Dăncilă: Îi cer preşedintelui Iohannis să numească rapid un guvern capabil, dacă are de unde

NewMoney 10/10/2019 | 16:36 Ştiri
Dăncilă: Îi cer preşedintelui Iohannis să numească rapid un guvern capabil, dacă are de unde

Viorica Dăncilă spune că respectă decizia Parlamentului, de a demite Executivul prin moţiune de cenzură, şi aşteaptă propunerea de guvern şi un program de guvernare serios şi coerent. 

Viorica Dăncilă: „PSD a guvernat bine”

„Mulţumim cetăţenilor care ne-au acordat încrederea în 2016 şi mulţumim celor care ne-au susţinut şi ne-au stat alături pe durata acestui mandat. Am guvernat pentru oameni, pentru România şi pentru mai bine. Aşa cum am mai spus, nu am avut o guvernare perfectă, dar am avut o guvernare cu rezultate, o guvernare eficientă, orientată spre români şi bunăstare, spre măsuri de sprijin pentru toate categoriile sociale şi progres economic pentru ţară”, afirmă Dăncilă, într-o postare pe Facebook.

Ea susţine că PSD a guvernat mai bine decât reprezentanţii dreptei.

„Am guvernat mai bine decât guvernele de dreapta şi aşa o vom face de fiecare dată când vom avea acest mandat. Noi nu ne-am bătut joc de oameni niciodată, nu le-am tăiat veniturile, nu i-am discriminat şi nu i-am aruncat în sărăcie. Îmi doresc, spre binele acestei ţări, să nu ajungem să retrăim vremurile guvernării PDL”, spune Dăncilă.

PSD „continuă lupta pentru români”

Ea adaugă că respectă decizia Parlamentului de astăzi şi aşteaptă propunerea de guvern şi un program de guvernare serios şi coerent.

„Îi cer preşedintelui Iohannis, artizanul acestui haos, să numească rapid un guvern capabil, dacă are de unde. Partidul Social Democrat îşi va continua lupta pentru români, îşi va urmări proiectul pentru ţară şi va lupta, în fiecare zi, în fiecare clipă, pentru ca această alianţă a nepriceperii, a austerităţii şi a oportunismului să nu ajungă să facă României tot răul de care e în stare. PSD nu e o opoziţie facilă şi o vor simţi curând. Să îi vedem la treabă! Aşteptăm astăzi formula guvernamentală şi programul de guvernare!”, mai spune Dăncilă.

Moţiunea de cenzură a trecut, iar Guvernul Dăncilă este demis. Conform rezultatelor oficiale anunţate în plen, au fost prezenţi 399 de parlamentari, din care au votat 245. Trei voturi au fost anulate, astfel că numărul voturilor valabil exprimate a fost 242. Dintre aceştia, 238 au votat pentru adoptarea moţiunii de cenzură, iar patru „împotrivă”.


FOTO: Mediafax

Sursa: News.ro