(D)efecte de piață: surprizele neplăcute de care se tem cei din mediul de afaceri
Puse cap la cap, multe dintre măsurile fiscale din foaia de parcurs a noului executiv riscă să creeze și mai multe probleme pe o piață a forței de muncă deja tensionată.
Forța de muncă este, alături de capital și de productivitate, unul dintre cei trei factori de care depinde dezvoltarea economică. Iar impozitarea și salariul minim îi pot aduce beneficii temporare celui dintâi, îl pot speria pe cel de-al doilea și îl pot decima pe cel din urmă. Iar pe piața muncii se întrevăd deja probleme. Rata șomajului coboară la minime istorice, însă, în oglindă, lista locurilor de muncă rămase vacante e tot mai lungă.
Surprizele din noul program de guvernare și unele declarații ale membrilor cabinetului Tudose au aruncat în vrie bursa locală, după ce ministrul Finanțelor a spus răspicat în fața jurnaliștilor că fondurile de pensii private obligatorii se vor desființa. O altă bombă cu ceas care a devenit tema principală a dezbaterilor din mediul privat este impozitul pe cifra de afaceri, la care executivul pare că a renunțat.
Temerile mediului de afaceri sunt însă cu totul altele. Specialiștii sunt de părere că două măsuri puse pe hârtie de noul guvern sunt cu mult mai periculoase deoarece, dacă în cazul celor de mai sus legislația europeană ar pune multe bariere în calea autorităților, cele de mai jos pot fi implementate facil, însă la costuri uriașe pentru mediul de afaceri.
SOLIDARITATE? Printre marile temeri ale companiilor locale se află impozitul progresiv. Deși sintagma nu a fost folosită expres, indicii privind intenția există, cel mai recent fiind așa-numita „taxă de solidaritate“, care, potrivit informațiilor vehiculate de presă, s-ar putea ridica la 25% din veniturile celor care câștigă echivalentul a peste zece salarii minime pe economie pe lună. Alex Milcev, partener EY și liderul departamentului de asistență fiscală și juridică, spune că nu are emoții în legătură cu o eventuală impozitare a cifrei de afaceri, însă taxa de solidaritate nu este altceva decât un prim pas către impozitul progresiv.
„Consecințele ar fi în principal legate de forța de muncă, de competența forței de muncă pe care o reținem în țară, ce va fi atras și ce va fi alungat, și anume specialiștii foarte bine școliți, cei care au lucrat, s-au format peste hotare și pe care ar trebui să-i aducem în țară, sau viceversa, alți tineri care se școlesc foarte bine aici și vor pleca din cauza acestei viitoare taxări“, avertizează și Andra Cașu, director executiv în cadrul aceluiași departament.
Corelat cu informațiile privind impozitul pe venitul global, care ar urma să fie implementat după principii similare impozitului pe gospodărie, însă la nivel individual, măsurile ilustrează vădit intenția aplicării unor cote progresive, în special dacă mai luăm în calcul faptul că veniturile mai mici de 2.000 de lei pe lună ar urma să fie scutite de impozit. Așadar, vorbim deja de trei cote: zero, 16% sau 10% dacă se păstrează procentul de la impozitul pe gospodărie și circa 40% dacă se introduce taxa de solidaritate.
Încă de la lansarea dezbaterii publice privind impozitul pe gospodărie, care prevedea o scutire similară, mediul de afaceri a tras un semnal de alarmă și a avertizat că introducerea acestui mecanism creează infrastructura necesară introducerii cotei progresive. Temerile au fost întărite de surprizele din noul program de guvernare, care este privit cu mare reticență de oamenii de afaceri.
Capitalul ocolește statele cu astfel de sisteme de impozitare, avertizează Jean Valvis, antreprenorul de origine elenă care a pus pe picioare branduri precum Dorna (vândută în 2002 către Coca-Cola) sau Aqua Carpatica. „Mă gândesc la țara mea de origine, unde impozitarea este inversă (progresivă, n.r.) și unde e catastrofă (…). Trendul pentru atragerea capitalului e bazat pe această cotă unică de impozitare“, a precizat Valvis la o coferință organizată de parlamentarii opoziției. Omul de afaceri a mai subliniat faptul că statele care încă aplică acest model caută soluții pentru a trece la cota unică, fiind de neînțeles de ce România ar vrea să schimbe un sistem care a ajutat-o să atragă investiții străine.
