De ce este România o țară mică

Cititorii noștri vor crede că în rândurile care urmează mă voi îndepărta de politica externă deoarece am ales să vorbesc despre cărți, colecții de cărți și reviste. Țin să îi asigur că nu am de gând să îmi schimb domeniul de analiză. Însă politica externă se pregătește înainte de toate în interior, iar aici nu mă refer numai la Direcția Politică sau la Direcția Analiză și Planificare Politică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, sau la alte structuri instituționale mai mult sau mai puțin tainice.

Politica externă a unei țări pleacă în primul rând de la viziunea unei societăți cu privire la locul ei în lume. Aceasta se formează începând cu primii ani de școală, cu manualele de istorie și de geografie, și continuă în universități.

Mijloacele de difuzare în masă (presa și oferta editorială) ar trebui, în paralel, să deschidă orizontul extern. Acest ultim lucru este important și pentru că, în epoca în care trăim, politica externă a unei țări are nevoie de susținerea opiniei pu­blice, care devine, practic, codecident. O societate în care nu pot avea loc dezbateri raționale, în care sunt respinse din capul locului ipoteze de lucru, în care își au loc numai viziunile maniheiste, în care comunitatea internațională se reduce la câteva parteneriate strategice și relații speciale și la alianțele din care noi facem parte, o asemenea societate nu poate pretinde o politică externă de calitate. Importanța dată culturii și educației, altfel decât ca mijloace de parvenire socială (acumularea de diplome fără valoare, privilegierea în universități a formării utilitare și foarte puțin intelectuale, cărți mediocre publicate pe bandă rulantă numai pentru a avansa pe treptele uni­versitare), se reflectă și asupra politicii externe.

ÎN FRANȚA. Îmi aduc aminte, din anii studenției, de criza izbucnită în Irak, de emoțiile provocate de intervenția americană și de opoziția Franței. Mi-a picat atunci în mână cotidianul Libération, care găsise de cuviință să publice în primele 16 pagini informații și analize despre Irak și Orientul Mijlociu. Cei invitați să scrie sau cei intervievați erau specialiști confirmați pe spațiul arab, în drept internațional și în politică externă. Nu mai vorbesc de oferta editorială, la prețuri accesibile, și de colecțiile destinate publicului larg pentru a-l face pe acesta să înțeleagă mai bine lumea în care trăiește.

Colecția „Que sais-je?“ (Ce știu?), editată de prestigioasa editură Presse Universitaires de France, propune titluri pentru a înțelege geopo­litica Chinei, a Rusiei, geografia Asiei de Sud-Est, imperialismul contemporan, organizațiile inter­naționale și altele. Acestea sunt numai câteva dintre titlurile care îmi vin în minte scriind aceste rânduri. De fiecare dată când îmi procur o carte dintr-o mare colecție franceză, mă gândesc cu amar cât de ușor am abandonat colecții ase­mă­nătoare.

ÎN ROMÂNIA. Înainte de 1989, exista la Editura Științifică o colecție „Pe Glob“, apărută pe la sfârșitul anilor 1950 și în care autori români pre­zentau câte o țară – Franța, Marea Britanie, Italia, dar și Etiopia, Sudan, țările Americii Centrale, Zambia, Pakistan.

Am privit cu o indiferență strigătoare la cer la cea mai veche colecție (ale cărei începuturi sunt la sfârșitul secolului al XIX-lea), „Biblioteca pentru toți“, care ne aducea la preț de 5 lei volumul lite­ratura universală de pe cinci continente. Orice țară care se respectă are o mare colecție.

Fosta Editura Politică avea colecția „Idei contemporane“, care a editat studiul marelui istoric britanic Arnold J. Toynbee „Orașe în mișcare“, sau „Antropologia structurală“ de Claude Lévy-Strauss, rapoartele periodice ale Clubului de la Roma, „Șocul viitorului“ de Alvin Toffler, „Legea entropiei și procesul economic“ de Georgescu-Roegen.

Nu mai amintesc, în ceea ce privește presa scrisă, de revista de politică externă Lumea, în care, după primul articol „de serviciu“, omagial la adresa Partidului Comunist Român și a cuplu-lui Ceaușescu, erau traduceri ale unor arti­cole din publicația lunară Le Monde diplo­matique, dar și editoriale scrise cu talent de Radu Budeanu și de alți jurnaliști specializați pe politică externă.

Iată de ce am devenit o țară mică. Nu numai pentru că avem o adevărată hemoragie demo­grafică, nu numai pentru că ne valorificăm prea puțin resursele, dar ne și concentrăm eforturile la nivelul forțelor politice pe lucruri mărunte, care slăbesc puterea acestei națiuni. Suntem o țară mică pentru că presa pe hârtie, cartea, educația de calitate și cultura generală ne sunt tot mai indiferente. Și avem impresia (greșită) că aceasta este tendința peste tot în lume.

Ștefan Popescu este Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 - Sorbona și fost secretar de stat în MAE.
d