Decizie importantă pentru românii din străinătate. Informaţii de ultimă oră despre pensiile din afara României

Elena Marinescu 06/02/2020 | 23:03 Ştiri
Decizie importantă pentru românii din străinătate. Informaţii de ultimă oră despre pensiile din afara României

Ministrul demis al Muncii, Violeta Alexandru, afirmă că se va implica personal pentru reducerea duratei de peste un an în stabilirea pensiilor internaţionale pentru români, deoarece sunt persoane care, după ce au lucrat şi în România şi în străinătate, aşteaptă prea mult până să primească decizia de pensionare.

„Am chemat la București toți atașații de muncă din ambasadele și consulatele noastre. După toate datele pe care le-am cerut în ultimele săptămâni și după aceste discuții avute ieri și astăzi, mă îndrept spre câteva acțiuni imediate.

Mă voi implica personal să se reducă durata de peste 1 an (sunt multe peste 1 an) în stabilirea pensiilor internaționale pentru românii noștri. Sunt cetățeni români care, aflați la vârsta pensionării, după ce au lucrat și în România și afară, așteaptă mult prea mult până să primească decizia de pensionare.

Pe lângă discuțiile din țară, voi merge personal să discut cu omologii mei din țările în care sunt comunități mari de români. Să știți că acestea sunt probleme cunoscute foștilor miniștri PSD ai muncii. Diferența este că eu nu le ignor. Caut să rezolv cât mai mult”, a scris pe Facebook ministrul.

Am chemat la București toți atașații de muncă din ambasadele și consulatele noastre. După toate datele pe care le-am…

Posted by Violeta Alexandru on Thursday, February 6, 2020

 

Sunt români care, pentru un câștig mai bun, merg să lucreze în străinătate fără să se informeze corespunzător asupra condițiilor respectiv asupra riscurilor implicate de munca fără forme legale. La toate sediile instituțiilor din coordonarea Ministerului vom afișa informații despre importanța asigurării condițiilor legale de muncă.

Vine și vremea când românii care astăzi tind să treacă peste informațiile privind importanța prestării unei activități cu forme legale, se vor pensiona. Și au nevoie de toate contribuțiile plătite. La nevoie, voi implica și Inspecția Muncii din România în acțiuni comune.

Problemele legate de pensiile internaționale au fost ignorate. Pentru PSD, românii din diaspora nu merită niciun efort. În ceea ce mă privește, merită tot efortul. Merită.”, a mai precizat Violeta Alexandru.