Decathlon prelungește parteneriatul cu NBA

Andrei Dumitru 25/10/2023 | 14:16 Ştiri
Decathlon prelungește parteneriatul cu NBA

Decathlon, unul dintre cei mai mari retaileri de articole sportive din lume, și National Basketball Association (NBA) extind parteneriatul actual de merchandising pe mai mulți ani, oferindu-le fanilor din Africa, Asia, Europa, Orientul Mijlociu și America Latină o gamă mai largă de produse cu licența oficială NBA.

Comercializată în cadrul ofertei de produse pentru baschet a Decathlon, colecția include ghete de baschet, îmbrăcăminte lifestyle în culorile NBA și ale francizelor NBA; de asemenea, colecția va cuprinde și accesorii și coșuri de baschet inscripționate cu sigla NBA, care vor fi vândute exclusiv în peste 1.700 de magazine Decathlon și online. În sezoanele viitoare, colaborarea va include și seturi de echipamente pentru echipe, care pot fi personalizate pentru cluburile de baschet care permit echipelor să își personalizeze ținuta în culorile NBA.

„Reînnoirea și extinderea acestui parteneriat reprezintă dovada încrederii pe care NBA o are în produsele și expertiza Decathlon”, a declarat Fabien Brosse, Chief Products and Sports Officer la Decathlon. „Decathlon și NBA împărtășesc aceeași pasiune pentru sport, indiferent de vârstă, nivel de experiență sau mediu de proveniență. Această colaborare reînnoită simbolizează cu certitudine angajamentul nostru de a încuraja oamenii să facă mișcare, bucurându-se de beneficiile sportului”.

„Această extindere a parteneriatului este urmarea firească a colaborării noastre cu NBA”, a declarat Jeremy Angelard, Basketball Leader la Decathlon. „Suntem mândri să continuăm crearea de produse sportive de calitate, într-un mod mai responsabil, care îi vor încânta pe fanii și jucătorii de baschet și pe clienți totodată.”

„Suntem încântați să extindem colaborarea cu Decathlon, după lansarea cu succes a gamei NBA Decathlon în 2021”, a declarat Steve Griffiths ,Director General Parteneriate Mondiale în Europa și Orientul Mijlociu al NBA. „Ne dorim să oferim fanilor și jucătorilor o gamă mai largă de produse NBA, cu care să-și poată exprima pasiunea pentru baschet”.

Fanii pot urmări NBA pe Facebook, Instagram, X, și YouTube și pot descărca aplicația oficială a NBA pe iOS și Android pentru știri de ultimă oră, actualizări, scoruri, statusuri, programe, video-uri și altele.