest domeniu devine tot mai evidentă din perspectiva provocărilor pe care deja le ridică”, a declarat Andrei Ionescu, partener coordonator, Consultanţă şi Managementul Riscului, Deloitte România.

Până la sfârşitul anului 2023, aproape două treimi dintre consumatorii din ţările dezvoltate vor folosi lunar cel puţin un serviciu de streaming video la cerere bazat pe publicitate (AVOD – advertising video-on-demand), cu 5% mai mult faţă de anul precedent, în timp ce toate platformele majore care oferă abonamente de servicii tip streaming video la cerere (SVOD – subscription video-on-demand) vor lansa opţiuni cu publicitate inclusă. Raportul mai arată că, până la finalul anului 2024, jumătate dintre aceşti furnizori vor lansa şi un serviciu gratuit de streaming TV care va integra reclame (FAST – free ad-supported streaming TV). Până în 2030, se estimează că publicitatea va reprezenta o sursă parţială sau totală de venit pentru majoritatea abonamentelor de servicii de streaming video online.

Numărul fuziunilor şi achiziţiilor pe piaţa jocurilor video rămâne ridicat, însă va înregistra o creştere mai lentă în 2023, comparativ cu 2022, doar pentru că anul precedent a fost marcat de câteva tranzacţii excepţionale. Raportul anticipează că cele mai mari tranzacţii din acest an vor avea ca scop achiziţia de audienţe şi de drepturi de proprietate intelectuală, în timp ce tranzacţiile cu valori mai mici se vor concentra pe preluarea de tehnologii şi de soluţii Web3.

În ceea ce priveşte realitatea virtuală (virtual reality – VR), raportul estimează că această piaţă va genera venituri de 7 miliarde de dolari la nivel global în 2023, în creştere cu 50% comparativ cu 2022. Nu mai puţin de 90% dintre aceste venituri vor proveni din vânzările de seturi de căşti, în timp ce restul de 10%, aferent pieţei mult mai restrânse de software, va fi obţinut din vânzarea de conţinut VR (jocuri şi aplicaţii) care va înregistra venituri de aproximativ 0,7 miliarde de dolari. În plus, numărul căştilor VR utilizate în mod activ va ajunge la 22 de milioane în 2023, în creştere cu aproape 50% comparativ cu jumătatea anului 2022.

Numărul operatorilor de reţele mobile care investesc în reţelele construite integral pe tehnologie de tip 5G (5G standalone) s-ar putea dubla de la peste 100 în 2022 la cel puţin 200 până la sfârşitul anului 2023. Această majorare va facilita accesul la noi scenarii de utilizare care pot spori eficienţa operaţională, contribui la optimizarea costurilor şi crea oportunităţi pentru accesarea unor noi surse de venit, atât pentru operatorii de reţele mobile, cât şi pentru companiile pe care le deservesc, mai arată studiul.