Ştiri

De Ziua Mondială a Educației, tinerii care aleg practicarea sportului de performanță sunt ajutați să își poată continua școala prin educație la distanță

În contextul desfășurării Cupei României la Kaiac-Canoe, INACO asigură continuarea educației pentru tinerii care aleg să practice sportul de performanță în programul REKARO – „Renașterea kaiacului românesc”.

Educația sportivă în România e într-un accentuat proces de degradare. Conform celui mai recent Eurobarometru, România se regăsește în top 5 cele mai sedentare țări. La nivel național, circa 300.000 de elevi aduc anual scutiri medicale pentru a nu participa la orele de sport, în condițiile în care nu există motive medicale întemeiate. Scăderea interesului pentru sportul de masă, dar și pentru cultura sportului de competiție are numeroase cauze: încărcarea programelor școlare, lipsa de considerație pentru educația fizică, sportul fiind considerat printre „Cenușăresele” materiilor din programă, trecut la „și altele”, slaba dotare sau lipsa sălilor de sport în multe școli. În contrapartidă, pe fondul creșterii sedentarismului și a cazurilor de obezitate, tot mai multe țări impun practicarea în școală a minim 30 de minute de sport în fiecare zi.

Există și o disparitate sportivă femei și bărbați, care începe să se manifeste chiar din școală. Astfel, conform Eurostat, numărul bărbaților români care practică sport este dublu față de cel al femeilor.

Pe de altă parte, elevii care aleg să practice un sport de performanță susțin că de multe ori sunt nevoiți să își neglijeze studiile. Infrastructura sportivă precară merge mână în mână cu dificultatea pe care tinerii sportivi o au în continuarea studiilor. Programul de antrenamente e tot mai greu de sincronizat cu orarul școlar, iar tendința sportivilor este de a neglija școala. Îmbinarea programului de școală cu cel sportiv ar trebui să fie un stil de viață, așa cum se întâmplă în multe școli din țările care pun sportul la loc de cinste în educația școlară.

În acest context, cu ocazia desfășurării Cupei României la Kaiac-Canoe, pe Lacul Bascov, în perioada 5-7 octombrie, INACO – Inițiativa pentru Competitivitate a încheiat un parteneriat cu eduboom, o platformă educațională pentru elevi, părinți și profesori. Eduboom oferă 10 abonamente gratuite care să îi ajute pe sportivii elevi să își continue studiile în timpul cantonamentelor, prin acces la cursurile online de pe platformă. 10 sportivi ai Federației Romane de Kaiac-Canoe (cinci fete și cinci băieți) beneficiază de Bursele INACO privind accesul online pe platforma de învățare online eduboom.

„Acest parteneriat vizează următorul nivel pentru sportivii din cadrul Federației Române de Kaiac Canoe: continuarea educației în paralel cu antrenamentele. REKARO – Programul Renașterea kaiacului românesc aduce educația și sportul la același nivel. Nu se poate performanță sportivă fără școală și nici performanțe școlare fără sport. În orice sistem de educație performant cele două planuri nu se exclud, ci se completează”, declară Andreea Paul, fondatoare și președintă INACO.

Cei 10 sportivi care primesc burse sunt:

  • Alina Andreea Popa, Corabia, Club Sportiv Școlar Alexandria;
  • Bogdan Pânzaru, Club Sportiv Școlar Simared, Baia Mare;
  • Andreea Botnariuc, Calafindești, Club Sportiv Olimpia, București;
  • Bianca Istrătescu; Club Sportiv Alexandria, Turnu Măgurele;
  • Bianca Alexandrov, Club Sportiv Farul Constanța;
  • Ștefan Andrei Costache, CSM Pitești;
  • Iulian Serghei, Sarichioi, CSM Danubiu Tulcea;
  • Maya – Valentina Surche, Club Sportiv, nr. 6, București;
  • David Andrei Dumitrescu, Club Sportiv, nr. 6, București;
  • Ioan Rotundu, Poiana Micului, Club Sportiv Școlar Orșova.

„Pentru un elev care își dorește să fie bun și la școală și la sportul pe care îl practică, e foarte greu să ții pasul cu amândouă. Să reușești să îmbini programul de antrenamente cu cel de la școală, plus drumurile pe care trebuie să le faci, îți consumă mai tot timpul. Soluția de a accesa cursurile online ale acestei platforme mă ajută să economisesc mult timp, să rămân în pas cu școala și să pot da tot ce am mai bun la competiții și antrenamente”, explică David Andrei Dumitrescu, 12 ani, Club Sportiv, nr. 6, București, bursier eduboom.

„Ne bucurăm că-i putem sprijini pe tineri să îmbine sportul și educația. Misiunea eduboom este să ajute elevii să aibă succes și să fie fericiți atât la școală, cât și în viață. Lecțiile video de pe platformă sunt scurte, concise și în conformitate cu programa școlară oficială. Cu ajutorul acestora, elevii învață mai repede, mai ușor și au mai mult timp liber la dispoziție pentru a-și dezvolta talentele.”, a declarat Darin Madzharov, creatorul platformei eduboom.


Federația Română de Kaiac-Canoe (FRKC) este organismul de conducere al activității de kaiac-canoe din România. Înființată în anul 1936, este membră a Comitetului Olimpic Român (COSR), a Federației Internaționale de Canoe (ICF) și a Asociației Europende de Canoe (ECA). În 1952, românii au participat prima dată la Jocurile Olimpice, iar din 1968 până în 1984 au urcat pe prima treaptă a podiumului la fiecare dintre cele cinci ediții ale JO. Singura dată când sportivii români au lipsit de la întrecerile olimpice de kaiac-canoe a fost în 2016.

INACO – Inițiativa pentru Competitivitate este o comunitate non-profit de manageri, consultanți, analiști, experți în domeniul economic, educațional, conectată la rețeaua de specialiști în economia de stat și privată din România. INACO sprijină prin analiză, investigație, cercetare și propunerea de soluții ridicarea nivelului de competitivitate economică a instituțiilor publice și al mediului de afaceri din România.

INACO crede că sportul poate contribui la transformarea în bine a României, prin crearea unei rețele de comunități care promovează talentele și competențele sportive de vârf, continuând tradiția excelenței sportive a românilor.

eduboom este o platformă educațională care oferă o modalitate nouă și plăcută de învățare, prin lecții video scurte, concise și teste pe înțelesul tuturor. Formatul scurt al lecțiilor video permite elevilor o trecere rapidă prin tot materialul necesar. În același timp, ei rețin tot ce e mai important din fiecare lecție. Testele de la finalul lecțiilor video îi ajută pe copii să își verifice imediat cunoștințele și să elimine eventualele lacune în procesul de învățare. Cu ajutorul lecțiilor video și testelor eduboom.ro, elevii învață ușor, eficient și mai ales cu plăcere.

 

NewMoney

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

o zi ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

o zi ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

o zi ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

o zi ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

o zi ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies