De vizionat: „Lady Bird”, un film recomandat tuturor adolescenților

Delicat și intens, „Lady Bird“ este ca o scrisoare dedicată adolescentului universal. Toate emoțiile, temerile, do­rin­țele și încrâncenările sale, dulcele lui narcisism și voința fără margini sunt împachetate aici în cel mai frumos fel cu putință.

Acest articol a apărut în numărul 36 (19 martie – 1 aprilie) al revistei NewMoney

Ai avut, cel puțin un moment în adoles­cență, când toată lumea ți-a spus să-ți bagi mințile în cap, să uiți de visurile tale prostești, să stai cu burta pe carte și să te pregătești serios pentru o meserie. Căci viața e grea, nu-i așa, iar visurile nu au loc în ea! Ei bine, știm cu toții că nu e deloc așa și că tocmai gândul că putem să ajungem acolo unde nu crede nimeni că putem ajunge ne poate face mai puternici și mai încrezători. Despre asta este vorba în „Lady Bird“, filmul cu cinci nominalizări la Oscar (Greta Gerwig fiind singura regizoare nominalizată în acest an la Premiile Academiei Americane pentru cel mai bun regizor și cea de-a cincea regizoare din istoria Oscarurilor care a avut această onoare): despre încăpățânarea de a nu renunța la visul tău, despre cum să-ți depășești condiția, despre zdrobitoarea contradicție între felul în care vezi tu lumea și felul în care o văd ceilalți.

Din viața ei. „Un portret magic al ado­lescenței“, după cum îl descrie The Guardian, „Lady Bird“ a fost scris și regizat de Greta Gerwig (care a semnat anterior scenarii pentru filme indie) pornind de la propria biografie. Poate tocmai de aceea a reușit să creeze o imagine atât de complexă, pură și amuzantă a ado­les­cenței, în care oricine își poate recu­noaște spiritul acela de foc care l-a făcut să plutească deasupra tuturor.

Lady Bird este o adolescentă pe nume Christine McPherson, aflată în ultimul an la un liceu catolic din Sacramento, California, care visează să studieze la New York, acolo „unde este cultura“. Acestei fete (interpretată de Saoirse Ronan) i-a împrumutat regizoarea câ­te­va detalii biografice cum ar fi locul natal și faptul că a studiat, la începutul ani­lor 2000, la un liceu catolic, dar și sen­si­bilitatea, spontaneitatea și căldura (nu și curajul de a se încrede în far­me­cul mas­culin pe care, spune regizoarea că ea nu l-a avut, pe când Lady Bird, da).

„Există cu siguranță lucruri (în film) care sunt foarte apropiate de mine“, spunea de curând într-un interviu Greta Gerwig recunoscând similitudinile dintre propria viață și cea a personajului din film: „Chiar dacă mama mea este diferită (de Marion, n.r. mama lui Lady Bird) –, iar eu sunt diferită de Lady Bird, eu și mama am avut o relație cu la fel de multă dragoste, dar și cu la fel de multe conflicte…“.

Cu îndârjire. Inteligentă, nonconfor­mistă, sensibilă, sinceră, fata cu păr roz și chip luminos care insistă să i se spună „Lady Bird“ („numele dăruit mie de către mine“, cum explică ea de fie­care dată când este întrebată despre pro­ve­niența numelui) este de neoprit în încercarea de a obține ceea ce vrea: începutul unei noi vieți în metropola New York. „Aș vrea să trăiesc prin ceva“, oftează Christine McPherson, frustrată și plicti­sită în micul Sacramento sau „Midwest of California“, cum îl numește ea. Toți, începând cu propria mamă și până la profesorii de la școală, îi spun că nu are nicio șansă să fie acceptată și să se sus­țină financiar la una dintre uni­versitățile newyorkeze (mama ei este o simplă asis­tentă medicală, iar tatăl luptă cu depresia în urma rămânerii fără job). Dar pe Lady Bird nu o poate opri nimic, nici pragmatismul exagerat al mamei, nici situația precară a familie, nici sfaturile măicuțelor catolice. Prin urmare, aplică la mai multe universități de artă de pe Coasta de Est încercând în același timp să obțină sponsorizări.

Între timp, joacă într-o piesă de tea­tru, se masturbează, se îndrăgostește de un băiat care se dovedește a fi gay, își pierde virginitatea cu un solist de trupă ciudat, își sărbătorește cei 18 ani delectându-se cu un pachet de țigări și o re­vistă porno. Trăiește intens fiecare zi pășind cu o hotărâre înspăimântătoare spre acel moment unic din viața ei, în care își va împlini visul.

Esența clipei. Felul în care reușește Greta Gerwig să surprindă acele ultime zile din viața de liceu a unui adolescent, cu soare cald și adieri de vânt, cu dis­cuții despre sex și viitor, cu sentimentul acela plăcut de dinaintea vacanței, dar și cu neliniștea din fața unei mari schim­bări, este emoționant și realist. Narcisismul dulce, caracteristic adolescenților, voința lor fără margini și ambiția de a do­bândi ceea ce cred că li se cuvine, ne­răb­darea, aroganța lor temperată uneori de lipsa de autoapreciere, teama de a nu deveni un om mediocru – toate sunt cuprinse în acest portret adorabil creat de Gerwig, care știe prea bine cum este să fii tânăr și să trebuiască să lupți împo­tri­va tuturor (regizoarea a fost respinsă la toate programele de actorie şi scena­ristică la care a aplicat la început de carieră).

„Dureros de hilar, dureros de frumos, plin de bucurie și total lipsit de cinism, cu un amuzament rafinat cusut în detalii“, cum îl descrie Empire, filmul înca­drează acele momente „care uneori în­seamnă totul, uneori nu înseamnă ni­mic“, acele mii de clipe care ne mo­de­lează și ne maturizează: ziua în care ți-ai pierdut virginitatea, seara în care ai stat întins pe iarbă lipit de corpul celuilalt privind la stele, dimineața în care te-ai certat cu mama („Lady Bird“ este probabil unul dintre puținele filme care redă fragilita­tea relației mamă-fiică, complicata comunicare dintre ele, spațiul crud și delicat care se formează între acestea).

Vis împlinit. Marea reușită a Gretei Gerwig este aceea de a fi creat (ca și în „Frances Ha“ sau „Mistress America“) o lume emoțională extrem de bogată, în care descoperi acele trăiri firești, repe­tate, care te îmbogățesc, te transformă. Așa este Lady Bird cu fiecare minut care o apropie de marea împlinire: vulne­ra­bilă, puternică, instabilă, hotărâtă, deli­cată, brutală.

Iar marea împlinire este aproape: Lady Bird este acceptată la o școală din New York, unde se instalează, în ciuda vehemenței cu care se opune mama.

Visul este împlinit, aripile au prins să zboare, de acum nu mai are nevoie de un nume inventat, revine la cel de botez: Christine McPherson. Fosta Lady Bird este pregătită să devină ceea ce trebuie să devină.

Prin trasarea acestei granițe fine dintre dorință și împlinire, prin surprinde­rea acelor prime semne ale maturității și prin redarea acelui farmec al ființei de dinain­tea atingerii unui vis, Greta Gerwig a cu­cerit pentru totdeauna spectatorul.

FOTO: Cinemagia