De ce crede Cristian Munteanu, managing partner la fondul de VC Early Game Ventures, că riscul cel mai mare e să nu riști

Cristian Munteanu a fost, pe rând, jurnalist, publicitar, antreprenor, iar acum conduce fondul de capital de risc Early Game Ventures, cu o capitalizare de 26 de milioane de euro. Anul viitor va lansa un al doilea fond, mai mare și mai ambițios.

Prin 2013, când se mutase în Statele Unite pentru a de­veni antreprenor – a încercat fără succes să obțină finanțare și în România –, Cristian Munteanu (45 de ani) a avut un moment de introspecție care concentra într-o mare măsură întreaga sa viață profesională. „Pe la 5 dimineața eram în duș, curgea apa pe mine și mă gân­deam ce a fost în capul meu: mi-am vândut Por­sche-ul, eram CEO de agenție de publicitate, aveam orice puteai să îți închipui în cel mai cool domeniu. Am re­nunțat la asta ca să vin aici să mă trezesc la 5, ca să plec cu auto­buzul?!“

Pe atunci, Munteanu se afla la Seattle, unde pusese bazele primului său startup tehnologic în cadrul unui accelerator. Se trezise atât de devreme pentru că trebuia să întâlnească un mentor care la acea vreme era director de marketing la T-Mobile, într-o localitate de lângă capitala statului Washington. Acceleratorul le pusese la dispoziție lui și unui asociat 35.000 de dolari pentru un an în care să-și valideze tehnologia – o soluție de automatizare a căutărilor de destinații turistice.

Și nu era pentru prima dată când cariera sa vira într-un mod neașteptat. A urmat cursurile Facultății de Filologie din București (secția Limbă și Literatură Engleză), însă nu și-a dorit nicio secundă să fie profesor. S-a angajat în presă, la Dilema, pentru ca ulterior să se mute în publicitate. Treaptă cu treaptă, a urcat până la poziția de chief executive officer a unei mari agenții (TBWA), pentru ca la 36 de ani să ajungă să tră­­iască momentul relatat mai sus.

Între timp a renunțat și la antreprenoriat, dar de data aceasta nu s-a îndepărtat prea mult de domeniu, de­venind șeful unuia dintre cele mai tinere fonduri de venture capital din România – Early Game Ventures (EGV). Departe de a fi o excepție, parcursul lui Cristian Munteanu nu este tocmai povestea-standard a unui șef de fond care are la dis­poziție 26 de milioane de euro pentru a-i investi în startupuri fără un istoric financiar, de cele mai multe ori.

3 pentru 23

Aducând dis­cuția cu totul în prezent, EGV a condus recent o rundă de fi­nan­țare de 1,8 milioane de euro în Kinderpedia, o soluție digi­tală de comunicare și management pentru școli și grădinițe, cu 200.000 de utilizatori din 14 țări. Tranzacția s-a finalizat chiar în timpul documentării acestui text. Astăzi, lucrurile se mișcă extrem de rapid în venture capital – Cenușăreasa industriei de investiții până în urmă cu cinci-șase ani. Iar viteza cu care apar proiecte valide este surprinzătoare chiar și pentru cei trei par­teneri ai EGV, Munteanu avându-i în echipă pe Dan Călu­găreanu, angel investor, și pe Radu Stoicoviciu, cu o îndelungată experiență în consultanța pentru fu­ziuni și achiziții la PwC.

Doar până în septembrie anul acesta, cei trei parteneri au analizat 200 de startupuri tehnologice, durata medie a unei tranzacții variind între 45 și 60 de zile. Tot statistic vorbind, au investit în circa nouă companii în fiecare an, din 2019, când au început propriu-zis activitatea. Mai exact, până spre sfârșitul lui octom­brie, EGV investise în 23 de companii, deținând parti­ci­pații minoritare cuprinse între 5 și 20%. În total, por­tofoliul fondului actual ar trebui să crească până la cel mult 35-40 de companii.

