De ce o lege care ar trebui să descurajeze „camăta legală” ar putea avea efectul opus

O lege menită să descurajeze „camăta legală“ ar putea avea chiar efectul opus, cu impact asupra sistemului bancar, care și-ar putea vedea subțiată baza de clienți.

Acest articol a apărut în numărul 35 (disponibil până la 18 martie) al revistei NewMoney

(Post)Revoluția fiscală continuă: dobânzile la credite ar putea fi plafonate. Concret, costurile pentru împrumuturile ipotecare ar urma să se ridice la cel mult de 2,5 ori dobânda de referință a Băncii Na­țio­nale a României (BNR), în prezent de 2,25% pe an, în vreme ce Dobânda Anuală Efectivă (DAE) pentru creditele de consum ar urma să fie de maximum 18%, po­trivit unui proiect de lege aflat în dezba­tere în Parlament.

Aceste limite ar putea afecta atât băn­cile, cât și IFN-urile, vizate fiind împrumuturile noi (conform informațiilor disponibile la închiderea ediției). În prezent, DAE în cazul creditelor ipo­tecare este de circa 5% pe an, în vreme ce dobânda pentru creditele de nevoi per­sonale este, în medie, de 10%. În cazul IFN-urilor, costul cre­di­telor poate depăși 100% pe an, având în vedere că acestea sunt accesate în ge­neral pe perioade foarte scurte.

Nu s-a întâmplat încă în România, dar în Europa, SUA sau Japonia, băncile centrale au practicat dobânzi de politică mo­ne­tară negative, cu scopul de a impulsi­o­na inflația, astfel că regula de plafonare a do­bân­zilor ar putea crea cel puțin un pa­radox – dacă BNR scade referința sub zero, vor fi băncile nevoite să le dea clienților dobânda înapoi? Dincolo de acest caz ipo­tetic, plafonarea dobânzilor la credite, o măsură menită să descurajeze „cămă­tăria legală“, poate avea efecte nefaste asu­pra sistemului bancar și a clienților săi, deopotrivă.

EFECTE LOCALE. Economiștii sunt de pă­rere că băncile din România ar putea pier­de clienți în eventualitatea imple­men­tării acestei legi. În momentul în care sta­bilește dobânda la credit, o instituție financiară operează cu o grilă de risc. Un debitor cu venituri reduse sau ale cărui venituri fluctuează va plăti o dobândă mai mare decât un client cu risc de credit mai scăzut. Este însă posibil ca dobânda percepută celui dintâi să depășească plafonul stabilit de lege. Singura lui soluție va fi migrarea către creditarea informală, cred specialiștii.

„Ceea ce în alte țări e mai degrabă o ini­țiativă de a evita genul de împrumuturi tip camătă, la noi cred că mai degrabă încurajează camăta. Dacă pui niște limite la dobânzile care se pot percepe pentru niște împrumuturi bancare, împingi de multe ori clienții în afara sistemului și îi împingi din sistemul bancar în zona IFN și din zona IFN în sistemul informal“, explica Horia Braun Erderi, economist-șef BCR, la un seminar de specialitate.

Într-adevăr, în Europa și la nivel mondial, există multe exemple de state care au plafonat dobânzile cu scopul de a des­curaja costurile foarte ridicate percepute clienților. Limitele impuse au urmat însă o logică mult mai complexă decât modelul ales de România, reiese dintr-o analiză a băncii centrale. Ce au în comun mode­lele europene pare să fie o limită net su­pe­rioară a pragului maxim de dobândă, astfel încât acesta să protejeze de eventuale abuzuri din partea creditorilor, dar să nu creeze distorsiuni în piață. Spre exemplu, în Slovacia dobânda maximă permisă este de două ori valoarea dobânzii anuale efective medii la tipul respectiv de credit de consum acordat de insti­tuţiile de credit şi sucursalele băncilor străine pentru trimestrul ce precede încheierea contractului de credit (există 31 de plafoane în funcţie de tipul, suma şi scadenţa creditului). Ratele de referinţă sunt stabilite de către Ministerul de Finanţe în colaborare cu Banca Naţională a Slovaciei, pe baza informaţiilor transmise de bănci. Plafoanele sunt stabilite cu o frecvenţă tri­mestrială şi sunt publicate pe pagina de web a Ministerului de Finanţe al Republicii Slovace.

Cele mai multe modele aplică pragul de dobândă la ratele medii din piață. Foarte puține țări folosesc plafoane ce se construiesc plecând de la rata de referinţă a băncii centrale, în principal pentru că este dificil să se stabilească un nivel optim, este concluzia specialiștilor BNR.

MECANISMELE PIEȚEI. „Orice fel de in­tervenție într-o piață e dăunătoare pieței. Din punctul meu de vedere este și nene­cesară, și neavenită. Nu cred că trebuie să reinventăm apa caldă. Dacă există suspiciuni cum că amplitudinea în sector este prea mare, atunci ar trebui să mergem cu modelul ajustării la medie. Dar eu cred că nu este necesară“, crede Mircea Busuioceanu, vicepreşedinte al diviziei de risc din cadrul Raiffeisen Bank.

„Constat că trăim o perioadă în care pre­mise instituționale ale economiei de piață sunt puse în discuție“, spune profesorul Radu Mușetescu, de la Academia de Studii Economice (ASE). Din experiențele altor țări, analizate de Mușetescu alături de colegii săi Bogdan Glăvan și Cristian Păun, reiese că în multe situații astfel de plafonări au dus la retragerea instituțiilor financiare de pe segmentele sărace sau speciale ale pieței (și migrarea acestor con­sumatori către piețele informale de credit), la creșterea costurilor totale ale cre­ditului (prin perceperea de comisioa­ne sau taxe), au generat crește­rea semnifi­cativă a creditelor de consum neperformante, ducând la scăderea produselor de creditare, a incluziunii financiare și altele.

În situația în care plafoanele se vor dovedi a fi sub nivelul dobânzilor compe­titive, un alt efect ar putea fi retragerea unor jucători străini din piață. Mecanismul este intuitiv. Dacă randamentul capitalului nu este suficient de ridicat, acesta ar putea migra către piețe mai priete­noa­se. Cu ce efecte? Explică același Mușe­tescu: „Oferta va scădea. Se va descuraja intrarea de capital extern în România. Dez­voltarea economică este dependentă fundamental de stocul de capital existent într-o societate. Prin urmare, dacă ești o țară săracă, cum este România, șansa de a recupera decalaje de dezvoltare derivă din importul de capital“.

Controlul dobânzilor

Având în vedere că dobânzile sunt pe un trend ascendent, eventualele plafoane impuse s-ar putea dovedi necompetitive.

• DOBÂNZI. Dobânda medie anuală a creditelor noi acordate gospodăriilor populației pentru locuințe s-a situat la 4,83% la sfârșitul anului trecut, în creștere cu circa un punct procentual față de începutul lui 2017, potrivit datelor Băncii Naționale. Conform legii din Parlament, acestea nu vor putea depăși 5,6% pe an. În ceea ce privește creditul de consum, costul mediu al acestuia era de 10,2% în decembrie 2017, în condițiile în care plafonul ar urma să fie de 18%.
• PROFIT. Sistemul bancar românesc a consemnat în 2017 un profit net cumulat de circa 1,2 miliarde de euro, rentabilitatea activelor și a capitalului aflându-se la unele dintre cele mai ridicate niveluri din UE.

FOTO: Guliver / Getty Images