Decizie istorică a autorităţilor de la Beijing: fără pungi din plastic, din 2022

Elena Marinescu 20/01/2020 | 21:45 Ştiri
Decizie istorică a autorităţilor de la Beijing: fără pungi din plastic, din 2022

Recunoscută ca fiind unul din cei mai mari utilizatori de plastic din lume, China are în plan interzicerea completă a pungilor și uneltelor de unică folosință din plastic, în toate orașele și localitățile, până în anul 2022. Pungile nedegradabile vor fi interzise în marile orașe până la finalul acestui an, urmând ca interdicția să fie aplicată în toate orașele din China până în 2022.

De asemenea, până la finalul lui 2020, în industria restaurantelor va fi interzisă complet folosirea paiurilor de unică folosință. Ţara asiatică se luptă de ani buni să gestioneze gunoiul pe care îl generează cei 1,4 miliarde de cetățeni, iar cea mai mare groapă de gunoi a țării, ce are dimensiunea a aproximativ 100 de terenuri de fotbal, este deja plină, cu 25 de ani înainte de termenul prognozat.

Doar în 2017, China a colectat 215 milioane de tone de deșeuri menajere urbane, în timp ce în 2010 producea 60 milioane de tone de deșeuri de plastic, urmată de Statele Unite cu 38 milioane de tone. Potrivit Mediafax, cifrele privind reciclarea în China nu sunt disponibile.

Reguli noi pentru genstionarea deşeurilor

Comisia chineză pentru Dezvoltare și Reformă a emis o nouă foaie de parcurs în domeniul deșeurilor ce urmează să fie pusă în aplicare în următorii cinci ani. Conform noile reguli, pungile de plastic de unică folosință vor fi interzise în toate orașele și localitățile până în 2022. Totuși, companiile care vând în piețe produse proaspete vor fi scutite până în 2025.

De asemenea, va fi interzisă producerea și vânzarea pungilor din plastic cu o grosime mai mică de 0,025 milimetri, în timp ce industria restaurantelor trebuie să reducă utilizarea articolelor de unică folosință din plastic cu 30%. Până în 2025, toate hotelurile vor avea interzis de la folosirea oricăror unelte și materiale de unică folosință din plastic.

China nu este singura țară din Asia care a început o companie împotriva materialelor de unică folosință din plastic. Thailanda a anunțat la începutul acestui an că pungile de plastic de unică folosință vor fi interzise în marile magazine, cu o interdicție completă în întreaga țară până în 2021.

O decizie similară a fost luată și de către Uniunea Europeană în 2019. În luna mai, Consiliul UE a adoptat un set de măsuri menite să reducă deșeurile marine provenite de la cele zece articole din plastic de unică folosință care se găsesc cel mai frecvent pe plajele europene, precum și echipamentele de pescuit abandonate și materialele plastice oxodegradabile.