Una dintre marile surprize aduse de pandemie este și aceea că evaluările startupurilor țintite sunt mai mari decât se preconizase inițial. Și viteza cu care aces­tea „ard“ banii este mai ridicată. Indiferent dacă le merge bine sau prost, au continuu nevoie de o suplimentare a finanțării. EGV a investit o medie de 700.000-750.000 de euro per proiect – ca valori punctuale, cea mai mică investiție a fost de 75.000 de euro, iar cea mai mare, de 2,5 milioane de euro – în FameUp, o platformă de influencer marketing. În cazul FameUp, vorbim de o rundă de finanțare condusă de EGV la care au participat și alți investitori, printre care și Daniel Dines, cofondatorul unicornului cu origini românești UiPath. Până în momentul de față, Mun­teanu & Co au plasat mai bine de jumătate din cele 26 de milioane de euro, cu cât a fost capitalizat fondul la în­­ceput, în prin­cipal de Fondul European de Investiții (FEI). În șapte, opt situații, fondul a suplimentat inves­tițiile inițiale.

O „altă lume“, un nou fond

De altfel, calendarul EGV va fi devansat tocmai datorită ritmului alert din ultima perioadă. Inițial, managerii de fond ar fi tre­buit să investească banii în primii cinci ani, pentru ca în următorii cinci să ajute companiile cu nevoi suplimentare de finanțare și să facă exituri. Totul s-a în­tâmplat atât de repede, încât Munteanu se gândește ca în vara anului viitor să ridice un nou fond de venture capital, „cu mult mai mare și mai ambițios“.

Din perspectiva sa, schimbarea față de deceniul tre­cut este atât de radicală, încât pare că trăiește într-o „altă lume“. Iar reperul la care se raportează este peri­oada în care căuta finanțare pentru a crea primul său startup, adică acum opt ani. Își amintește că unul dintre oamenii de afaceri pe care a încercat să îi convingă să-i finanțeze proiectul l-a întrebat, retoric, de ce ar cum­­păra acțiuni într-un startup riscant în loc să inves­tească într-un teren din Pipera. Nici atunci, nici acum (discuțiile cu Munteanu au avut loc în spațiul de coworking Mind Space din Pipera) spune că nu are răs­puns pentru această întrebare.

Într-adevăr, dacă dăm timpul în urmă cu 10-15 ani, când spuneai business angel îți veneau în minte două nume, Radu Georgescu (GeCAD) și Marius Ghenea (Flamingo, Flanco, PC Garage, FIT Distribution). Nici astăzi, numărul investitorilor persoane fizice în venture capital nu este foarte mare, însă peisajul s-a schimbat semnificativ. Inclusiv în recenta rundă de in­vestiții de 1,8 milioane de euro de la Kinderpedia au participat, pe lângă fonduri (EGV, RocaX) și Growceanu, un grup de business angels. Privind lucrurile în an­samblu, observăm că valoarea totală a tranzacțiilor din această industrie a ajuns la peste 80 de milioane de euro (vezi pag. 15) în primele șase luni ale lui 2021, adică de zece ori mai mult decât în întreg anul 2017. Ca o notă de subsol, din această valoare, trei sferturi reprezintă investiția în FintechOS, făcută de Draper Esprit și alte fonduri.

Pe de altă parte, calitatea startupurilor a crescut con­siderabil. Paradoxal, în urmă cu trei-patru ani, antreprenorii care veneau să-și prezinte un proiect erau mai curajoși, însă proiectele lor nu arătau neapărat bine. Acum, tipologia startupurilor din care au ales in­vestitorii e compusă din trei mari categorii: echipele formate doar din ingineri, cele mixte (tehnic și business), precum și cele formate exclusiv din oameni de business care au o idee și angajează programatori să o pună în practică. Din punctul de vedere al lui Munteanu, cele din a treia categorie sunt cel mai puțin atractive. Ideală este a doua categorie, însă numărul companii­lor cu o asemenea structură nu este foarte mare.

