De ce modelul de creștere economică din România este periculos: „Alergăm pe şoselele Uniunii Europene cu o Dacie“
Acest articol apare în numărul 29 (4-17 decembrie) al revistei NewMoney
Căutarea unor vinovaţi pentru scumpirea ouălor, deprecierea leului sau creşterea ratelor la bancă este de prisos. Şi nu pentru că nu i-am găsi, ci pentru că au cel mai bun alibi – creşterea economică-record din acest an.
Dezechilibrele din ultima parte a anului, atât în ceea ce priveşte nivelul cursului leu/euro, dar şi cel al dobânzilor, reprezintă o răzbunare a manualului de economie, este concluzia trasă de mai mulţi specialişti prezenţi la seminarul EU-COFILE, organizat de Alpha Bank, Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Banca Naţională a României (BNR), la Sinaia. Ritmul de creştere al economiei locale, care ne va clasa cel mai probabil pe primul loc la nivel european în acest an, riscă să destabilizeze şi mai mult situaţia. „Alergăm pe şoselele Uniunii Europene cu o Dacie“, a comentat Adrian Vasilescu, consilier de strategie al BNR, cu privire la riscurile care se ascund în spatele unui avans economic catalogat drept nesustenabil.
Îngrijorările sunt legate de efectele politicilor care au antrenat avansul PIB-ului din acest an, de peste 6%. Aceste politici au fost „prociclice“. În traducere liberă, măsurile au pus gaz pe foc, stimulând economia când aceasta nu ar fi avut nevoie. În momente de creştere, manualele de economie recomandă reducerea datoriilor şi a deficitelor. Dacă acestea sunt întinse la maximum în perioade de creştere, nu rămâne spaţiu de manevră în perioade de scădere, când economia ar beneficia de „gaz“.
Politicile din ultimii ani au avut un rol determinant şi în ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor. Inflaţia a fost dominată de politica fiscală, spun oficialii băncii centrale. Când taxele au scăzut, preţurile s-au micșorat, iar inflaţia a trecut în teritoriul negativ. Când efectul s-a disipat, salariile au continuat să crească, la fel şi accizele, iar, împreună, au accelerat panta de creştere a inflaţiei.
„Ironia ar fi că toate aceste măsuri care se clamează că sunt luate pentru cetăţeni – să le fie viaţa mai bună – s-ar putea întoarce (împotriva lor, n.r.)“, spune Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, adăugând că declaraţia este făcută în nume propriu. Altfel spus, degeaba cresc salariile, dacă inflaţia, deprecierea leului şi creşterea dobânzilor anulează veniturile suplimentare din buzunarele românilor.
CURS. Dacă economia creşte peste potenţial şi în special pe bază de consum, importurile cresc, mai spune același manual. Iar „factura“ pe care o plătim în prezent este de un miliard de euro pe lună. Suma reprezintă diferenţa dintre banii care intră şi banii care ies din ţară, iar acest lucru afectează cursul. Pentru a evita deprecieri bruşte ale monedei naţionale, BNR trebuie să vândă din rezerva de valută şi să cumpere lei. Însă dacă scoate leii din piaţă, băncile rămân fără lichiditate şi dobânzile cresc. Prin urmare, banca centrală trebuie să calibreze aceste instrumente cu mare atenţie. „De multe ori ni se reproşează lucruri pe care nu le putem face, inclusiv ce s-a întâmplat acum cu preţul ouălor“, spune Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul BNR.
Banca centrală, explică el, are la dispoziţie trei mari instrumente pe care le poate folosi pentru a-şi atinge obiectivul – stabilitatea preţurilor, adică ţintirea inflaţiei; acestea sunt cantitatea de bani din circulaţie (pe care BNR o poate influenţa), rata dobânzii de politică monetară (dobânda la care împrumută băncile şi care influenţează dobânzile pe care aceştia le cer mai departe clienţilor) şi cursul de schimb (unde BNR intervine doar pentru a-i asigura o anume stabilitate, neţintind un anumit nivel al acestuia). „Ele nu sunt instrumente distincte. Nu acţionează independent unul de celălalt“, avertizează Eugen Rădulescu.
Altfel spus, nu poţi acţiona prea mult asupra unuia, fără să le afectezi prea tare pe celelalte. „Politica monetară nu poate compensa derapaje bugetare importante. Nu are cum“, spune ferm Daniel Dăianu. Iar excesul de consum pune presiune pe curs. Dacă BNR întăreşte politica monetară pentru a anula efectele, dobânzile se duc tot mai sus. „Ca să oprească temporar presiunea pe leu, BNR ar trebui să vândă valută (din rezervă, n.r.). Vinde. Ce scoate din piaţă? Scoate lei. Ce se întâmplă apoi? Are loc o nouă criză de lichiditate, de lei. Ce vor face dobânzile? Vor creşte. Va fi o criză pentru cei care s-au împrumutat pentru locuinţe la dobânzi variabile (legate la ROBOR, n.r.). Ar fi foarte rău“, explică profesorul Dăianu.
ROBOR VS ROBOR. O creştere a ROBOR-ului i-ar putea pune în dificultate pe debitori, în special pe cei cu venituri mici, mulţi dintre ei clienţi ai programului „Prima casă“, atractiv din perspectiva dobânzilor mici, cât şi a avansului cerut de bancheri, mult sub nivelul pieţei. Persoanele cu venituri mici au un grad de îndatorare de 65% la ora actuală. O creştere a ROBOR-ului cu două puncte procentuale, către pragul de 4%, ar duce nivelul lor de îndatorare la circa 75%.
