De ce industria alimentară a avut cel mai mult de pierdut în perioada de creștere economică

Industria alimentară este de departe cel mai mare perdant al perioadei de creș­tere economică pe care o traver­sează România. În vreme ce statele din regiune și-au consolidat pozițiile co­mer­ciale, agricultorii locali continuă să gândească în termeni prea puțin am­bițioși.

Acest articol a apărut în numărul 35 (disponibil până la 18 martie) al revistei NewMoney

Industria alimentară nu doar că nu a pro­fitat de avântul consumului, dar a contribuit din plin la degradarea unor indicatori macro, cum ar fi deficitul comercial, ale cărui efecte se resimt inclusiv în deprecierea monedei naționale. Ajutată de măsuri fiscale precum reducerea TVA-ului, dar și de creșterea însemnată a ve­ni­turilor populației, industria alimen­tară autohtonă a făcut loc competitorilor din regiune, mare parte din cererea su­pli­mentară fiind satisfăcută de importuri.

O analiză a indicatorilor de competitivitate a companiilor din industria ali­mentară (cota de piață la export, avantajul comercial și productivitatea) arată că acest segment este unul dintre cele mai puțin performante de la nivel european, în ciuda unui potențial agricol ridicat. Privind în regiune, Polonia este de departe cel mai bine poziționat stat, reu­șind să bată Ungaria din aproape toate punctele de vedere și lăsând România mult în urmă.

STUDIU DE CAZ. Poate și mai îngri­jo­rător, România a importat masiv legume și fructe (care au generat o treime din deficitul comercial al mărfurilor alimentare), care sunt produse cu tradiție pe plan local. Este vorba despre mere, struguri, tomate și cartofi, potrivit unei analize detaliate a Băncii Naționale a Româ­niei (BNR). La toate aceste culturi, pro­ducția din ultimii 10-20 de ani a stagnat sau chiar a scăzut, pe fondul unor randamente mici obținute de agricultori, dar și al restrângerii suprafețelor cultivate. „Printre sursele importante ale deficitului comercial asociat fructelor se re­gă­sesc merele, în condițiile în care România deținea în 2016 peste 10% din totalul suprafeței cultivate cu meri la nivel european, dar numai 3,6% din producție“, se arată în raportul citat.

Similar, România deține 9,1% din su­prafața cultivată cu tomate și doar 2,4% din producție. Având în vedere cifrele slabe și dependența producției de con­dițiile meteorologice, este lesne de în­țeles de ce marii retaileri preferă să lucreze cu firme străine care pot asigura fluxuri constante de produse.

Nici la capitolul zootehnie nu stăm mai bine. Creșterea bovinelor este cea mai expusă activitate la fenomenul frag­mentării, exploatațiile agricole indivi­duale concentrând 90% din efective în cazul vacilor pentru lapte. Rezultatul este că micii fermieri reușesc să fur­ni­zeze procesatorilor doar un sfert din ne­cesarul local de lapte, procent mult inferior mediei europene (circa 90%).

Prin urmare, companiile industriale care se ocupă cu procesarea laptelui au nevoie de importuri de completare pentru a satisface cererea internă. Acestea reprezintă circa jumătate din achizițiile de lapte și produse lactate din exterior, iar situația aceasta persistă de câțiva ani.

În același timp, segmentul procesatorilor de lapte este foarte concentrat (primii cinci jucători dețin aproape ju­mătate din piață), cele mai importante companii fiind de talie internațională. Acestea desfășoară operațiuni în mai multe state, de-a lungul întregului lanț de producție, iar decizia cu privire la ce, cât și unde să producă are la bază exclusiv criteriul optimizării costurilor. Prin urmare, rețelele internaționale își conso­lidează tot mai puternic prezența nu doar pe segmentul de desfacere, dominat de marii retaileri, ci – într-o anumită măsură – și în sectorul procesatorilor. La baza lanțului de producție rămân fermierii.

DE UNDE IMPORTĂM. Circa 30% din de­ficitul comercial al României provine din relația cu Ungaria și Polonia. Cu alte cu­vinte, România importă din state cu care se află în competiție regională. Singurul sector unde se poate remarca o îmbu­nă­tățire a competitivității este cel al cărnii și al preparatelor de carne, progresul fiind și o consecință a relaxării treptate, începând cu 2012, a restricțiilor sanitar-veterinare aplicate exporturilor de carne de porc aplicate în anul 2006, ulterior identificării unor focare de pestă por­ci­nă, notează analiștii băncii centrale.

Deși România dispune de un potențial agricol ridicat în raport cu majoritatea statelor europene, valorificarea acestuia rămâne printre cele mai scăzute, randamentele obținute de fermierii locali (calculate ca raport între producția obținută și suprafețele cultivate/ efectivele de ani­male sacrificate) fiind printre cele mai reduse din UE, sub cele ale Poloniei și Ungariei.

O explicație o reprezintă nivelul foarte scăzut al investițiilor directe orientate către cultivarea legumelor și a fructelor, respectiv creșterea animalelor, în contrast cu influxurile care au vizat cultura cerealelor și a plantelor oleaginoase, domenii care, de altfel, au o contribuție po­zitivă la soldul comercial extern.

Industria alimentară este caracte­ri­zată în continuare de un nivel de productivitate aflat mult sub media euro­peană, rezultat al gradului scăzut de tehnologizare a capacităților de pro­ducție existente, astfel încât opțiunea pentru importuri sau relocarea unor segmente de activitate în alte țări europene se pro­filează ca fiind de multe ori mai rentabilă.

„Pierderea constantă a cotei de piață a produselor de proveniență autohtonă pe piața internă sugerează, dincolo de problemele structurale evidențiate, că operatorii economici locali se raportează doar la propria activitate, considerând acceptabile creșteri sub media pieței, fără a fi preocupați de fructificarea între­gului potențial existent, care le-ar permite consolidarea poziției relative față de competitori“, reiese din raportul băncii centrale.

Industria alimentară este poate cel mai mare perdant al actualei perioade de creștere economică, în contextul în care alte sectoare ale industriei locale au atins în ultimul an un nivel-record de creș­tere, alimentate de cererea din UE. Industria grea a profitat astfel de cererea din Germania, spre exemplu, în vreme ce Polonia și Ungaria au profitat de cererea de alimente din România, și nu numai.

FOTO: Guliver / Getty Images