Întrebare cu răspuns neașteptat. De ce pleacă tinerii din țară?

Recent, un tânăr olimpic român aproape că a șocat cu declarația sa, în care, în esență, spunea că mai are un an de școală după care vrea să plece la o universitate americană și nici nu se mai gândește să se întoarcă în țară. Adevărul supără. Numai că oricât de tare ar supăra o realitate și un adevăr, prea multe lucruri nu se fac.

Este un fenomen care a început de câțiva ani. Tot mai mulți tineri pleacă sau vor să plece din România. De altfel, plecările din țară s-au accentuat odată cu intrarea României în Uniunea Europeană. Și până atunci românii plecau să lucreze în Europa sau se duceau să cumpere o mașină second-hand din Occident pe care o vindeau în țară. Dar situația era com­plicată de vize și de dreptul de muncă, iar cei care plecau în Europa erau cu adevărat curajoși sau dădeau dovadă de spirit întreprinzător.

După integrarea europeană plecarea din țară a devenit mult mai facilă. Devenisem cetățeni europeni. Iar rezultatul s-a văzut: după un deceniu, românii au cel mai mare număr de imigranți după Siria, așa după cum sună o știre care a devenit un loc comun.

Etapele migrației. Se poate observa, însă, că există un anumit tipar pentru plecarea românilor în străinătate. Primii au plecat cei care și-au căutat munci necalificate. Vă aduceți aminte de vânzătorii de ziare, așa după cum erau numiți maramureșenii care au plecat printre primii în Franța. Au urmat „căpșunarii“, cei care lucrau în agricultură, din Grecia, până în Spania. Fluxul migrator era absolut firesc. În România, restructurarea companiilor de stat (închiderea și falimentul acestora) a lăsat fără joburi un număr mare de muncitori fără calificare sau cu o calificare re­dusă. În lipsa ofertelor de muncă în țară, toată această armată de disponi­bilizați a plecat să lucreze în afara țării. În agricul­tură, la cules de legume și fructe, sau pentru a îngriji persoanele în vârstă la domiciliul acestora. Desigur, în plecarea românilor, a contat mult și dife­rența de venituri dintre economia autohtonă și Europa.

Există o asemănare cu ceea ce s-a întâmplat cu in­vestițiile străine care au venit în Europa de Est. Imediat după anul 1990, companiile care produc valoare adăugată mare s-au oprit în Cehia, Slovacia, Polonia sau Ungaria. În România, au ajuns, în primul val, com­paniile de lohn textil și marile rețele comerciale. La fel s-a întâmplat și cu românii plecați la muncă în străinătate: au plecat pentru meserii necalificate. Abia în faza a doua, investitorii străini au ajuns în România și pentru proiecte industriale de calitate, cu o valoare adăugată mai mare.

În acest moment, situația românilor plecați din țară sau care își doresc să plece se schimbă. O nouă generație pleacă sau își face planuri pentru plecarea din țară. Sociologul Dumitru Sandu a vorbit despre un studiu care arată că, în anul 2015, aproape ju­mă­tate dintre tineri doreau să plece din țară. Este posibil ca în acești ani procentajul să fi crescut.

Dar situația trebuie înțeleasă corect. Adică nu jumătate dintre tineri vor pleca din țară, ei au doar ca plan de viață o viitoare plecare. Paradoxul deja observat este că economia românească a crescut sub­stanțial în ultimii ani. La fel și salariile, în special în administrație. În pofida acestor evoluții pozitive, decalajul dintre România și economiile occidentale se menține destul de mare.

De ce pleacă tinerii? Pentru a avea un prim răs­puns, ar trebui să ne întoarcem la caracterizarea pe care angajatorii le-o fac așa-numiților „millennials“. Ei caută un loc de muncă bine plătit, cu program flexibil, fără responsabilități foarte mari și sunt gata să își schimbe foarte rapid locul de muncă, în cazul în care găsesc un job mai bine plătit sau care oferă condiții mai favorabile. Ceea ce înseamnă pragmatism dus până aproape de limită. Acesta este modul în care tinerii văd astăzi viața și munca.

Nu trebuie să mire pe nimeni că jumătate dintre tinerii români își propun să plece din țară. Este modul lor de viață. Pragmatic și fără granițe. Ar trebui să ne gândim că discutăm despre o generație născută într-o societate liberă și extrem de mobilă. Nu doar datorită democrației și economiei de piață, ci și datorită internetului. De altfel, românii fac parte și ei din ceea ce se numește „hoinarii internetului“, adică tineri care stau câteva luni din an în diverse locuri din lume și lucrează de acolo, de la distanță.

Cu mâinile legate. Întrebarea este ce poate face statul român pentru a-i păstra pe tineri acasă. Răs­punsurile sunt greu de dat, însă știm că tema este extrem de importantă pentru viitorul economiei românești. Pentru că ple­carea tinerilor poate compromite o serie întreagă de indicatori macroeco­no­mici, de la calitatea forței de muncă, până la con­tri­buțiile de asi­gurări sociale.

Confruntat cu un exod al medicilor statul român le-a mărit acestora salariilor. Urmează să vedem în următoarea perioadă dacă efectele așteptate s-au și realizat. Statul nu le poate crește tinerilor salariile. Pentru că mulți dintre ei lucrează sau vor lucra în sectorul privat. Deci, pe termen scurt, statul nu poate face nimic pentru a opri tendința de plecare din țară. Pe termen mediu este nevoie de un plan. Dar guvernele au demonstrat că nu știu să facă pla­nu­ri și că nu pot să le aplice pe cele deja făcute.

Foto: Mediafax