De ce au început străinii să cumpere lanțuri de farmacii și distribuitori de medicamente din România

Cele două tranzacții importante care au avut loc în retailul și distribuția farma în ultima jumătate de an arată că nimic nu scapă ochiului vigilent al marilor investitori străini. Mai ales când este vorba de o „pastilă“ de peste trei miliarde de euro anual.
Acest articol a apărut în numărul 40 (14-27 mai) al revistei NewMoney
Piața farmaceutică autohtonă pare să fi intrat în zodia efervescenței, iar principalul semnal a fost dat de schimbarea proprietarilor rețelelor de farmacii Sensiblu și Help Net. Dar să le luăm pe rând. Grupul A&D Pharma, lider pe piața distribuției de medicamente prin distribuitorul Mediplus și ocupantul locului al doilea la capitolul retail, prin farmaciile Sensiblu și Punkt, a fost preluat de către fondul de investiții ceh Penta Investments, într-una dintre cele mai mari tranzacții ale lui 2017, estimată la circa 300 de milioane de euro. Recent, Ovidiu Buluc, proprietarul grupului Farmexim (care include distribuitorul Farmexim, farmaciile Help Net și distribuitorul de cosmetice Green Net), a decis să bată palma cu grupul german Phoenix, unul dintre jucătorii de top la nivel european, într-o tranzacție evaluată la o sută de milioane de euro.
„Cred că poate fi un semn că ar putea exista o continuare a consolidării și că alte tranzacții ar putea să aibă loc – dar doar câteva cu o dimensiune similară în următorii ani –, pentru că este cu siguranță momentul în care investitorii din diferite industrii analizează oportunitățile de intrare pe piața românească“, punctează pentru NewMoney Monika Stefańczyk, Pharma and Healthcare Business Unit Director în cadrul companiei poloneze de cercetare de piață PMR. Dintre jucătorii mari pe plan european, pe piața locală sunt prezenți recent intrații Phoenix și (indirect) Walgreens Boots Alliance – care a achiziționat într-o tranzacție globală compania germană ANZAG. De fapt, cei de la ANZAG au dat startul tranzacțiilor mari pe piața farma locală încă din 2006, când au achiziționat 60% din acțiunile distribuitorului Farmexpert. În următorii cinci ani au preluat, treptat, și restul de acțiuni ale companiei fondate de Eugen Banciu, cel care astăzi controlează lanțul de farmacii Dona. Singurul mare jucător european absent deocamdată din România este Celesio (Germania).
„După părerea mea, acestea (cele două tranzacții din ultima jumătate de an, n.r.) nu sunt evenimente conjuncturale. Dar nu sunt niciun semn de maturitate. Piața românească se dezvoltă rapid, în special pe segmentul OTC (over-the-counter, medicamente fără rețetă, n.r.), pe care marile lanțuri de farmacii se specializează. Dar creșterea este mare, pentru că baza este mică“, explică Monika Stefańczyk. Analistul PMR argumentează că, în ansamblu, cheltuielile alocate pe OTC-uri în România sunt în continuare de două ori mai mici decât în alte țări din Europa Centrală și de Est, cum ar fi Polonia, și oricum departe de sumele pe care le scot din buzunar consumatorii din piețele vestice. Cu toate acestea, creșterea economică înregistrată de România anul trecut s-a simțit, implicit, și în consumul de OTC-uri, care „nu sunt produse de primă necesitate cum sunt Rx-urile (produsele cu rețetă, n.r.)“.
CEI CINCI MARI. În România există peste 7.800 de farmacii, care generează venituri estimate să crească cu 6% în acest an, până la 3,2 miliarde de euro, potrivit PMR. Valoarea pieței de retail a crescut constant în România, începând din 2016, cu cel puțin 5% pe an. Și se întâmplă după un 2015 în care s-a înregistrat un declin de 5%, în principal din cauza deciziei Ministerului Sănătății de reducere a prețurilor practicate de producători. În aceste condiții, nici numărul farmaciilor locale nu a prins viteză prea mare – rata anuală de creștere fiind de mai puțin de 5% în ultimul deceniu. Cu toate acestea, analiștii PMR menționează faptul că lanțurile de farmacii devin semnificativ mai mari, în timp ce alte tipuri de farmacii, cum ar fi cele din mediul rural sau independente, sunt mai degrabă pe cale de dispariție.
Astfel, cei mai mari cinci jucători din segmentul de retail farmaceutic mușcă o felie sănătoasă din aceasta, controlând aproape un sfert din totalul farmaciilor existente. Cu toate că marile companii au fost inițial afaceri românești, astăzi doar trei dintre ocupanții podiumului mai sunt controlați de oameni de afaceri locali. De remarcat și faptul că, de-a lungul timpului, clasamentul celor cinci a rămas relativ constant: Catena (fondat de antreprenoarea Anca Vlad), Sensiblu (acum controlat de cehii de la Penta Investments prin cel mai mare lanț de farmacii din Europa Centrală și de Est, Dr Max), Dona (cu antreprenorul Eugen Banciu acționar majoritar), Help Net (recent intrat în portofoliul gigantului german Phoenix, cu afaceri de 20 de miliarde de euro) și Ropharma (deținut de antreprenorul Mihai Miron).
Pe lângă dezvoltarea marilor lanțuri de farmacii, intrarea marilor jucători internaționali ar putea polariza și mai mult piața farma, iar în joc vor rămâne cei care vor reuși să își optimizeze cât mai bine structurile de distribuție.
RADIOGRAFIE DE PIAȚĂ. Cert este că investitorii străini caută acum formula magică distribuție–retail, fiind aparent mai puțin interesați doar de partea de retail, după cum explică pentru NewMoney surse familiarizate cu piața farma. De altfel, la nivel de top cinci, Catena, Sensiblu, Dona și Help Net au în spate și un distribuitor de medicamente, în timp ce Ropharma este un jucător integrat, cu servicii de producție, distribuție și retail.
În afara celor mari, mai există și alte câteva lanțuri cu o prezență regională sau chiar cu acoperire națională, din grupul farmaciilor independente, cum ar fi Richter – cu peste 120 de unități –, deținută de grupul farmaceutic maghiar Gedeon Richter, Belladonna, fondat de Florin și Alina-Nicoleta Gheorghiță sau Farmaceutica Remedia (peste o sută de unități), controlată de Valentin Norbert Țăruș.
Dar marii jucători par să fie mai degrabă în luptă unii cu alții, în timp ce farmaciile independente se luptă pentru supraviețuire. În cel mai recent raport al Farmaceutica Remedia, de exemplu, se arată că „poate paradoxal, reducerea termenului de decontare din sistemul de sănătate (la aproximativ 70 zile în 2017) a pus multe lanțuri mici și farmacii independente în dificultate, acestea fiind obligate, la rândul lor, să plătească mult mai rapid medicamentele achiziționate de la distribuitori“. În raportul companiei mai este menționată probabilitatea ca dificultățile financiare ale farmaciilor independente să se accentueze pe parcursul acestui an, ceea ce va crea oportunități de colaborare sau fuziuni și achiziții. De altfel, Remedia ia în calcul atragerea de noi investitori, fie prin majorare de capital social și/ sau aport în natură, fie prin fuziuni sau preluarea de active.
Iar, până la urmă, rețete potrivite se găsesc.
FOTO: Guliver / Getty Images