Ce contează și ce nu

Problema lipsei de perso­nal de business este rezolvată după realizarea inves­ti­ției. „În ultimele două luni, cred că am avut 30 de in­terviuri (pentru recrutare, n.r.)“, spune Munteanu. Pe lângă pregătirea și abilitățile fondatorilor, importante în decizia de alegere a unui proiect în defavoa­rea altuia sunt tehnologiile dezvoltate, problema pe care fondatorii încearcă să o rezolve, precum și chimia pe care o au cu investitorii.

De exemplu, Ionuț Pătrășcoiu, fondatorul FameUp, aplicație care facilitează legături între influenceri și branduri locale, e de părere că banii aduși de EGV și de alți investitori au fost doar o componentă, însă fără know-how-ul adus de Cristian Munteanu „erau bani aruncați în vânt“. Practic, „după două luni de la in­ves­tiție am învățat mai multe lucruri de la Cristian decât în ultimii doi ani“, punctează el. Obiceiul la EGV este că fiecare partener ține legătura direct cu o parte dintre partenerii aflați în portofoliu.

Rezultatele financiare contează mai puțin din mai multe motive. Un fond precum EGV intră în companii când acestea sunt în faze incipiente (early stage), când antreprenorii – de multe ori – fie nu își propun ve­nituri, fie proiecțiile lor sunt total nerealiste. De asemenea, dacă echipa de fondatori este formată doar din tehnicieni, capacitatea acestora de a contacta clienți și de a le descrie modul în care soluția lor îi poate ajuta este extrem de scăzută.

În afară de faptul că pentru al doilea fond își dorește o echipă mai numeroasă (acum, EGV înseamnă doar cei trei parteneri și un chief financial officer, Cristina Frusinoiu) și o turație mai mare a motoarelor, strategia investițională va rămâne neschimbată. „Noi investim în companii care creează tooluri pentru alte companii“, spune Munteanu, iar primul exemplu din portofoliu care îi vine în minte este Watto – o rețea de stații cu încărcare ultrarapidă pentru vehicule electrice.

De altfel, EGV a fost implicat în câteva dintre cele mai importante tranzacții ale acestui an, inclusiv Kinderpedia. Mai e vorba de Druid (chatbots pentru companii), Questo (tehnologie pentru turism) și BunnyShell (tehnologie pentru infrastructura de cloud).

Accentul pe construirea unui portofoliu de companii care creează infrastructură pentru alții este subli­niat frecvent în comunicatele care însoțesc o investiție nouă. De exemplu, în mai 2021, când EGV a condus o rundă de finanțare de 1,1 milioane de euro în BunnyShell, Dan Călugăreanu, unul dintre parteneri, spunea că, în pandemie, cererea de oameni calificați în admi­nis­trarea de sisteme „a explodat“, având în vedere că toate companiile au fost nevoite să-și construiască infrastructura de cloud. „Tehnologia BunnyShell demo­cratizează accesul la cloud și face instalarea și adminis­trarea de sisteme facilă pentru oricine“, completa el.

Profesioniștii riscului

Dacă facem un pas înapoi, evoluția EGV și a altor fonduri de venture capital la fel de active pare un paradox al crizei COVID, dominată de dereglarea lanțurilor de aprovizionare, explozia prețului materiilor prime și energiei, inflația generali­zată, lipsa de personal în multe domenii etc. În realitate, avântul pe care l-au luat investițiile în tehnologie este o consecință tocmai a crizei/crizelor enumerate.

Pandemia a impus o digitalizare accelerată a tuturor activităților, ceea ce a stimulat creativitatea fondatorilor de startupuri și, totodată, a coagulat interesul in­ves­titorilor. Desigur, multe dintre proiecte au un grad ridicat de risc și nu vor ajunge să genereze niciodată vreun cent. Dar gestionarea riscurilor mari este însăși rațiunea de a fi a acestei industrii.

Pentru Cristian Munteanu, riscul cel mai mare e să nu îți asumi riscuri – o teorie după care s-a ghidat toată viața. Până în acest moment, niciuna dintre companiile în care a investit fondul său nu a ieșit de pe piață, ceea ce, din punctul său de vedere, nu este un lucru neapărat bun. „Aș vrea să nu omorâm venture din venture capital. Adică să nu devenim capitaliști boring, să facem investiții riscante“, întărește Munteanu.

