Ştiri

Dana Gârbovan demisionează din magistratură

Judecătorul Dana Gârbovan, propusă de premierul Viorica Dăncilă pentru postul de ministru al Justiţiei, demisionează din magistratură.

„Azi, 26 august 2019, la ora 9.00, am inregistrat la Sectia pentru judecatori a CSM solicitarea de a se lua act de demisia mea din magistratura”, a anunţat Dana Gârbovan pe pagina sa de Facebook.

Ea precizează că, în toată activitatea sa de judecător, a spus ceea ce a crezut şi a crezut în ceea ce spune, „chiar dacă nu era pe placul unei majorităţi de moment”.

„Odata ce am acceptat de principiu propunerea de a conduce Ministerul Justitiei, mi se pare firesc sa imi dau demisia din magistratura, pentru ca procedura efectiva de numire sa poata fi initiata”, încheie Gârbovan.

Viorica Dăncilă este aşteptată să trimită, astăzi, propunerile de remaniere preşedintelui Klaus Iohannis. Ea a anunţat, vineri, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD, nominalizările de miniştri şi a spus că luni îi va trimite preşedintelui solicitările în acest sens. Propunerea pentru Ministerul Justiţiei este judecătorul Dana Gârbovan, în timp ce pentru Ministerul Afacerilor Interne a fost propus Mihai Fifor, iar pentru Ministerul Educaţiei Şerban Constantin Valeca. Iulian Iancu a fost propus viceprmier pe probleme economice, iar Ana Birchall, pentru parteneriate strategice.

Dana Gârbovan a anunţat că a acceptat de principiu propunerea de a fi ministru al Justiţiei, cu condiţia de a-i fi asigurată independenţa deplină şi ca preşedintele Klaus Iohannis să fie de acord de principiu.

Dana Gârbovan a anunţat, duminică, într-o postare pe Facebook, 12 obiective pe care le are dacă va fi numită în Guvern, între care combaterea corupţiei, precizând însă că lupta împotriva corupţiei nu trebuie transfomată în ideologie, sub umbrela căreia să fie permise derapaje sau abuzuri. Gârbovan scrie şi despre relaţia cu Comisia Europeană, în care îşi doreşte un dialog, pentru că o recomandare trebuie să aibă în spate o bază factuală corectă şi completă, altfel concluziile pot fi eronate. Între obiectivele ei se numără şi problema arhivei SIPA.


FOTO: Mediafax

Sursa: News.ro

NewMoney

Recent Posts

OVES Enterprise: Achiziția avioanelor F-35 va accelera transformarea tehnologică a României pentru următorii 60 de ani

Decizia strategică a României de a achiziționa și opera avioanele F-35 Lightning II va aduce,…

12 minute ago

Extinderea M4 ar putea atrage investiții de cel puțin 3,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea Bucureștiului 

Demararea proiectului de prelungire a magistralei 4 de metrou Străulești-Gara de Nord, până la Gara…

14 minute ago

Rezultate solide pentru PPC în primul trimestru al anului

PPC a început 2024 în forță, înregistrând performanțe pozitive pentru încă un trimestru. Reducerea riscului…

17 minute ago

Zelenski, nemulţumit că ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat nemulţumit de faptul că aliaţilor occidentali le ia prea…

14 ore ago

UNSAR: Nu va exista coplata la RCA

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) transmite că un aşa-numit…

14 ore ago

Judecătorii au dat verdictul: Moştenitorii au dreptul să obţină informaţii protejate de secretul bancar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că moştenitorii au dreptul să obţină informaţii…

16 ore ago

Acest website folosește cookies