Serialele fictive de succes inspirate din fapte reale au succes tocmai pentru că amestecă ficțiunea cu fapte reale. E cazul unui serial în vogă, „Diplomata“ („The Diplomat“, Netflix, 2023), al cărui prim sezon a fost urmărit cu interes în toată lumea cu internet și cu permisiunea de a urmări show-uri capitaliste.
E momentul să-i avertizez pe cei care încă nu l-au văzut că urmează vagi dezvăluiri despre intriga serialului, care n-ar trebui să afecteze însă interesul acestora pentru un sezon încheiat în coadă de pește, nu spun cum.
Așadar, în „Diplomata“ (episodul 5, sezonul 1), premierul Regatului Unit vorbește despre reperarea, de către indieni, a tipului care aruncase în aer un vas britanic, rezultând numeroase victime și o criză diplomatică internațională, pe fondul invaziei rusești în Ucraina. Evident, doar ultima parte nu e fictivă. Și zice premierul, interpretat de actorul Rory Kinnear (acesta reintră în hainele prim-ministrului britanic, ceea ce pentru fani e amuzant, întrucât Kinnear jucase în serialul „Oglinda neagră“ rolul politicianului nevoit să aibă un contact nefiresc cu o porcină în direct la televiziune, ca să salveze o membră răpită a familiei regale): „Serviciile secrete românești, într-o mare victorie a șoarecilor împotriva oamenilor, l-au văzut fugind în Rusia (…), unde a fost plătit de Lenkov“. Acest fictiv Lenkov, observă reputatul publicist Fred Kaplan în revista digitală Slate, e creat după modelul real al sângeroșilor mercenari din Grupul Wagner.
DIPLOMAȚI CU CHINEZII. În treacăt fie spus, Kaplan, excelent cunoscător al dedesubturilor din diplomație și din spionaj, povestește cum a fost într-un Zoom cu scenariștii serialului „Diplomata“, iar aceștia au făcut fețe-fețe când au fost întrebați de ce, pe lângă „suspecții de serviciu“, cum ar fi Iran și Rusia, n-a fost luată în considerare pentru postura negativă și, ăăă, China. Răspunsul e lesne de intuit: SUA nu vor face producții cu chinezi în rol de băieți răi pentru că nu-și permit să întristeze cea mai mare piață de desfacere de resort din lume – „the No. 1 box-office market in the world“, cum constată publicația The Atlantic, în articolul ce nu lasă loc de speculații „Cum a capturat China Hollywoodul“.
Să nu abandonăm serviciile secrete din România, așa cum sunt menționate în „Diplomata“. Umoristul Ioan T. Morar a lansat pe Twitter o provocare cât se poate de serioasă pentru urmăritorii săi: „În filmul «The Diplomat» de pe Netflix sunt pomenite la un moment dat serviciile secrete românești. Dar nu m-am prins dacă sunt lăudate sau miștocărite. Ce părere aveți?“.
SĂ RÂDEM CU AI NOȘTRI. Sunt agenții 007 români ironizați? Greu de dat un răspuns ferm. Iată însă un exemplu de film în care au fost de-a dreptul batjocoriți. A fost difuzat în 2010. Scurtmetrajul, care îl are ca protagonist pe un reprezentant al statului român expulzat de la Moscova în urmă cu 13 ani, durează sub șase minute, dar e captivant ca primul sezon din „Diplomata“.
Așadar, personajul principal e un spion-dandana român, G.G. Montajul e aşa şi-aşa, dar nu vorbim despre o producţie clasică Mosfilm, ci despre FSB. Îl vedem mai întâi pe superspionul nostru din spate, umblând în caseta de bagaje a unui supermagazin moscovit. Eroul nostru, vorba vine, poartă blugi, unul din buzunarele din spate fiind umflat de un portmoneu negru, şi o cămaşă cu mâneci lungi. Ulterior, un grăsan (deducem, cel care l-a turnat, când a avut revelaţia că românul îl îndeamnă la trădare de ţară şi de secrete militare) cotrobăie în aceeaşi casetă.
Apoi, G.G. e săltat de nişte civili, vreo şase, printre care şi o femeie. Feţele acestora sunt blurate, însă câteva se vor vedea binişor reflectate de geamul unei maşini, o scăpare de nepermis. Al nostru e luat frumuşel la braţ şi suit într-o dubiţă care traversează Moscova până la un sediu FSB. E dus într-un birou vetust, decorat cu covoare vernil nespus de tocite, şi aşezat la un birou pe care se vede un microfon vechi. Minute bune, spionul are prim-plan. Dă din cap şi se foieşte în timp ce îi sunt aduse la cunoştinţă acuzațiile. Perdaful se încheie cu un colosal „să nu se mai întâmple!“. Urmează secvențe cu un cuplu cu uriaş potenţial comic.
Cum G.G. li se adresează în limba română şi va pleca alături de ei într-o limuzină neagră indicând uz îndelungat, am presupus că sunt oamenii ambasadei noastre. Unul e chel, cu ţăcălie şi poartă un costum deschis, ai cărui pantaloni fac creţuri. Celălalt e bondoc şi cu ochelari, iar când se aşază, de sub cracii prea scurţi ai pantalonilor apare o pereche de şosete albe, mărginite de o dunguliţă colorată, potrivindu-se nucă-n perete cu costumul negru şi încălţămintea ponosită. Sfârșitul filmului.
Sigur că acuzațiile rușilor nu pot fi invariabil credibile. Când l-au săltat pe Evan Gershkovich, ziarist la The Wall Street Journal, FSB-ul a trâmbițat: „Colecta informații reprezentând secrete de stat despre activitatea unei întreprinderi dintr-un complex militaro-industrial din Rusia“. Sau, cum ar spune un jurnalist vestic, relata o știre – constată tot publicistul Fred Kaplan.
Mă întorc la serialul „Diplomata“. Nici mie nu mi-e clar cum apar ai noștri într-o ficțiune occidentală. Mi-e limpede însă cât de șifonați au ieșit într-o filmare reală făcută de ruși. Indiferent de sezon, viața se încăpățânează să bată filmul.
