Decembrie. 1989-2018

Un articol publicat de Florel Manu pe site-ul NewMoney.ro aduce aminte de întâlnirea (ultima) dintre Mihail Gorbaciov și Nicolae Ceaușescu din 4 decembrie 1989. A fost, fără îndoială, un ultim avertisment, prin care liderul sovietic îi sugera lui Ceaușescu să se retragă. Ce a urmat este bine știut. 1989 a fost anul schim­bării regimurilor comuniste (socialiste) ale Europei de Est, o schimbare care s-a transformat nu doar într-o cosmetizare a socie­tă­ții socialiste, ci într-o trecere abruptă spre un regim capitalist.

Am trăit intens decembrie 1989 și am crezut atunci că România, odată ce a câștigat democrația, a realizat cel mai greu lucru posibil și că orice altceva va fi mult mai simplu de făcut. Am rămas dependent de democrație și astăzi. De fiecare dată când judec întâmplările cotidiene din jurul vieții noastre le aplic un „test al democrației“. Numai că multe dintre evo­luțiile din România și din lume arată că anul 1989 a dat startul unor schimbări care nu au fost nici comode, nici ușoare, nici simple. Cea mai bună dovadă a schimbărilor care au avut loc în lume, în aproape trei decenii, este felul în care arată agenda publică a lunii decembrie 2018.

REVOLTA DIN FRANȚA. „Vestele galbene“ pun presiune pe Franța și, probabil, pe întreaga Europă. Au plecat ca o mișcare împotriva creșterii unei taxe pe carburanți și au ajuns la un protest cu tot mai mulți vectori contestați: elita politică, văzută ca o clasă care s-a îndepărtat de cetățeni, scăderea puterii de cumpărare, deși Franța, la fel ca toată zona euro, a depășit criza, a regăsit creșterea economică și a pro­fitat de o perioadă a banilor ieftini, și, în fine, un protest țintit împotriva președintelui Macron. Dacă aplicăm testul democrației pentru mișcarea „vestelor galbene“, nu putem decât să susținem ideea protestului. Doar că și democrația s-a complicat mult în ultimele trei decenii.

Există suficiente date care arată că „noua revo­luție franceză“ trebuie privită din mai multe un­ghiuri. De exemplu, taxa anunțată pe carburanți se dorea a fi introdusă din motive ecologice și ar fi echilibrat taxarea între benzină și motorină. Toto­dată, Franța este țara europeană cu cea mai mare rată a taxelor și impozitelor ca procent din produsul intern brut (PIB). Dacă media europeană este de 40,2% din PIB, Franța are o cotă de 48,4% din PIB, cea mai mare din UE. Francezii au dreptate când contestă presiunea fiscală asupra nivelului de trai. Dar să vedem și cealaltă față a monedei. Compa­niile plătesc taxele și impozitele, iar administrarea fiscală franceză este eficientă, aducând la buget cel mai ridi­cat procentaj din Europa, 53,8% din PIB. Nu se poate spune că banii nu sunt cheltuiți pentru „bi­ne­le po­po­rului“, dacă avem în vedere că Franța este pe pri­mul loc în UE în materie de alocări din PIB pentru sistemul de sănătate, ajungând la 11,5%, iar ca nivel pe cap de locuitor, Franța ajunge la 4.000 de euro, fiind între primele opt state europene în această ierarhie.

Unii comentatori au explicat că „vestele galbene“ con­testă privilegiile clasei politice, dar nu și modelul social francez. Există temerea că Franța poate trece, prin „vestele galbene“, de la un model democratic la unul al haosului care s-ar putea extinde în Europa.

ÎNGRIJORĂRI. Italia a devenit și ea o problemă euro­peană prin tipul de politică practicat (populistă și cu accente antieuropene) și prin modelul econo­mic deloc prudent. Am asistat la negocieri dure între guvernul italian și Co­misia Euro­peană pe tema proiectului de buget pe care Executivul de la Roma îl vede cu un deficit bu­getar mult prea mare.

Peste Ocean, președintele american merge pas cu pas către o politică economică de tip protecționist. Statele Unite au reușit, după 75 de ani, să devină exportator net de petrol. Dar acest rezultat nu poate ascunde liniile generale ale politicii economice ame­ricane, cele ale unui adevărat război comercial. Recent, Trump și președintele chinez, Xi Jinping, au reușit o înțelegere pentru amânarea introducerii unui nou pachet de taxe vamale între cele două state. Pie­țele au debordat de entuziasm și au crescut specta­culos. Doar pentru moment. Știrea că Meng Wanzhou, CFO al companiei Huawei și fiica fondatorului firmei, a fost arestată în Canada a aruncat bursele într-o nouă „vinere neagră“. A treia din acest an.

În același timp, există, în continuare, îngrijorări privind efectele Brexit-ului, ale politicilor divergente ale băncilor centrale (în sensul că Federal Reserve a trecut, deja, la creșterea graduală a dobânzilor, în timp ce Banca Centrală Europeană va menține do­bânzile la nivelul zero până în anul 2019), există temeri venind dinspre prețurile materiilor prime care au urcat (țițeiul este imprevizibil), iar la nivel politic, în tot mai multe state, încep să câștige teren populismul și, eventual, naționalismul.

Nu avem niciun motiv să regretăm decembrie 1989 din România. Dar cei care au crezut că greul a trecut (printre care mă număr și eu) văd acum, în decembrie 2018, o lume complicată, multipolară, revanșardă, pe alocuri, și care se mobilizează, pe teme difuze, prin rețele sociale. În orice caz, o lume care arată cu totul altfel decât ne imaginam în decembrie 1989. Iar România nu este deloc pregătită pentru noul val de schimbări care se succed cu repeziciune în Europa și în lume.

Constantin Rudnițchi, realizator de emisiuni la Radio RFI România și la TVR1. De asemenea, a fost redactor-șef adjunct al revistei economice Capital.
d