CALUL CARE TRAGE. „Politicienii trebuie să înțeleagă să nu mai dea în calul care trage pentru că o va lua razna și vor rămâne cu căruța în drum“, atenționează și Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane și fondator al transportatorului de persoane Eurolines. În opinia sa, măsurile vehiculate în ultimele săptămâni sunt „niște aberații pe marginea cărora ne pierdem timpul“, adevărata problemă a mediului de afaceri fiind forța de muncă.
„Avem o problemă numerică, o problemă calitativă, o problemă de mentalitate. Companiile germane refuză în ultima perioadă, sistematic, orice fel de investiție în România, dintr-un motiv principal – nu au cu cine, nu există forță de muncă“, comentează el.
Cu toate că intențiile legate de creșterea salariului minim ar putea părea benefice pentru forța de muncă, pe termen mediu acestea riscă să afecteze competitivitatea companiilor, iar factura finală va fi plătită tot de angajați și de populație. Noul calendar asumat de cabinetul Tudose indica o accelerare a ritmului de creștere a salariului minim, însă nimic nu pare bătut în cuie. Deși depus în Camera Deputaților în cadrul procesului de avizare a miniștrilor, documentul pare a fi unul „în lucru“, în special dacă îl punem față în față cu declarațiile oficiale.
Astfel, dacă în varianta inițială calendarul de majorare a salariului minim prevedea o creștere a acestuia la 1.750 de lei pe lună până în 2020 (o creștere anuală de 100 de lei), în noua variantă se arăta că ar urma să crească la 2.400 de lei peste doar trei ani. Un ritm care ar crea mari probleme pentru microîntreprinderi (93% dintre companiile din România). La un salariu minim de 2.400 de lei, companiile mici ar trece pe o pierdere medie netă de 4%, arată un calcul făcut de Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).
Mai bine de o săptămână au așteptat autoritățile pentru a reveni cu interpretarea corectă a măsurii din program. Începând de anul viitor, Executivul vrea să transfere toate contribuțiile angajatului în sarcina acestuia. La un salariu net de 100 de euro, salariul brut este de circa 140 de euro (net plus contribuțiile angajatului), în vreme ce costurile totale ale angajatorului se ridică la circa 175 de euro (net plus contribuțiile angajatului plus contribuțiile plătite de angajator).
Iar pentru a transfera toate contribuțiile către angajat, statul ar urma să decidă o majorare a salariului brut cu 22,75%, fiind incert în ce măsură legislația permite această intervenție într-un contract dintre două părți. Prin urmare, cei 2.400 de lei ar reprezenta salariul minim brut, dar din acesta ar urma să fie scăzute contribuții mai mari decât cele percepute pentru salariul de 1.750 de lei din varianta anterioară a programului.
PRESIUNI INFLAȚIONISTE. Chiar și dacă ritmul de creștere a salariului minim este ceva mai temperat, un studiu realizat anul trecut de Institutul Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii și Protecției Sociale (INCSMP) arată că o creștere a acestuia cu 10% duce la o scădere a productivității muncii cu 2,3%. Iar consecințele pot fi însemnate.
Dacă salariile cresc fără a avea în spate o creștere a productivității, marjele de profit sunt afectate. Pentru a compensa, companiile au două variante, crede Iancu Guda. Fie o scădere a cheltuielilor de exploatare, în unele cazuri netransparente și fără nicio legătură directă cu activitatea companiei, fie o creștere a veniturilor prin majorarea prețurilor. „Majorarea repetată a cheltuielilor salariale fără să fie cuplată cu avansul similar al productivității poate declanșa o spirală inflaționistă foarte periculoasă, deoarece populația va câștiga mai mult, dar va avea o putere de cumpărare mai mică“, spune președintele AAFBR.
Asta în condițiile în care inflația a fost negativă anul trecut, pe fondul reducerilor de taxe. Odată ce efectul de bază va dispărea, inflația va reintra în teritoriul pozitiv. Și se întâmplă deja. Rata anuală a inflației a urcat în iunie la 0,85%, cel mai ridicat nivel al ultimilor doi ani.
Să mai spunem că, întrebați care sunt cele mai mari provocări pe care le întrevăd în următoarele șase luni, managerii care au răspuns unui sondaj Keysfin au identificat creșterea accelerată a prețurilor, dinamica pieței valutare și amplificarea crizei forței de muncă. Previzibil?
FOTO: IMDb.com