Tot el spune că, dacă vine cineva cu un plan de triplare a ba­nilor, i se pare insuficient. „Vreau să înzecesc banii.“ Și tocmai pentru a crește apetitul pentru risc este dispus să deschidă ușile acestei industrii elitiste (peste tot în lume) și tinerelor generații.

Riscurile pe care investitorii fondului și le asumă vin la pachet cu randamente pe măsură. Foarte pe scurt, la sfârșitul duratei de viață (teoretic, zece ani), EGV trebuie să le returneze investitorilor – FEI, cor­porații și persoane fizice din România – de trei ori banii pe care aceștia i-au adus. Mecanica randamentelor este însă un pic mai nuanțată. Mai întâi, cei care au investit își vor primi înapoi toți banii (sumele ini­țiale), din exituri.

Ulterior, administratorii le vor plăti o dobândă anuală cuprinsă între 4 și 8% pe toată pe­ri­oada în care banii au fost folosiți și, de-abia la sfârșit, va veni și randamentul de 200%, evident tot din exituri. Și, după cum merg lu­crurile, Munteanu crede că acesta va fi depășit. Când au făcut înțelegerea, în 2018, „fondul era un bobocel, dar acum ex­plodează“, sinte­ti­zează el metaforic evoluția. Cu ce se aleg gestionarii fondului? O taxă de administrare anuală de 2% și o participare de 20% din câștigul rea­lizat la sfârșit.

Dincolo de sfârșit

Cât despre opțiunile de exit, și în venture capital se folosesc instrumentele clasice: vânzarea către un alt fond de investiții sau listarea pe bursă. Bursa de Valori București și piața secundară AeRO au început să fie un mijloc de valorificare sau de creștere a capitalului la care antreprenorii locali re­curg tot mai des. Cu o precizare importantă: compa­niile listate trebuie să aibă un istoric al profiturilor, ceea ce în cazul marii majorități a startupurilor nu se în­tâmplă. Dimpotrivă, acestea se află într-o perioadă în care câștigul este mai puțin important, prioritatea fiind validarea tehnologiilor și, implicit, creșterea portofoliului de clienți.

Deocamdată, vestea bună pentru investitorii din in­dustria capitalului de risc este că încă se află pe un teritoriu în care cumpărătorul are o pârghie impor­tantă în stabilirea prețului de intrare. Motivul? Com­pe­tiția între fondurile din această categorie nu e nici acum foarte mare, subliniază Munteanu. Mai mult decât atât, acestea colaborează între ele – în câteva tran­zacții, EGV a investit alături de RocaX, Sparking Capital sau GapMinder.

După toate aparențele, venture capital nu e un domeniu în care să te plictisești. Și nici să îl schimbi prea repede cu altul. Dimpotrivă, inclusiv Cristian Mun­teanu crede că managementul de fonduri de investiții e o activitate pe care poți să o faci la orice vârstă. Cu alte cuvinte, trezitul la 5 dimineața cu opt ani în urmă nu a fost degeaba un duș rece.

O teorie interesantă

Sam Lessin, partener la Slow Ventures, o firmă de investiții din San Francisco, prezice într-un articol publicat în The Information, vara aceasta, că industria de venture capital (VC) nu va mai fi așa cum o știm, de anul viitor.

• Schimbare. Potrivit lui Lessin, fondurile de VC trebuie să se reinven­teze, pentru că locul lor va fi luat – sau lucrul deja se petrece – de fondurile de creștere, care tradițional investeau doar în companii cu un model de business validat.
• Detalii. Fondurile cu capital de risc vor fi nevoite să își diversifice produsele, ceea ce înseamnă că vor arăta tot mai mult ca o firmă de investiții clasică.
• Realitate. În primele șase luni din 2021, doar 2 din cei mai mari 15 investitori sau coinvestitori în startupuri erau firme tradiționale de VC. Este vorba de Sequoia Capital și Andreessen Horowitz.

Acest articol a apărut în numărul 126 al revistei NewMoney

FOTO: Laszlo Raduly