Ştiri

De ce nu vor americanii un acord de încetare a focului în Ucraina

Statele Unite şi-au exprimat vineri opoziţia faţă de o încetare a focului în Ucraina, considerând că aceasta ar „consolida” câştigurile Rusiei pe câmpul de luptă.

Guvernul preşedintelui Joe Biden a expus această poziţie la scurt timp după ce s-a anunţat că preşedintele chinez Xi Jinping va face luni şi marţi (20-21 martie) o vizită la Moscova, în cadrul căreia se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin.

Înaintea acestei întâlniri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat vineri că Statele Unite au „îngrijorări profunde” cu privire la unele dintre problemele pe care Xi şi Putin le-ar putea discuta.

Mai exact, SUA sunt îngrijorate în legătură cu faptul că, în timpul întâlnirii sale cu Vladimir Putin, Xi Jinping ar putea să reitereze propunerea Chinei privind încetarea focului în războiul în Ucraina, ceea ce, în opinia Washingtonului, ar servi doar pentru a ajuta Rusia să-şi consolideze câştigurile pe care le-a obţinut pe câmpul de luptă, scrie Agerpres.

„Bineînţeles că nu susţinem niciun apel al Chinei la o încetare a focului în cadrul acestei întâlniri de la Moscova, pentru că ar fi doar în beneficiul Rusiei”, a declarat Kirby într-o conferinţă de presă. Războiul trebuie să se încheie în „mod echitabil”, acordând atenţie priorităţilor Ucrainei şi respectând suveranitatea acesteia, a subliniat purtătorul de cuvânt citat.

Ce rol ar putea avea China în  evoluţia conflictului

În acelaşi timp, Kirby l-a îndemnat pe Xi Jinping să discute telefonic cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a lua cunoştinţă şi de perspectiva ucrainenilor asupra conflictului, şi nu doar de cea a lui Putin.

De la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, China a menţinut o poziţie ambiguă: a evitat să critice Rusia, pe care o consideră partenerul său strategic, dar a evitat totodată să-i ofere asistenţă militară, întrucât unul din principiile sale de bază în politica externă este respectul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor.

Luna trecută, SUA au acuzat China că ar lua în considerare să trimită arme Rusiei pentru războiul în Ucraina, dar oficialii americani au spus că Beijingul nu a luat încă o decizie finală. La rândul său, guvernul chinez a respins aceste acuzaţii şi a denunţat că SUA alimentează „flăcările războiului” prin trimiterea de ajutor militar în Ucraina.

Publicaţia Politico, care a avut acces la datele unor autorităţi vamale, a relatat joi că societăţi chineze ar fi trimis aproximativ 1.000 de puşti de asalt şi alte echipamente militare către entităţi ruseşti. Întrebat despre aceste informaţii, Kirby a declarat că SUA nu au niciun indiciu că astfel de arme ar fi folosite în războiul din Ucraina.

Elena Marinescu

Recent Posts

Kaufland anunță că oferă reduceri egale cu valoare garanției recuperate la returnarea recipientelor SGR

Kaufland România derulează, în perioada 6-12 mai, o nouă campanie de încurajare a reciclării, cu…

2 ore ago

Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică…

2 ore ago

Digi va distribui dividende de aproximativ 120 milioane lei

Digi Communications NV va propune acționarilor săi distribuirea de dividende în valoare de aproximativ 120…

2 ore ago

MetaWealth și One United Properties semnează un acord-cadru de 20 de milioane de euro

Start-up-ul fintech MetaWealth şi One United Properties anunță un acord-cadru de 20 de milioane Euro…

3 ore ago

Înmatriculările de mașini second hand au crescut în primul trimestru

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor s-au majorat cu 4,5%, în primul trimestru…

3 ore ago

Rata şomajului a scăzut în luna martie

Rata şomajului în luna martie 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în…

3 ore ago

Acest website folosește cookies