Ştiri

Premierul Viorica Dăncilă explică de ce nu i-a răspuns președintelui Iohannis la telefon: „Eram la Simfonia Lalelelor”

Președintele Klaus Iohannis a transmis că nu a fost informat sau consultat de Guvern înainte ca executivul să decidă mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Mai mult, contactată telefonic de Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă nu a răspuns apelurilor pentru că se afla la…„Simfonia Lalelelor”.

Totuși, cei doi au avut până la urmă o convorbire, însă premierul a precizat că a fost „o discuţie privată” cu şeful statului și nu poate oferi detalii.

„N-am să vorbesc despre o discuție privată cu domnul președinte, dacă domnul președinte vrea să vă spună, asta este altceva, dar pot să confirm că am avut o discuție. Inițial nu am răspuns, eram la Simfonia Lalelelor. Nu am avut telefonul, nu am văzut apelul, nu am știut de această discuție, dar apoi am sunat și am discutat cu dumnealui, ceea ce mi s-a părut un lucru de normalitate”, a declarat premierul Dăncilă, potrivit digi24.ro.

Întrebată de jurnaliști despre faptul că președintele nu a fost anunțat de intenția Guvernului înainte de adoptarea memorandumului, Dăncilă a răspuns că „Ministerul de Externe şi-a asumat acest lucru”. Aceasta a adăugat că nu poate da informații despre memorandum, pentruu că a fost clasificat de MAE.

„Voi discuta cu președintele după adoptarea acestui memorandum. Eu cred că Ministerul de Externe și-a asumat acest lucru și dicusțuile le vom purta pe urmă. Acest memorandum există și vom purta discuții cu toate instituțiile, inclusiv cu domnul președinte. Ministerul de Externe a considerat că acest document trebuie să fie clasificat și așa rămâne”, a mai transmis premierul.

„Dacă e un document clasificat, de ce Liviu Dragnea știa de el?”, au mai chestionat-o jurnaliștii pe Viorica Dăncilă, care a transmis că „S-a știut despre acest document, am vazut că a apărut, deci acest document era deja cunoscut”.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat joi seară, la Antena3, că Guvernul a adoptat un memorandum prin care s-a decis mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aiv la Ierusalim, gest cu „o valoare foarte mare pentru administraţia americană”, deoarece România este al doilea stat după SUA care face acest lucru.

O reacție la această mutare a avut și fostul președinte Traian Băsescu. Acesta îl acuză pe Dragnea că „ a făcut praf şi pulbere 60 de ani de diplomaţie consistentă şi inteligentă în Orientul Apropiat, în relaţiile cu Israelul şi cu ţările arabe”. Fostul șef al statului precizează că această decizie va avea efecte pe termen lung în ceea ce privește politica externă a României.

Simfonia Lalelor este un festival dendro-floricol care se desfășoară în municipiul Pitești în fiecare an, începând cu anul 1978, potrivit Wikipedia.

 

 

Sebastian Popescu

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

3 zile ago

Acest website folosește cookies