Şi cum bancherii au văzut ce se întâmplă atunci când ratele neplătite se adună în bilanţuri, perspectiva creşterii dobânzilor îi îngrijorează. Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, nu susţine ancorarea dobânzilor la credite la ROBOR, în contextul în care, în opinia sa, acesta nu ar reflecta costurile reale pe care le au băncile cu atragerea de capital. Gheţea este de părere că sistemul „prime rate“ ar fi mult mai adecvat. „Prime rate“ reprezintă o medie ponderată care ia în calcul toate dobânzile pe care banca le are de plătit pentru fondurile pe care le are la dispoziţie, la care se adaugă un cost al riscului – marja. Spre exemplu, o bancă poate avea resurse din depozitele atrase de la populaţie (pentru care plăteşte dobânzi medii de sub 1% în prezent), din banii luaţi cu împrumut de la alte bănci (la care se aplică ROBOR-ul) şi capital de la acţionar (pentru care plătește dividende).
Făcând o medie ponderată a acestor costuri, la care se adaugă marja băncii – care, în teorie, reprezintă costul riscului asumat de aceasta –, nivelul dobânzilor la credite ar fi unul mai transparent, crede Gheţea. Directivele europene permit folosirea acestui calcul al dobânzii doar pentru persoanele juridice, însă preşedintele CEC Bank susţine că va lansa o serie de dezbateri formale pe acest subiect pentru a vedea în ce măsură autorităţile ar fi dispuse să accepte această formulă.
„Aştept să văd o corelare între creşterile de salarii, inflaţie şi aceste creşteri pe piaţa dobânzilor şi aş putea spune chiar şi a cursului de schimb. Toate aceste elemente sunt foarte greu de corelat, dar ar trebui să fie corelate astfel încât clientul să nu simtă (…) Personal, sunt îngrijorat (de gradul de îndatorare, n.r.). Ca şef de bancă mă preocupă şi nu mă preocupă numai pe mine“, mai spune Gheţea.
MĂSURA NEVĂZUTĂ. În afară de toţi factorii de mai sus, asupra tuturor indicatorilor macroeconomici mai acţionează ceva. „Sentimentele pieţei au devenit indicator important“, spune Liviu Voinea, viceguvernator BNR. Iar argumentaţia sa este cât se poate de simplă. România nu a avut parte de o creştere masivă a investiţiilor, deşi banii au fost ieftini şi accesibili. Singurul motiv care explică contradicţia este incertitudinea. „Pentru a schimba în bine sentimentele pieţei e nevoie de mai puţină incertitudine, inclusiv în politica fiscală, o întoarcere graduală către obiectivul bugetar pe termen mediu (deficitul structural de 1%) şi o îmbunătăţire a disciplinei de plată. Cu alte cuvinte, trebuie să ne punem casa în ordine“, avertizează Voinea.
Piața „penalizează“ casele dezordonate. Deficitul bugetar, diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile statului, trebuie finanţat de undeva. Chiar dacă acesta s-ar încadra în ţinta de 3% din PIB, cum acesta din urmă crește, va crește în sumă absolută și datoria statului, iar Ministerul Finanţelor trebuie să împrumute de undeva aceşti bani. Şi îi împrumută de la băncile de pe plan local. Cum statul este un foarte bun client – riscul ca acesta să nu-şi onoreze datoriile fiind foarte redus – băncile preferă să împrumute statul, însă nu la orice cost.
În toamnă, Ministerul Finanţelor a refuzat mai multe oferte din partea băncilor, considerând dobânzile prea mari. Iar dacă dobânzile pe care băncile le cer celui mai „bun“ client cresc, nu foarte târziu vor începe să crească şi cele pe care le cer altor clienţi. Iar bancherii sunt de acord că tendinţa de creştere a dobânzilor se va menţine.
Există însă şi o veste bună. Tot manualul de economie spune că ROBOR-ul nu are cum să crească peste Lombard (dobânda cerută de BNR băncilor comerciale la creditele acordate în regim de urgență), de 2,75%. Pe de altă parte, dacă presiunea pe curs va continua să fie alimentată de importuri, banca centrală ar putea recalibra dobânzile. Și lecțiile de manual vor continua.
ECHILIBRU
Misiunea BNR este de a asigura stabilitatea prețurilor, respectiv de a ținti inflația. Instrumentele folosite de banca centrală influențează atât cursul, cât și nivelul dobânzilor.
- CURS. Leul a pierdut sub 3% de la începutul anului în fața monedei unice europene. Oficialii BNR atrag atenția că banca nu vizează menținerea unui anumit curs al leului, ci împiedicarea unei volatilități ridicate a acestuia.
- ROBOR. Indicatorul care reprezintă o medie a dobânzilor la care se împrumută între ele cele mai importante zece bănci din România a depășit pragul de 2%, la scadența pe trei luni, la jumătatea lunii noiembrie.
- INFLAȚIE. BNR a revizuit în sus prognoza de inflație pentru acest an, de la 1,9% la 2,7%. Anul viitor, prețurile vor crește cu circa 3,1%. Principalele surse care vor alimenta inflația sunt creșterea costurilor de producție și cea a salariilor.
- CREȘTERE. Economia ar urma să avanseze cu 6,1% în acest an, potrivit celei mai recente estimări a Comisiei Naționale de Prognoză. Este cel mai accelerat ritm de la izbucnirea crizei economice.
FOTO: Guliver / Getty Images
