Din ce motive demisionează singurul specialist din guvernul Grindeanu

Florel Manu 02/02/2017 | 10:32 Ştiri
Din ce motive demisionează singurul specialist din guvernul Grindeanu

„Mă opresc aici din activitatea guvernamentală pentru că așa îmi dictează conștiința, iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume”, a declarat pe pagina sa de socializare ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu.

Ministrul spune că gestul său a fost motivat de acțiunile din ultimele două zile: ședința de guvern prin care s-a aprobat ordonanța prin care au fost modificate Codurile Penale și protestele de miercuri seara, încheiate violent în Capitală.

„Am pregătit acest mesaj încă din seara celebrei ședințe de guvern, am amânat însă decizia sperând că gândul bun sau măcar presiunea străzii îi vor determina pe cei care au greșit conceptual dar și pe cei care au acționat, să aibă onoarea de a-și repara, eroarea”, arată Jianu.

Demisia minsitrului pentru Mediul de Afaceri vine la doar o lună după ce a fost numit în această funcție. Jianu provine chiar din mediul de afaceri unde, din 2016, a îndeplinit funcția de  preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

„Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic să fac în continuare şi nu în principal pentru probitatea mea profesională, pentru că aici am conştiinţa curată, ci pentru copilul meu, pentru cum o să mă uit in ochii lui şi ce anume o să îi spun peste ani. O să îi spun că tata a fost un laş şi a girat acţiuni pe care nu le împărtăşeşte sau a ales să iasă cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui”, mai spune Jianu.

Ministrul le transmite celor care sunt tentanți să folosească gestul său în sop politic sau propagandistic, ori de altă natură, să se abțină.

Mediul de afaceri protestează

Cea mai cunoscută platformă de acțiune și implicare socială pentru liderii din mediul privat, Romania Business Leaders (RBL) acuză Guvernul că „atacă principiile statului de drept”. Mediul privat reacționează astfel față de decizia Executivului de  a modifica codurile penale.

„Pentru prima dată din decembrie 1989 încoace, principiul conform căruia «nimeni nu este mai presus de lege» este încălcat public, total și fără echivoc chiar de către actualul Guvern al României. Ordonanța de urgență 13/2017 dată, la propriu, pe întuneric, în noaptea de marți, 31 ianuarie, legiferează imunitatea pentru abuzul în serviciu, inclusiv sub forma furtului din bani publici”, arată RBL într-un comunicat de presă.

Mediul de afaceri acuză Guvernul de „atac fără precedent asupra principiilor statului de drept”. RBL face apel  și la alte organizații profesionale să se implice în apărarea instituțiilor democratice ale statului.

„Miza încălcării acestui principiu nu este doar economică, nu este doar despre prejudicii de miliarde de euro din bani publici; nu este doar despre subfinanțarea spitalelor, școlilor și infrastructurii naționale de drumuri; este despre ce fel de țară vrem să construim. O țară în care furtul, ascuns sub denumirea benignă de abuz în serviciu, este transformat în normă chiar de către conducători sau o țară în care respectul pentru viața, munca și banii cetățenilor, pentru egalitatea în fața legii, prevalează în fața tendinței istorice a mafiei transpartinice, coagulate din 1989 încoace, de a confisca România”, se mai arată în comunicat.

Ambasadele străine reacționează

Ambasadele Belgiei, Canadei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Statelor Unite au transmis o declarație comună prin care critică Guvernul pentru emiterea  OUG privind Codurile penale, cerând retragerea iniţiativei pe motiv că „subminează” poziţia României şi o îndepărtează de parcursul european şi al statului de drept.

Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, ne exprimăm profunda noastră îngrijorare cu privire la acţiunile Guvernului României din seara zilei de 31 ianuarie 2017, care au subminat progresele României în privinţa statului de drept şi a luptei anticorupţie din ultimii 10 ani. Acest act, care contravine înţelepciunii colective a întregii comunităţi judiciare şi a statului de drept, a elementelor credibile din societatea civilă şi a îngrijorărilor demonstrate de către cetăţenii români din ultimele două săptămâni, nu poate decât să submineze poziţia României în cadrul comunităţii internaţionale şi riscă să afecteze negativ parteneriatele care stau la baza valorilor comune”, se arată în comunicatul transmis de ambasada Franței în numele ambasadelor Belgiei, Canadei, Germaniei, Olandei şi Statelor Unite.

 

GettyImages-633442098

Protestele pașnice din Piața Victoriei din Capitală au degenerat în violențe, după ce câțiva protestatari au aruncat în jandarmi cu torțe, petarde și sticle.


Surse foto: Facebook, GulliverGetty

 

Cu o experiență de peste 20 de ani în presa românească, Florel Manu a debutat la Radio PRO FM, după care și-a continuat activitatea la mai multe trusturi media precum PRO TV, Antena1 și Antena3, Adevărul, The Money Channel. Acoperă domeniile retail, real estate și turism.