Danske Bank a anunțat recent că tranzacții suspecte în valoare de 200 de miliarde de euro au fost făcute prin sucursala sa din Estonia. Este unul dintre cele mai mari scandaluri de spălare de bani văzute vreodată, scrie Financial Times, în urma căruia directorul executiv al băncii, Thomas Borgen, a ales să demisioneze.
Danske Bank spune că o serie de deficiențe ale sistemului său de control au permis ca sucursala sa estoniană să fie folosită pentru tranzacții suspecte între 2007 și 2015. Potrivit băncii, fondurile suspecte în valoare de 200 de miliarde de euro provin din Rusia, Marea Britanie și Insulele Virgine Britanice.
Thomas Borgen, care între 2009 și 2012 s-a ocupat de operațiunile internaționale ale băncii, iar din 2013 a devenit director executiv este acuzat că a ignorat problema. Potrivit Financial Times, Borgen a refuzat în octombrie 2013 să revizuiască portofoliul de clienți nerezidenți ai sucursalei din Estonia, cu o rentabilitate de peste 400%, comparativ cu nivelul mediu de 60% înregistrat de celelalte bănci din țară și de doar 7% în cazul Letoniei, țară vecină.
„Este clar că Danske Bank nu și-a îndeplinit responsabilitățile de prevenire a posibilelor spălări de bani în Estonia. Regret asta și cu toate că investigația făcută de firma privată de avocatură arată că mi-am îndeplinit obligațiile legale, cred că este mai bine pentru toate părțile implicate să demisionez”, a spus Borgen.
Banca a transmis că va dona venitul brut înregistrat de sucursala din Estonia în perioada de nouă ani în care au avut loc tranzacțiile suspecte, estimat la aproximativ 1,5 miliarde de coroane daneze, adică peste 200 de milioane de euro. Banii vor merge către o fundație independentă care va lupta pentru combaterea crimelor de natură financiară la nivel internațional.
În urmă cu două săptămâni, ING a acceptat să plătească 775 de milioane de euro către autoritățile din Olanda, după ce s-a înțeles pe cale amiabilă cu procurorii într-un dosar ce privește spălarea de bani și finanțarea terorismului. Procurorii au acuzat grupul bancar că nu a împiedicat utilizarea conturilor clienţilor săi pentru spălarea banilor între 2010 şi 2016.
Foto: AFP/Mediafax
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi…
România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional…
Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a…
Ministerul Finanţelor a publicat Ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiţii majore în industriile…
Catedra de profesor de Fizică a preşedintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Naţional „Samuel von…
Cotaţiile futures la cacao s-au prăbuşit, pierzând până la 27% în doar două zile, iar…
Acest website folosește cookies