De ce era sărbătorită Ziua Națională a României pe 23 august în timpul lui Nicolae Ceaușescu
Ziua Naţionaţă a României este marcată din 1990 pe 1 Decembrie şi marchează Unirea de la 1918, considerată „momentul de aur al istoriei naţiunii române”, ziua în care, la Alba-Iulia, Marea Adunare Naţională vota Unirea Transilvaniei cu România.
Însă, înainte de 1989, Ziua Naţională era sărbătorită cu mult fast pe 23 august, în amintirea anului 1944, când România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva Germaniei hitleriste.
Şoimi ai patriei, pionieri şi muncitori îmbrăcaţi de sărbătoare, cu toţii defilau pe 23 august, în cinstea partidului şi a conducătorului iubit. Oamenii erau luaţi din fabrici, împărţiţi în grupuri şi aliniaţi pentru paradă.
Cântecele patriotice şi lozincile, care îi preaslăveau pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, răsunau ziua întreagă în toate oraşele ţării.
Megalomania conducătorului iubit
Pe stadioane erau manifestari omagiale de dimensiuni megalomanice dedicate Partidului Comunist şi conducătorului iubit, la care elevii, artistii, sportivii sau muncitorii din uzine erau obligati să participe, cu entuziasm, în cinstea cuplului dictatorial.
Numele marelui conducător Nicolae Ceauşescu era înscris pe toate pancardele, iar românii erau obligaţi să-l proslăvească în cor. „Stima noastra şi mândria, Ceauşescu, România!” sau „Partidul, Ceauşescu, România” erau unele dintre lozincile cel mai des auzite.
Tovarăşul şi soţia, Elena, urmăreau totul de la tribune. Stadionul 23 august se umplea de oameni în marea zi de sărbătoare. Totul era aranjat în cele mai mici detalii.
De la hainele pe care le purtau oamenii cu drapele, eşarfe şi baloane în mâini până la modul în care erau grupaţi pe coloane.
